Adrian Papahagi: „Progresismul” e recăderea în animalitate și abolirea civilizației

    Print Friendly, PDF & Email

    O sinteză corectă despre contradicțiile stângismului ne propune Teodor Baconschi.

    Stângismul, ca ideologie, e gata să arunce peste bord două milenii de civilizație iudeo-creștină numai ca să-și justifice utopia antropocentrică (de altfel ipocrită, dacă facem bilanțul comunismului: 80 de milioane de victime worldwide). Idolatrizează la pachet libertatea și eutanasia. Exaltă nihilismul ca acțiune afirmativă. Profesează un ”optimism gnoseologic” fără speranță și un hedonism fără iubire. Pune la cale un pseudo-elitism amoral, în care masele sunt manevrate spre binele lor, prestabilit împotriva tradiției intelectuale a Occidentului euro-american. Privește apostazia ca pe o victorie a spiritului și blasfemia ca pe un onorabil act de bravură, mai cu seamă dacă lovește în majoritatea ”retrogradă”. Cultivă justițiarismul fără dreptate și egalitarismul fără o ierarhie a valorilor. Ne cere să ne ”eliberăm” de conștiința păcatului, în vreme ce vânează pretutindeni infracțiuni contra ordinii dogmatice a corectitudinii politice.

    Aș adăuga că progresul oferit de „progresiști” este de fapt recăderea în animalitate și înseamnă abolirea a tot ce a construit cu greu umanitatea și astăzi numim civilizație – de la ierarhia valorilor, morală publică și privată, familie și societate, religie, canon academic și estetic, până la registrele de limbă și chiar la limbaj. Fiindcă civilizația e reținere, nu dezlănțuire. Ea îmblânzește în cele din urmă chiar și geniul (mereu idiosincratic și neconvențional) și îl transformă în canon clasic. Civilizația îmburghezește, defrișează, ordonează, ritualizează: e plicticoasă, dar reconfortantă.

    Dar stângismului îi repugnă ordinea (fie ea transcendentă, statală, intelectuală sau morală), fiindcă de fapt e un avatar al dionisiacului, adică irupția iraționalului, a bestialității, a desfrânării în salonul civilizației. Stângismul e descheiat la șliț, slobod la limbă, plin de resentiment și îndreptățire. E revolta marginii împotriva centrului, a haosului împotriva ordinii. Construcția stângismului e deconstrucția, crezul lui e nimicul, doctrina lui e egalitarismul ca indistincție.

    E contradictoriu, incoerent, haotic, amalgamatic.

    Celebrează dionisiac natura, dar caută abolirea a tot ce e natural, de la granițele între sexe și specii, la însăși natura nașterii și morții.

    Se pretinde rațional, dar e pulsional, visceral, utopic, excesiv în afecte și în exprimarea lor.

    Se afirmă liberal, dar este totalitar, intolerant cu orice manifestare a ordinii existente. Cenzurează, rănește, umilește. Vrea să suprime și să înlocuiască, nu să adauge. E challenger, trickster, overreacher, transgresor – fapt acceptabil în ordinea geniului individual, dar nu și în cea a corpului social.

    Lupta cu stângismul este lupta ordinii cu haosul, a rațiunii cu pulsiunea, a umanității cu bestialitatea, a maieuticii cu sofistica, a decenței cu promiscuitatea, a apolinicului cu dionisiacul.

    Ceea ce nu înseamnă că stângismul, cu toată dezlănțuirea lui grotescă, nu-și are locul în societate, așa cum îl avea pe vremuri dionisiacul, carnavalescul, sau chiar funambulismul intelectual. Dar acest loc, dacă e ca civilizația să continue, trebuie să rămână marginal.

    Dacă adepții ordinii (ceea ce Ulysses numește „degree” în piesa shakespeariană „Troilus și Cressida”), ai rigorii, ai credinței rezonabile (acea „fides quaerens intellectum” anselmiană), sau măcar ai bonomiei burgheze, cedează centrul în fața asaltului marginalității cu spume, civilizația colapsează.

    Ea a colapsat deja în fața marii anomii comuniste și abia își revine. Ceea ce ne pregătește noua stângă, sub diverse avataruri, concurează comunismul ca intensitate a resentimentului, vehemenței, îndreptățirii, totalitarismului și anarhismului represiv.

    PS: Problema este că revolta marginalității anarhice împotriva marginalității impostor-cleptocrate ne dă impresia unui război just al celor cinstiți împotriva celor necinstiți. Se luptă de fapt două manifestări ale marginalității, născute tocmai din abolirea ordinii morale, intelectuale, politice și sociale în comunism. Așadar, marele avantaj de imagine al marginii anarhice este corupția centrului (confiscat și el de o altă formă de marginalitate și impostură).

    PS1: Nu mă refer aici la vreun partid anume, ci la o formă de manifestare care își caută de mult timp supapa politică. La noi nu a găsit-o, dar în Occident se manifestă în extremele stângă și dreaptă, de la UKIP și FN la Podemos și Verzi.

    Adrian Papahagi

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.