Adrian Pătruşcă: A murit „Tălică” Ion Diaconescu. Iudele fac coadă să plângă la catafalc

    Print Friendly, PDF & Email

    Aud că la catafalcul lui Diaconescu va veni să se reculeagă şi Ion Iliescu. De ce nu mă mir? În 1995, la moartea lui Coposu, Iliescu a fost printre primii care au sărit să-i plângă dispariţia.
    Sfânta şcoală de partid de la Moscova! Un om mort e un om bun!

    La biroul lui Corneliu Coposu e coadă. Membri PNŢCD, ziarişti, cetăţeni simpli, toţi aşteaptă să vorbească cu el. Secretara Nadia îmi face semn că n-are cum să mă bage peste rând, dar îmi arată uşa biroului de vizavi, unde stătea Ion Diaconescu.

    Acolo nu era nimeni. Era în 1991, lucram la „Dreptatea” şi fusesem trimis să iau o declaraţie de la Coposu, nu îmi mai aduc aminte pe ce temă. Cum ediţia se închidea devreme, nu puteam să aştept prea mult. Am decis să intru la prim-vicepreşedinte.

    L-am găsit singur, aşezat la birou, dormitând cu fruntea rezemată în palmă. Când a auzit uşa, şi-a ridicat privirea umedă.

    L-am întrebat dacă are puţin timp liber, pentru o declaraţie, deşi era evident că avea tot timpul din lume. Mi-a dat un răspuns delicios: „Păi, ştii tălică câte avem noi pe cap?” Am încercat să nu zâmbesc, în vreme ce bătrânul politician mi-a dat şi declaraţia de care aveam nevoie.

    Am povestit întâmplarea, când m-am întors în redacţie. La rândul lor, colegii mei le-au povestit altora, şi aşa, în scurt timp, în lumea presei, lui Ion Diaconescu a început să i se spună, cu duioşie, „Tălică”.

    În schimb, ca omul din dreapta lui Coposu, în ziare şi la televizor a fost târnosit şi tăvălit amarnic. De aceea, ar fi trebuit să mă mir când, marţi seara, după ce a fost anunţată moartea sa, printre bocitoarele care au vărsat lacrimi grele de crocodil la emisiunile îndoliate, era o doamnă fostă ziaristă la „Adevărul”. Ziarul în care ţărăniştii aduceau înapoi moşierii să pună botniţă la ţărani, ziarul în care ţărăniştii puneau la cale o lovitură de stat legionară în 1990, ziarul în care ţărăniştii voiau să vândă ţara. Doamna a vorbit foarte frumos, a lăudat mortul, l-a tămâiat, i-a înălţat osanale.

    În ziare şi la televizor a fost târnosit şi tăvălit amarnic. De aceea, ar fi trebuit să mă mir când, marţi seara, după ce a fost anunţată moartea sa, printre bocitoarele care au vărsat lacrimi grele de crocodil la emisiunile îndoliate, era o doamnă fostă ziaristă la „Adevărul”. Ziarul în care ţărăniştii aduceau înapoi moşierii să pună botniţă la ţărani, ziarul în care ţărăniştii puneau la cale o lovitură de stat legionară în 1990, ziarul în care ţărăniştii voiau să vândă ţara. Doamna a vorbit foarte frumos, a lăudat mortul, l-a tămâiat, i-a înălţat osanale.

    Ar fi trebuit să mă mir văzând-o întrecută în măiestria linguşirii post-mortem doar de un domn, fost şef al televiziunii naţionale, căruia i s-a părut că pe 28 ianuarie 1990 este ceaţă la cel mai mare miting al ţărăniştilor. Din studiouri, s-a vorbit însă de o tentativă de lovitură de stat, fapt care a adus a doua zi minerii, pentru prima oară la Bucureşti.

    Domnul cu pricina a implicat, prin manipulări neruşinate, televiziunea în toate acţiunile mizerabile împotriva ţărăniştilor, a pus gaz pe foc la evenimentele sângeroase de la Târgu Mureş şi la toate celelalte mineriade. A oprit transmisia în direct a unui meci de la Campionatul Mondial de Fotbal, pe 13 iunie 1990, pentru a crea panică, vorbind încă o dată despre o lovitură de stat a ţărăniştilor.

    Au urmat cele mai sinistre zile din istoria modernă a poporului roman, în josul cărora şi-a pus semnătura neagră respectabilul intelectual. Mineri adevăraţi şi securişti îmbrăcaţi în uniforme de mineri au devastate sediul ţărăniştilor şi i-au bătut amarnic.

    Imaginile cu Coposu scos cu un TAB din împrejmuirea neagră, tocmai pentru asemănarea cu Ceauşescu, au fost repetate cu insistenţă de televiziunea zisului medievalist. Ele erau alternate cu figuri îndobitocite de mineri care povesteau indignaţi ce au găsit ei în sediul PNŢCD, bifând obiectele scandaloase pe degetele butucănoase: „maşină de scris electrică, dolari falşi cu faţa lui Ceauşescu…”

    Ar fi trebuit să mă mir, dar nu o fac.

    Aud că la catafalcul lui Diaconescu va veni să se reculeagă şi Ion Iliescu. De ce nu mă mir? În 1995, la moartea lui Coposu, Iliescu a fost printre primii care au sărit să-i plângă dispariţia.

    Sfânta şcoală de partid de la Moscova! Un om mort e un om bun!

    Un gând despre “Adrian Pătruşcă: A murit „Tălică” Ion Diaconescu. Iudele fac coadă să plângă la catafalc

    1. Da GMT, te apuca scarba. Cred ca scarba, e sentimentul pe care il lasa omul asta mereu, Iliescu, mie cel putin. Sper ca, pe undeva, pe unde e el, sughita. Stii, era bancul ala cu (parca) Bula, care e sfatuit sa se insoare de 5 ori, si ultima data cu o romanca, pt ca „domne, fac astea niste inmormantari”….Ilici e exact ca bocitoarele alea de pe vremuri, care isi smulgeau parul din cap pe trei arginti; la el in loc de arginti e vba de reclama, vizibilitate, imagine pt partid, dar tot aia e, pana la coada. Cred ca si Diaconescu, saracul, daca vede lucrurile astea, de acolo de sus, inchide tv-ul.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.