Cărticica propagandistului rus în Polonia și România. De ce citește Dughin ILD.

Adrian Pătrușcă: Sfântul Gheorghe a preferat moartea decât să-şi trădeze credinţa

În 23 aprilie, Biserica îl prăznuieşte pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, exemplu de curaj al mărturisirii credinţei. Nici chinurile, nici tentaţiile nu l-au putut clinti.

Sfântul Gheorghe a trăit în vremea împăratului roman Diocleţian (284 – 305). S-a născut în Capadocia, într-o familie de creştini. Tatăl său, Gherontie, slujise ca ofiţer în Armenia. După moartea acestuia, mama, Polihronia, îşi duce copilul în Palestina, la Lida, locul ei de naştere, unde avea o moşie. Gheorghe creşte aici, bucurându-se de o educaţie aleasă. Ca şi tatăl său, îmbrăţişează cariera armelor. Frumos şi viteaz, el urcă repede treptele ierarhiei, ajungând membru al gardei lui Diocleţian şi şef de corp de armată

În 303, Diocleţian lansează marea prigoană împotriva creştinilor. Cine ar putea descrie uluirea împăratului, când, în plin consiliu imperial, în care trebuiau puse la punct detaliile campaniei de exterminare a creştinilor, Gheorghe s-a ridicat şi a mărturisit de bunăvoie că este creştin, perfect conştient că asta însemna moartea?

(Teribilă pildă pentru vremurile de corecte politic de azi, când a-l mărturisi pe Hristos devine din ce în ce mai mult un act de curaj!)

Diocleţian a interpretat mărturisirea ca pe un afront personal, de la un om în care învestise încredere şi dragoste. El a poruncit ca Gheorghe să fie dus în temniţă şi torturat, pentru a renunţa la credinţă.

Groaznice sunt chinurile la care este supus Gheorghe. I se pune pe piept o piatră uriaşă, care aproape îl striveşte. Este legat de o roată care se învârte deasupra unor săbii ascuţite. Cum roata se apropie din ce în ce mai mult de tăişuri, rănile sunt din ce în ce mai adânci şi mai grave. Gheorghe le suportă însă pe toate, cu puterea rugăciunii.

Rănile pe care le căpăta ziua se vindecau uluitor de repede, în timpul nopţii. Văzând asemenea minune, mulţi dintre ostaşii care îl torturau se convertesc. Mai mult, însăşi împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, îl mărturiseşte pe Hristos.

Împăratul nu se lasă: dă poruncă să înteţească torturile: Gheorghe este aruncat într-o groapă cu var nestins, dar şi de acolo iese nevătămat. I se pun nişte încălţări de fier, ghintuite pe dinăuntru, apoi este fugărit, astfel încât cuiele îi pricinuiesc răni groaznice în tălpi. Dar, până a doua zi, şi acestea se vindecă. Este bătut până în pragul morţii cu vine de bou. Scapă. I se dă să bea o otravă puternică, făcută special de un vrăjitor celebru, Atanasie. Scapă din nou.

Adus în pragul disperării, împăratul încearcă să schimbe tactica: după cum în beciurile Securităţii era alternat anchetatorul rău cu anchetatorul rău, Diocleţian începe să-i promită lui Gheorghe averi şi ranguri, doar doar va renunţa la credinţa sa. Ostaşul se ţine tare. Dimpotrivă, văzându-i tăria, împărăteasa îi mărturiseşte şi ea lui Diocleţian că a trecut la creştinism.

Împăratul porunceşte să li se taie capetele amândurora. Alexandra se stinge însă în temniţă, de moarte bună, pe 21 aprilie 303. Iar Sfântului Gheorghe i se taie capul pe 23 aprilie 303, dobândind cununa mucenicească.

Pentru exemplul său de curaj, Sfântul Gheorghe este patronul forţelor armate terestre.

[…]

Adrian Pătrușcă

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.