Alexandru Călinescu: Pe marginea prăpastiei

0

Democraţia din România se află pe marginea prăpastiei şi poate primi oricând o lovitură care să-i fie fatală. Mobilizarea şi unirea forţelor (opoziţie, societate civilă) ce ar putea împiedica deznodământul catastrofal reprezintă singura şansă.

Liviu Dragnea nu s-a străduit degeaba: congresul extraordinar al PSD ne-a amintit irezistibil de congresele de odinioară ale partidului comunist. Ca să nu existe nici o îndoială asupra modelului pe care ţine morţiş să-l urmeze, Dragnea a lansat şi ideea unei legi care să-i pedepsească pe „defăimătorii” ţării. A relansat-o, mai bine zis, pentru că o mai avansase, fără succes, acum câţiva ani. Preşedintele social-democraţilor i-a ţintit mai ales pe cei care îşi „defăimează” ţara în străinătate, ba a citat şi un nume, al europarlamentarei Monica Macovei. Chiar dacă iniţiativa a suscitat de îndată multe reacţii de protest, chestiunea e mult prea gravă pentru a nu o aduce şi aici în discuţie.

Tema „defăimării” era o obsesie a regimului comunist. Oricine îndrăznea să-i critice pe conducători, să zică de rău de Ceauşescu (şi, înaintea acestuia, de Gheorghiu-Dej ori de Stalin), să aducă obiecţii (fie şi benigne) politicii partidului era învinuit că „denigrează”, riscând chiar să fie acuzat de „trădare”. Partidul se identifica aşadar, în mod abuziv, cu statul şi cu ţara (nu altceva face astăzi PSD). Printre cei care provocau furia regimului se numărau aşa-zişii „transfugi” (cuvântul se voia unul de ocară, în mod deliberat stigmatizant), românii care reuşiseră să ajungă (adesea după multe şi traumatizante aventuri) în Occident şi care, alegând libertatea, înţelegeau să profite de ea depunând mărturie despre marasmul economic şi moral din România comunistă. Postul de radio Europa liberă era pus la stâlpul infamiei pentru că acolo se vorbea despre grava penurie alimentară, despre frigul din apartamente, despre tăierea curentului electric, despre delirantul cult al lui Ceauşescu, despre opozanţii care încercau să-şi facă auzite vocile etc. Europa liberă spunea adevărul despre România acelor ani, dar regimul acuza postul de radio că „denigrează” măreţele realizări ale partidului şi răspândeşte minciuni şi calomnii. Nu altul este limbajul folosit de Liviu Dragnea; îi ţine isonul, în acelaşi registru, Tăriceanu.

Din această perspectivă, putem alcătui, cum remarca Andrei Pleşu (nu o făcea pentru prima oară), o listă lungă cu cei care au exprimat, uneori pe un ton vehement, opinii critice la adresa ţării şi a românilor. O listă lungă şi cu nume de mare prestigiu, de la Caragiale şi Eminescu la Cioran. Dar poate că astea sunt subtilităţi care depăşesc capacitatea de înţelegere a lui Dragnea şi a susţinătorilor săi. Revenind la ce se întâmplă în zilele noastre, să amintim că dna Monica Macovei a fost, în ultimii ani, victima atacurilor repetate ale social-democraţilor pe care, da, i-a criticat fără reţinere în Parlamentul european: era dreptul ei. Alt europarlamentar, dl Cristian Preda, tocmai a fost chemat în faţa unui juriu de onoare (?!) pentru acelaşi motiv. Aşa este, a spus dl Preda, am criticat guvernele Grindeanu şi Tudose, dar criticele mele au fost confirmate de demiterea celor doi de către propriul partid… Iar dna Kovesi a fost recent acuzată de Tudorel Toader că a creat o imagine negativă României dând interviuri la… posturi de televiziune occidentale! Halucinant!

Are şanse această campanie propagandistică a PSD-ului? Teamă mi-e că răspunsul e afirmativ, cel puţin la anumite categorii – deloc neglijabile – ale populaţiei. Românii au fost supuşi, vreme de 45 de ani, unei operaţii de abrutizare ideologică. Să nu uităm elogiile demente care i s-au adus lui Stalin şi, mai târziu, lui Ceauşescu, modul în care mulţimile erau mânate, precum turmele de oi, la defilări şi la mitinguri pe stadioane, să nu uităm bătutul ritmic din palme şi ridicatul în picioare ce punctau, aproape la fiecare frază, platitudinile penibile ale bâlbâitului din Scorniceşti. Aţi regăsit aceste lucruri la congresul PSD? Desigur, dar tot aşa a fost, ba încă la scară şi mai mare, în 2014, la lansarea – pe Arena Naţională – a candidaturii lui Ponta la prezidenţiale. Nu miza liderul de atunci al partidului tot pe nostalgia pentru Marele Conducător, nu încerca el să reînvie tradiţia manifestaţiilor gigantice, care stimulează instinctele gregare ale oamenilor? Aceste înclinaţii şi apucături sunt înscrie în ADN-ul partidului social-democrat şi este ceea ce îl face de temut. Partidul vrea să inducă oamenilor ideea că este etern şi că se confundă cu ţara, încât faptul că se află la putere e cumva un dat natural. Şi-a propus să controleze totul: face ce vrea în parlament, şi-a subordonat Curtea Constituţională, Avocatul Poporului e o marionetă jalnică, e omniprezent în administraţia locală, controlează o mulţime de alte instituţii importante ale statului. Sunt puţine zonele care scapă astăzi acestui control: preşedinţia, justiţia, serviciile secrete. Asupra lor se dă actualmente asaltul. Dragnea a mai observat că mai sunt şi câţiva ambasadori care nu dovedesc prea mare zel în promovarea peste hotare a intereselor PSD şi de aceea a cerut un raport privind ambasadele. Partidul şi-a construit o teribilă maşinărie propagandistică, cea mai recentă dovadă fiind transmisia simultană, de către 4 (patru!) posturi de televiziune, inclusiv televiziunea publică, a elucubraţiilor lui Ghiţă. Unui infractor i se asigură audienţă naţională! Sunt obligat să exclam din nou: halucinant!

Toate aceste fapte sunt de o gravitate extremă. Democraţia din România se află pe marginea prăpastiei şi poate primi oricând o lovitură care să-i fie fatală. Mobilizarea şi unirea forţelor (opoziţie, societate civilă) ce ar putea împiedica deznodământul catastrofal reprezintă singura şansă.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor

PRELUAT DIN   Ziarul de Iași

Print Friendly, PDF & Email

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here