Propellerads

Alexandru Gussi: Pe USR, dacă ai 20 de ani, nu ai inimă dacă nu-i crezi

„Se anunță o bulversare a peisajului politic” scrie Alexandru Gussi în Revista 22 despre ascensiunea USR în cele mai recente sondaje.

„Datele din sondajul Kantar-TNS publicate săp­tămâna trecută de Uniunea Salvați România nu sunt o mare surpriză pentru cei care au ur­mărit evoluțiile din ultimele luni. Se anunță o bulversare a peisajului politic. […]

USR a ac­cep­tat riscul unei schimbări de statut. Nu mai este cvasi-ONG-ul care făcea o breșă în sis­te­mul politic. Anunță că va deveni vârful de lan­ce al unei adevărate revoluții electorale. Dacă devine al doilea partid după PSD, fie va fi principala forță de opoziție, fie va da primul ministru. Nu mai este floarea fragilă ce tre­bu­ie ocrotită. Se expune.

[…] Victoria simbolică a USR are multe cauze: de la decredibilizarea „penalei“ clase politice, ca­re provoacă o disperată nevoie de ceva nou, la incapacitatea PNL de a se reforma și/sau de a face o campanie decentă. Însă prin­ci­pa­lul mo­tiv e dat chiar de strategia politică și de po­zi­țio­narea acestui partid nou. USR pr­e­ia ceva din manifestațiile care au dus la nu­mi­rea Gu­vernului Cioloș, din elec­to­ra­tul (de­za­măgit sau nu) al lui Iohannis din 2014 şi din energia manifestațiilor îm­potriva proiectului de la Ro­șia Montană. Nu în ultimul rând, USR este un ecou al unor ilu­zii provocate de alianța stân­ga-dreapta din 2012, proximitatea cu USL ne­fiind numai una de nume, cele două „Uniuni“ regăsindu-se în ambiguitatea identitară.

USR are șansa irepetabilă de a fi în același timp un partid ultranou, fără trecut, fără bi­lanț, și de a avea deja un electorat care îl aș­teaptă. Asta i-a permis să ducă până la ul­ti­me­le consecințe tehnicile marketingului pol­i­tic din lumea „post-adevăr“. USR vrea „trans­parență totală“, dar cere alegătorilor săi o în­cre­dere oarbă. Este „partidul lui Nicușor Dan“, dar acesta se mulțumește să împartă po­li­ti­ci­le în „bune“ și „rele“, fără să aflăm criteriile po­litice ale acestei împărțiri. Și oamenii sunt „compromiși“ sau nu, iar frontiera se su­pra­pune pe frontiera amici-inamici ai USR. Ca pre­ședinte de partid, Nicușor Dan nu vrea să spună ce crede despre un subiect sau altul, construindu-i-se soclul unei forme de infai­li­bi­litate. Președintele partidului antisistem e pus în valoare de sistemul mediatic, e vechi cli­ent al Antenei 3, în general e atacat steril și aproape nimeni nu-l întreabă despre ori­en­tarea sa politică din 2007 și 2012 sau despre revolta sa anti-gaze de șist. Dan nu asumă o atitudine nici măcar față de cota unică de 16%, cu argumentul rocambolesc că „întâi tre­buie să aflăm situația financiară a țării de la ministrul Finanțelor“, ca și cum nu ar exis­ta chiar printre candidații USR ex-membri ai Cabinetului Cioloș veniți chiar din zona eco­nomică. Pe 11 decembrie îți dovedești credința și abia apoi afli dogma.

Cu ce își ocupă timpul de antenă oamenii ca­re nu vor să ne destăinuiască nici ce gândesc, nici ce vor să facă în mod concret? Ne spun o poveste plină de sentimente patriotice în ca­re români de succes, mulți veniți din străi­nătate, își sacrifică interesele materiale pen­tru a salva România. Dacă ai 20 de ani, nu ai inimă dacă nu-i crezi. Dar dacă ai ceva mai mult, te întrebi ce tip de om acceptă să intre într-un partid care promite „salvarea Ro­mâ­niei“, dar nu spune prin ce metode, nu are structuri, iar președintele său anunță că pro­babil va exploda după alegeri.

PSD consideră USR un partid de unică folo­sin­ță care nu-i amenință electoratul. Așa că l-a încurajat indirect, promovând clivajul partida națională vs. sorosiști. Nicușor Dan le-a făcut jocul, dându-i acum în judecată pe Ponta și pe Ghiță și publicând poze ale unor lideri PSD ală­turi de Soros. USR câștigă dintr-un clivaj ca­re aruncă PNL în irelevanță. Totul devine ac­ceptabil când scopul este salvarea României.

Așa cum PSD se folosește de disperarea unor oameni săraci, USR se folosește de disperarea mai doctă a altor categorii, pe fond ambii fo­losind aceeași metodă prin care își in­fan­ti­li­zează simpatizații până la diminuarea drastică a spiritului critic.

Alegătorii se pregătesc să savureze momentul votului ca pe oul de ciocolată care ascunde con­ținutul-surpriză. Ciocolata e dulce, iar ale­gătorul a revenit o clipă în lumea copilăriei. Se gândește că la fel de dulce trebuie să fie și sur­priza. O surpriză pe care a așteptat-o atâta timp. Nu mai trebuie să voteze răul cel mai mic. Votează surpriza cea mai mare.”

Alexandru Gussi

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.