Alexandru Hâncu: Anul Falimentului Nerecunoscut – partea întîi

Print Friendly, PDF & Email

Sigur, 2011 s-ar putea numi, la fel de bine, Anul Dictatorului Mort sau Anul Teroristului Executat, dat fiind că ne-a dăruit, cunună peste anotimpuri, memorabile şi oarecum neaşteptate ieşiri din scenă pentru o serie de enorme personalităţi ale crimei, jafului, asupririi şi progresului ideologic de anvergură planetară. Rînd pe rînd, ne-au părăsit, în plină maturitate, Bin Laden, Gaddafi, Kim Jong-il. Cu toţii au fost, într-un moment sau altul, idoli sau măcar subiecţi de empatie ai stîngii antiimperialiste, anticapitaliste, pacifiste. Nu de calibrul unor Stalin sau Mao, dar totuşi… Bun, au mai exagerat şi ei, cu bomba, cu teroarea, cu înfometarea, dar n-au făcut-o aşa, din senin, din răutate simplă ori demenţă pură, ci fiindcă au fost persecutaţi de balaurii occidentali, cu precădere americani. În fond, ceea ce pentru unii e dictatură şi terorism, pentru alţii e democraţie alternativă şi luptă pentru libertate, pace şi egalitate.

Replieri tactice
În condiţiile Primăverii Arabe, Gaddafi a trebuit, totuşi, abandonat doctrinar, lăsat să fie tratat cu plumb şi aşezat bine într-un lemn, înfipt adînc. În condiţiile în care Obama, laureat al Premiului Nobel pentru pace, scăzuse alarmant în sondaje, împuşcarea lui Osama în cursul arestării, altfel inevitabilă, nu putea fi decît salutată. Iar în condiţiile în care Kim Jong-il lupta pentru pace şi justiţie socială fabricînd bombe atomice, huzurind şi înfometîndu-şi populaţia, moartea Iubitului Conducător, din cauze aparent naturale, nu putea fi deplînsă aşa cum se cuvenea. Bunăoară, dînd o replică tăioasă impietăţii comise de senatorul american John McCain. Fost pilot de portavion şi locatar la Hanoi Hilton, cum era botezată, sarcastic, puşcăria în care comuniştii vietnamezi îşi torturau, ştiinţific, prizonierii de război, învinsul lui Obama din 2008 i-a urat lui Kim Jong-il să ajungă într-un colţ fierbinte din iad. Ce papagal.

[…]

Pînă în pînzele roşii (ghici de la ce)
Nimic nu e, însă, pierdut. În Libia, fundamentaliştii islamici au toate şansele să cîştige şi ei alegerile, ca fraţii egipteni, cu opţiunea instaurării unei dictaturi nou-nouţe, după modelul clasic: un om, un vot, o dată. Şi gata, că prea v-aţi luat-o în cap cu democraţia. Apoi, să nu uităm că Fraţii Musulmani egipteni sînt ideologii Al Qaida, în frunte cu medicul chirurg şi teologul Ayman al-Zawahiri, aghiotantul răposatului Osama. Iar tînărul şi bucălatul Kim Jong-un va prelua tronul nord-coreean în calitate de „Mare Succesor“. Rezervorul de cadre nu s-a epuizat. Nu de monştri pe care să îi adore sau măcar să le justifice faptele, absolvindu-i de vină, vor duce lipsă pacifiştii antiimperialişti şi anticapitalişti. Totul e să se ţină tare. Să nu recunoască, vreodată, falimentul moral al stîngii, care îşi găseşte, mereu, tovarăşi de drum printre maeştrii crimei, mizeriei şi degradării umane. Şi nici să admită, Doamne fereşte, că ar exista vreo legătură între falimentul internaţionalismului stîngist şi falimentul social-democraţiei euro-atlantice, modelul dominant în Occident. Păi, na. Cum să existe aşa ceva? De unde pînă unde?

(va urma)

Alexandru Hâncu

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.