Alexandru Hâncu: Comunismul hispteric

Print Friendly, PDF & Email

Urmărind discursul lui Obama la preluarea noului mandat, recunosc, am fost cuprins de admiraţie. Lucrare de maestru. Discursul marchează, pentru eternitate, ieşirea la rampă, în aclamaţii, a comunismului chic, cool, pentru hipsteri. Hipsteric, aşadar. Încununarea unor eforturi de generaţii. Obama, supremul Mr. Cool, a reuşit să gasească în Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite ale Americii (4 iulie 1776) ce credeţi? Destinul socialist al ţării lui Washington, Lincoln şi Reagan, titani pe care îi admiră! Yes!!! Fuck, yes!!!, cum ar spune Madonna, mare fană Barack. Socialist şi obligatoriu, destinul. Ceea ce nu trebuie să mire. Abordarea realităţii prin ficţiune este, într-adevăr, cheia succesului. Al succesului stîngii.

Opţiuni tematice
Din motive de marketing politic, altfel genial, în America socialismul a fost relansat ca “liberalism”, adică eliberarea oamenilor de nevoi prin intervenţia statului, în orice domeniu. Deci, tot socialism. Etapa obligatorie spre comunism, obiectivul final. Rebotezat forţat “liberalism clasic”, liberalismul, temelia capitalismului, a fost redefinit, pentru public, drept asuprire, dezumanizare, oroarea absolută. În prestigiosul New York Times, editorialişti cool ca David Brooks sau Paul Krugman au salutat acum curajul lui Obama de a-şi etala liberalismul lui autentic, în toată splendoarea. Fără perdea. E clar, în sfîrşit, ce înseamnă “Transformarea fundamentală a Americii” promisă de Barack. Comunism hipsteric. Cool. Cel mai cool. Deci, obligatoriu. It’s a must.

[…]

Azi, dacă nu eşti de stînga, nu eşti sofisticat, cool, hip. Inclusiv la noi. Marxismul a suferit o masivă operaţie estetică, devenind cea mai mişto chestie. Pentru America aia cool, care dă tonul. Ziceţi că n-are cum? Dă-o nabii, nici chiar aşa! Hmm. Spuneţi-mi, cîte filme americane elogioase la adresa capitalismului aţi văzut? Apoi, nu vă intrigă raritatea, dacă nu absenţa filmelor hollywoodiene despre crimele colectivizării, în URSS şi pe mapamond? Despre Gulag? Masacrele staliniste? Aiud şi Piteşti? Canal? Milioanele de morţi din timpul foametei din Ucraina? Dezastrele industrializării socialiste? Cheka, KGB, STASI ? Asistenţa socială prin glonţ? Războaiele coloniale ale comunismului? Măcelurile lui Mao şi ale găştii lui simpatice? Normal, fiind subiecte lipsite de tensiune dramatică, potenţial narativ, importanţă si relevanţă, ce să faci cu ele? Sau cu adevărata istorie a Cubei lui Fidel şi Che? Adevărata istorie, nu cea de la Hollywood, unde cei doi sînt divinizaţi.

[…]

Cum s-o arzi normal, revoluţionar
Ascultînd-o pe Alicia Keys explicînd, cu talentu-i nepereche, la gala de reînvestire, că Obama e atît de cool încît a luat foc, arde, frate, nimic nu îi mai poate sta în cale, hipsterii n-au cum să nu aprobe. “Obama ardeee!!!/ Lumea e în flăcări, dar el se va înălţa în zbor!… Toată lumea ştie că Michelle e iubita lui/ Împreună, ei conduc lumea!/ Las-o să ardă, baby, să ardă! Obama ardeeee!!!” Cîntaţi şi voi! Aplauze, urale! Fuck, yes!!! Dacă ăsta e planul, atunci bine. Să ardă lumea, ca destinul socialist să se împlinească! Sorry, liberal. Cine crede că adulaţia revărsată asupra lui Obama de Hollywood, termen generic pentru industria divertismentului american, e ceva nou, greşeşte. E vorba de o migăloasă campanie, prin care generaţie după generaţie de tineri, nu doar la ei, ci pretutindeni, inclusiv la noi, sa primească în mod seducător, cool, mesajele corecte. Pentru ca ajunşi la maturitate, în poziţii de influenţă, vizibilitate şi decizie, să ştie ce să facă, în mod corect. Mesajele prin care inacceptabilul devine preferabil, şi apoi, inevitabil. Iar punctul de plecare a fost Fidel. Idol şi pentru Ponta sau Mazăre, de pildă, premier hip şi baron cool.

Liderul Maxim rămîne enorma, inegalabila iubire politică a Hollywoodului. Marea lor demonstraţie că, iată, marxismul poate reuşi, marxismul e soluţia. Dacă nu s-ar mai opune imperialismul, ar fi antidotul la nemernicia capitaliştilor. Să zicem, petrolişti, ca în There Will Be Blood. Sau finanţişti, ca în Wall Street. Filme care, alături de atîtea alte producţii minunate de la Hollywod, continuă să lumineze, mondial, publicul cool, chic, hip, asupra adevăratei feţe a capitalismului: e naşpa rău. Cel mai naşpa. Iar America, prin capitalismul ei imperialist, e vinovată de toate relele. Şi tot aşa, generaţie după generaţie, pînă cînd marxismul reinventat, rebotezat liberalism, devine cool. Cel mai cool. Deci, obligatoriu. Obama. Pentru ca America să ajungă, în sfîrşit, bună, iar răul pe Pămînt să înceteze. Doar Hollywoodul n-are cum să mintă. Nu? N-are cum să fie comunist. De ce-ar fi? Absurd. Dar dacă are? O lume nouă, nu vouă, sună cunoscut? Nouă, cu orice preţ… (va urma)

Cu prietenie, ca întotdeauna,

Alexandru Hâncu

Un gând despre “Alexandru Hâncu: Comunismul hispteric

  1. Pe cei, putini, care nu apartin civilizatiei lady Gaga (civilizatie in care nu conteaza decat prezentul) si care mai au idee de trecut, ii poate intriga, nu raritatea, ci absenta totala din arhiva Hollywood-ului a filmelor despre tragedia a sute de milioane de victime ale comunismului mondial. Vladimir Bukovski a remarcat si el acesta „scapare” a ” celei mai mari agentii de propaganda din istorie”. El spunea: ” Un istoric pus sa judece secolul XX dupa filmele de la Hollywood n-ar intelege nimic. Foarte posibil ar ajunge sa conchida ca noi am trait sub amenintarea permanenta a fascismului sau a unor generali americani dementi. Comunismul, daca cumva a existat, n-ar fi infatisat decat ca un lucru foarte indepartat si deloc amenintator. Temerarul James Bond insusi se lupta nu cu KGB-ul. ci, adesea, alaturi de el impotriva unui Konzern dirijat, cum se cuvine, de un capitalist nebun”.
    Alan Bloom aminteste de un test pe care l-a facut asupra studentilor sai – intrebati cine reprezinta raul absolut toti au raspuns: Adolf Hitler!

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.