Alexandru Lăzescu: Ecologism şi dezinformare ca la carte

    Print Friendly, PDF & Email

    Retorica asociată protestelor este alimentată şi de alte clişee naţionalist-populiste, anticapitaliste şi antiamericane din categoria vin străinii şi ne iau pe nimic bogăţiile ţării.


    sursa imagine

    În ciuda intenselor aprehensiuni ecologiste ieşite miraculos la suprafaţă în ultimele luni în România, arestarea în Rusia a 30 de activişti ai Greenpeace, organizaţie care este un fel de navă amiral a ecologismului militant la nivel global, care protestau împotriva extracţiei ţiţeiului în zona Oceanului Arctic nu a stârnit deloc ecouri la Bucureşti. Deşi cei aflaţi acum în detenţie riscă pedepse de până la 15 ani de închisoare, reprimarea dură a protestului ordonată la Moscova a fost ignorată cu desăvârşire la noi. Nici un fel de pancartă de sprijin, ce să mai vorbim de vreun protest înmânat Federaţiei Ruse! Demonstraţiile rămân focalizate exclusiv pe Roşia Montană şi Pungeşti (unde, ca să vezi!, s-a inventat şi un fel de televiziune: TV Pungeşti). De fapt protestele au fost destul de anemice şi în afară. Altfel ar fi stat lucrurile dacă americanii ar fi făcut ceva similar. Am fi văzut probabil valuri de demonstranţi inundând marile oraşe occidentale pentru a denunţa acţiunile iresponsabile ale marilor corporaţii, exponente ale imperialismului american, care pun în pericol mediul înconjurător. Nici măcar la nivel oficial protestele diplomatice nu au fost ample. Foarte probabil, o bună parte dintre liderii occidentali au privit cu o satisfacţie discretă cum regimul autoritar de la Moscova reprimă brutal un demers tipic de eco-terorism de o manieră în care nimeni în democraţiile occidentale nu ar fi îndrăznit să o facă de teama linşajului mediatic şi a protestelor de stradă violente iniţiate de tot felul de ONG-uri.

    În fond e o altă ilustrare a faptului că, în multe situaţii, în spatele marilor bătălii ecologiste se află agende politice şi economice care exploatează abil preocupările legitime în domeniu existente în societate. La începutul anilor ’90 Vasili Mitrokin, un ofiţer KGB refugiat în Occident, făcea publice documente (aşa numitele „Arhive Mitrokin”) care ilustrau amploarea incredibilă a operaţiunilor de infiltrare a „mişcărilor pentru pace” şi a celor ecologiste întreprinse de serviciile secrete societice. În acest context, un aspect în egală măsură stânjenitor şi pilduitor, este maniera în care nume grele din mass media americană şi vest-europeană au căzut victime acestor extinse şi abil orchestrate acţiuni de manipulare. Iar dacă revenim în prezent unii afirmă mai în glumă, mai în serios că puţinătatea protestelor internaţionale legate de arestarea activiştilor Greenpeace se explică prin faptul că ONG-urile finanţate de la Kremlin, atât de vocale şi agresive în alte situaţii, au rămas, prin forţa lucrurilor, tăcute.

    Din acest punct de vedere protestele legate de Roşia Montană, parţial, şi mai ales cele de la Pungeşti sunt exemple de manipulare după manual. S-a acţionat preponderent prin intermediul unor „răspândaci” ideali: prelaţi din zonă activaţi fie din interes, fie din convingere, produsul unui dogmatism religios primitiv. Nu ar fi prima dată. Să ne reamintim protestele de acelaţi gen de acum câţiva ani împotriva introducerii unor date biometrice în documente de identitate sub pretext că ar fi vorba de numărul dracului. […]

    O teorie care nu poate fi exclusă e aceea că încă de la început ţinta principală a protestelor ecologiste de la Bucureşti a fost mai degrabă gazele de şist. Mişcarea amplă de protest coagulată împotriva exploatării aurului la Roşia Montană poate fi acum eficient canalizată în această direcţie. În acest fel demersul este mai credibil şi acuzele privind amestecul Rusiei mai uşor de contracarat. Pentru că, într-adevăr, Moscova consideră extinderea gazelor de şist o ameninţare de securitate serioasă, pe acelaşi plan cu extinderea NATO după cum nota recent George Friedman într-o analiză Stratfor. Câteva cifre explică elocvent de ce: sectorul energetic contribuie cu 30 de procente la PIB-ul Federaţiei Ruse şi alimentează jumătate din bugetul de stat. În plus, controlul fluxurilor de energie reprezintă o armă geostrategică esenţială pentru Kremlin. Chiar recent Moscova a ameninţat Republica Moldova, Ucraina şi alte ţări din fostul spaţiu societic cu sistarea livrărilor de gaze naturale dacă semnează acordul de cooperare cu Uniunea Europeană, aşa numitul Partenariat Estic.

    Or, extinderea exploatării gazelor de şist alături de procesul de lichefiere a gazelor, cu tehnologii puse la punct în Statele Unite, ameninţă direct un monopol care asigura ruşilor în egală măsură o pârghie de presiune, dar şi o resursă financiară vitală pentru modernizarea armatei şi menţinerea păcii sociale pe plan intern. Cu doar câteva luni în urmă un amplu articol din prestigiosul săptămânal The Economist vorbea despre „spectrul gazelor de şist care bântuie Rusia”. Alexei Miller, şeful Gazprom, considera că e vorba de un mit şi despre o gogoaşă care se va dezumfla curând. O gogoaşă care, în paranteză fie spus, a făcut ca Statele Unite să devină aproape independente din punct de vedere energetic şi a facilitat, datorită faptului că în America preţul gazelor este de 4 ori mai mic decât în Europa (!), ceea ce a primit numele de a doua revoluţie industrială americană. Şi Vladimir Putin a ţinut să se exprime public pe acest subiect: gazele de şist costă prea mult şi afectează mediul înconjurător. Deloc de mirare, pentru că, aşa cum nota aceeaşi publicaţie, „revoluţia la care asistăm în domeniul producţiei de gaze neconvenţionale, începută în Statele Unite, se răspândeşte în întreaga lume ameninţând însăşi fundaţiile capitalismului de stat rus”. Iar ca o observaţie suplimentară, îngrijorările ecologiste ale lui Vladimir Putin sunt, bineînţeles, cel puţin ridicole dacă avem în vedere maniera în care Kremlinul a reprimat violent acţiunea Greenpeace din Oceanul Arctic.

    Protestele împotriva exploatării gazelor de şist se sprijină pe o campanie de manipulare pe cât de simplă, pe atât de eficientă: provoacă cutremure, otrăvesc apa şi aerul. Spaime primare, greu de contracarat odată inoculate în mintea oamenilor. Chiar dacă le spui că e foarte puţin probabil ca americanii să fi acceptat senin asemenea consecinţe dezastruoase la ei acasă prin operarea unor exploatări de acelaşi fel. În plus, retorica asociată protestelor este alimentată şi de alte clişee naţionalist-populiste, anticapitaliste şi antiamericane din categoria vin străinii şi ne iau pe nimic bogăţiile ţării. Un mai vechi ghiveci de mesaje de manipulare, reîncălzit.

    Realitatea este că deşi în mod evident Chevron are în principal interese economice în materie pentru Washington interesul strategic este de altă natură. Sprijinind promovarea acestui tip de tehnologii în regiune (Polonia, Ucraina, ţările baltice) americanii vor să diminueze capacitatea de presiune a ruşilor asupra acestor state. Un interes strategic care se suprapune în mod fundamental peste cel naţional. Din cel puţin două motive: 1. scade dependenţa energetică a României faţă de Moscova; 2. o energie mai ieftină oferă bune premise pentru o relansare a unor industrii autohtone. Iată care este în fapt miza majoră a bătăliei care se dă pentru influenţarea opiniei publice. O bătălie extrem de dificilă având în vedere resursele considerabile şi know how-ul bine probat în practică de care dispun marele nostru „prieten” de la răsărit şi masa generoasă a celor botezaţi plastic de către Lenin „idioţi utili”.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.