Alexandru Lăzescu: În confruntarea cu Rusia, problema Occidentului nu e lip­sa resurselor, ci paralizia politică

„Ideea prăbușirii inerente a Rusiei este una fantezistă, care judecă situația de acolo prin prisma unor elemente relevante doar pentru democrațiile liberale”, scrie Alexandru Lăzescu în articolul Putin, luptătorul contra „Occidentului decadent“, publicat în Revista22.

 „Realitățile de pe actuala hartă geo­po­li­tică a lumii îi fac pe mulți să facă tri­mi­tere la un celebru schimb de replici din campania prezidențială americană din 2012, dintre Barack Obama și Mitt Rom­ney. Atunci, președintele în funcție a lu­at în derâdere opinia lui Romney care ve­dea în Rusia principala provocare geo­po­li­tică pentru America. În opinia lui Ba­rack Obama, pentru care Rusia nu era n­imic altceva decât o putere regională în declin, afirmația acestuia era doar o reminiscență a perioadei Războiului Re­ce, fără acoperire în realitate. Or, iată că astăzi nimeni nu mai ia în râs analiza de atunci a lui Mitt Romney. Din contra.

Și, cu toate acestea, dacă citești co­men­ta­riile pro-Trump ale suporterilor aces­tuia, inclusiv ale românilor care trăiesc în America, această idee nu s-a eva­po­rat cu totul. O parte dintre ei consideră puțin sau chiar deloc relevante simpatia lui Donald Trump pentru Vladimir Putin și refuzul acestuia de a condamna, de pil­dă, bombardamentele din Alep sau ata­curile cibernetice asupra bazei de da­te a Partidului Democrat, de care Mos­co­va se face responsabilă. Unul dintre mo­tive fiind, în mod ironic, același invocat chiar de către Barack Obama, pe care ei îl detestă profund: Rusia este o putere în declin. Unii avansează chiar și termene: Rusia „e terminată în cinci ani“.

Epoca Trump
 „Rușii cred că, într-o măsură încă și mai mare decât perioada în care Barack Obama s-a aflat la Casa Albă, o președinție Donald Trump le-ar oferi încă patru ani în care vor putea să erodeze influența globală a Statelor Unite ale Americii și să destructureze Uniunea Europeană.“

(American Interest)

Problema e că antipatia enormă față de Hillary Clinton, văzută drept o con­ti­nua­toare a liniei politice Obama, îi face pe cei în cauză să confunde dorințele cu rea­litatea. Rusia câștigă teren pe toate fronturile. Își consolidează poziția în Ori­entul Mijlociu, prin prezența și acțiunile militare din Siria. Își repoziționează o par­te a arsenalului militar în zone din ime­diata vecinătate a unor state NATO, pre­cum Polonia și țările baltice. Apoi, Mos­cova și-a extins considerabil colabo­ra­rea militară cu China, împreună cu care a organizat recent manevre navale în Ma­rea Chinei de Sud, după ce anul tre­cut au avut loc unele similare chiar în Me­diterană.

Dar, dincolo de asta, poate cea mai im­portantă este dimensiunea simbolică, sfi­da­rea pe față a Occidentului, în special a Statelor Unite, cu un impact global ime­diat și concret. Aflat la Beijing, pre­șe­din­tele filipinez Duterte, după ce a anunțat cu pompă „despărțitea de America“ („Goodbye America, hello China!“), a plu­sat, spunând: „Și poate voi merge de ase­menea în Rusia să discut cu Putin și să-i spun că acum suntem trei îm­po­tri­va lumii: China, Filipine și Rusia“. Trebuie spus că Filipine erau considerate până la Duterte unul dintre cei mai im­por­tanți aliați din Asia ai Washingto­nu­lui, americanii având o prezență militară semnificativă în țară. Apoi, iată, avem o altă știre doar aparent minoră: Burundi a decis să nu mai recunoască Tribunalul Penal Internațional și se așteaptă ca și alte state din Africa să facă același lu­cru. Toate aceste lucruri păreau de ne­con­ceput până de curând, într-o lume în care influența occidentală era una ma­joră, și e un semnal că sfidarea lui Putin are și o dimensiune ideologică im­por­tan­tă, punând în discuție principiile și va­lo­ri­le care stau la baza democrației liberale.

Pericolul rusesc

„În cea mai mare parte a mandatului său, Obama a considerat că, din moment ce Rusia este în declin, nu trebuie să-i acorde prea multă atenție. Însă o țară slabă și imprevizibilă dotată cu arme nucleare este periculoasă, chiar mai mult decât a fost în trecut Uniunea Sovietică.“
(The Economist)

După cum remarca Wall Street Journal, aceasta din urmă are acum o competiție redutabilă în plan ideologic. Al cărei pur­tător de stindard este Vladimir Putin, ca­re, din convingere sau din interes, este văzut drept „un campion al salvgardării valorilor naționale și a celor creștine, un scut împotriva liberalismului decadent, mai preocupat de chestiunea toaletelor pentru transsexuali decât de pierderea identității datorită migrației sau de pro­tejarea intereselor sale vitale“. Iar ca do­va­dă că ne aflăm într-un punct de coti­tu­ră, acest tip de discuție a devenit tot mai frecventă. Pe 19 octombrie, fostul se­cretar general NATO Javier Solana și Strobe Talbott, fost secretar de stat ad­junct al Statelor Unite, publicau în The New York Times un articol cu titlul sem­nificativ Declinul Occidentului și cum poa­te fi oprit.

Numai că, dacă diagnosticul este corect, o bună parte dintre soluțiile sugerate merg exact pe linia celor care ne-au dus la situația actuală și care relevă fap­tul că în confruntarea cu Rusia, de exem­plu, problema Occidentului nu e lip­sa resurselor, ci paralizia politică, caco­fo­nia introdusă de numeroasele agende con­tradictorii, parte politice, parte din so­cietatea civilă, care afectează letal capacitatea acestuia de a contracara agre­siunea Moscovei în plan militar, po­li­tic, mediatic. Cât despre ideea prăbușirii ine­rente și apropiate a Rusiei, aceasta este una fantezistă, care judecă situația de acolo prin prisma unor elemente re­levante doar pentru democrațiile li­be­rale. Regimurile dictatoriale sau auto­ri­ta­re, Coreea de Nord este un caz extrem, reușesc să se mențină la putere, prin represiune, chiar și atunci când se con­fruntă cu crize economice profunde.”

Alexandru Lăzescu

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.