Propellerads

Alexandru Lăzescu: Mizele lui Putin în Ucraina

Pozițiile surprinzător de pro-Putin exprimate sâmbătă de către Nicolas Sarkozy la o reuniune a liderilor UMP, principalul partid de opoziție din Franța, pe care îl conduce, nu trebuie să surprindă din cale afară. Fostul președinte a spus în esență că înțelege motivele anexării Crimeei, că trebuie evitat un nou război rece cu Moscova, că Ucraina trebuie ținută la distanță de Uniunea Europeană și că, în general, „interesele americanilor cu rușii nu sunt și interesele Europei cu Rusia”.

[…]

Declarațiile lui Sarkozy sunt evident oportuniste dar ele sunt făcute sub presiunea unei realități politice și sociale larg răspîndite în spațiul vest-european. Este o combinație de anti-americanism, promovat intens timp de zeci de ani de cercurile politice și intelectuale de stînga, între altele și pentru că Statele Unite sunt văzute ca principalul exponent al capitalismului global, pacifism (în anii ’70 în plină confruntare cu Uniunea Sovietică un slogan la modă în Germania era „Better Red than Dead”, „Mai bine roșu decît mort”) și o frustrare în creștere față de erodarea unor beneficii sociale pe care economiile europene practic nu le mai pot oferi automat datorită competiției cu zonele mult mai dinamice, în special din Asia.

[…]

Însă, pe de altă parte, faptul că identificăm astfel de explicații de natură tactică nu ne împiedică să constatăm derapajul major în planul valorilor de pe scena politică occidentală. Interese politice, alteori interese economice, uneori convingeri ideologice, pun Europa într-o poziție șubredă în raport cu o Rusiei agresivă. Într-o intervenție făcută la doar câteva sute de kilometri distanță, de la tribuna conferinței de securitate de la Munchen care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, senatorul american John McCain, președintele Comisiei pentru forțele armate din Senat, avertiza că principale provocări pentru lumea occdientală sunt ezitările, lipsa de voință, în a contracara agresiunea rusească din estul Ucrainei și în general, de a apăra ideile democrației liberale la nivel global. În acest context el s-a pronunțat în favoarea livrării de arme Kievului pentru a echilibra raportul de forțe în bătăliile cu rebelii sprijiniți de Kremlin și a provoca astfel costuri majore rușilor, ceea ce a creat destulă iritare printre oficialii germani care, în frunte cu Angela Merkel, se opun ferm unui astfel de demers. Mesajul lor principal este acela că oricâte arme le-ar fi date ucrainienilor Putin le va da și mai multe rebelilor. Ceea ce ne înseamnă în ultimă instanță o cedare cvasi-totală în fața lui Putin care în aceste condiții nu ar avea nici un motiv să sprijine, în mod real, vreun acord de încetare a focului.

[…]

Discursurile oficiale de la Berlin si Paris, într-un cadru mai larg din Europa, au în centru ideea că nu există o soluție militară ci doar una diplomatică. De unde și opoziția susținută față de ideea livrării de arme Kievului. Însă, nu doar John McCain ci și Joe Biden se întreabă, pe bună dreptate, ce motive avem să credem că rușii vor respecta un nou acord din moment ce le-au încălcat sistematic pe cele din trecut, ultimul fiind cel de la Misk. Rămâne de văzut care va fi punctul de vedere care va prevala după întâlnirea dintre Barack Obama și Angela Merkel de la Casa Albă.

Nu e deloc exclus ca în final americanii să decidă unilateral să livreze totuși armament Ucrainei, în ciuda opoziției unor aliați europeni, mai ales Germania și Franța. Fie și pentru a-i liniști pe aliații din NATO, mai ales pe cei din fostele țări comuniste, care se simt amenințați direct de Moscova. Problema este că o astfel de falie poate fi exploatată în viitor de către Vladimir Putin cu atât mai mult cu cât prin preluarea puterii de Syriza în Grecia frontul pro-rus din UE se întărește.

Alexandru Lazescu 1 Declarațiile făcute la Munchen de principalii oficiali ruși, în principal ministrul de externe Serghei Lavrov, declarații care pur si simplu sfidează flagrant realitatea, nu au făcut decât să întărească argumentele Washington-ului. În general politicienii exagerează, eludează lucrurile care nu le convin, interpretează „creativ” faptele și chiar și cifrele, dar în cazul lui Vladimir Putin sau a lui Lavrov capacitatea de a fabrica o realitate fictivă care pur și simplu îți insultă pe față inteligența este de-a dreptul șocantă. În plus, analiza situației este distorsionată masiv de câteva explicații care sunt luate de bune, automat, de o bună parte din mass media și analiștii din lumea occidentală.

Primul este acela că agresiunea Rusiei în Ucraina este o reacție la evenimentele care au dus la răsturnarea regimului Ianukovici de la Kiev. Fals, Euromaidanul a fost într-adevăr cel care a declanșat criza cu care ne confruntăm astăzi dar Putin se pregătește pentru o confruntare masivă cu Occidentul de peste 10 ani de zile. O spun chiar oameni care la un moment dat i-au fost apropiați. De altfel propaganda mediatică virulentă împotriva Occidentului durează și ea de ani de zile.

În al doilea rând, în mod paradoxal, Vladimir Putin este în mare tratat, chiar dacă critic, aproape la fel ca un lider dintr-o țară democratică. Or, faptul că în Rusia au loc alegeri cu mai mulți candidați nu trebuie să ne înșele în privința naturii regimului de acolo. Aproape toate mass media relevante, și oricum în totalitate televiziunile importante, sunt controlate de Kremlin. Pozițiile cheie din administrația de stat sunt controlate și ele de siloviki, oameni proveniți din serviciile secrete și din poliție, iar justiția este ferm sub influență politică. După cum se dă semnalul judecătorii îl arestează, de exemplu, pe Mihail Hodorkovsky sau pot decide la un moment dat, la indicația lui Putin, să-l elibereze și să-l trimită intempestiv în Germania. La fel de deconcertant este și modul în care se face obsesiv trimitere la sprijinul masiv de care s-ar bucura Putin în interiorul Federației Ruse. Când ai la îndemână un uriaș aparat de propagandă sigur că poți să pozezi într-un erou. Însă chiar și așa, tot nu știm cum arată lucrurile în realitate. Cât preț poți pune pe sondaje de opinie realizate, chiar profesionist din punct de vedere metodologic, într-o dictatură?

Un ultim aspect relevant pentru analiza conflictului din Ucraina și pentru șansele ajungerii la un acord viabil, așa cum speră Angela Merkel și Francois Hollande, este faptul că nu sunt deloc clare intențiile reale ale lui Putin și cercurilor de putere de la Moscova. Care este motivația lor principală? Este destul de limpede că protecția rusofonilor din estul Ucrainei este doar un pretext. Zilele trecute la o emisune Hard Talk, difuzată de BBC, un scriitor etnic rus din Ucraina respingea categoric acuzațiile Kremlinului privind o așa zisă prigoană la care această categorie de ucrainieni ar fi supuși.

Rămâne dimensiunea geopolitică, interesele strategice ale Moscovei. Ipotetica agresiune a Vestului, de care Rusia trebuie să se apere, ar putea fi o altă motivație. Puțin credibilă și aceasta. Cum să-ți imaginezi că puterile occidentale, care refuză cu obstinație să livreze armament Kievului, ar plănui să atace o putere nucleară ca Federația Rusă? Rămân desigur frustrările reale de la Moscova care a pierdut o parte considerabilă din fostul imperiu sovietic. Numai că spre deosebire de ce spune propaganda Kremlinului nu Vestul a obligat, cu japca, țările respective să dorească integrarea euro-atlantică, ci a fost dorința acestora.

Mai puțin discutat este însă un al aspect. Pe care îl avansează de exemplu Chrystia Freeland, membru în Parlamentul Canadian, fost jurnalist la Financial Times. Ea se numără printre cei care cred că Putin are nevoie de crize de genul celei din Ucraina pentru a conserva regimul de putere de la Kremlin obturând celelate probleme majore din societate pe fondul elanului patriotic. În plus, o reformare a Ucrainei în spiritul promovat în UE, chiar dacă este un proces pe termen relativ lung, ar fi o amenințare majoră, prin puterea exemplului, nu pentru Federația Rusă ca atare, ci pentru regimul kleptocratic de la Moscova condus de Putin.

Probabil că motivele agresiunii din Ucraina s-ar putea plasa undeva la intersecția ultimelor două aspecte. Problema e că în aceste condiții e greu de văzut cum s-ar putea pune capăt conflictului printr-un acord autentic. Ori Occidentul este dispus realmente să sprijine Ucraina, și atunci este greu de văzut cum ar putea refuza în viitor livrările de armament către Kiev (pentru a crește astfel masiv costurile umane si materiale pentru ruși), ori doar mimează o soluție abandonînd în fapt țara Rusiei. Europenii par să meargă mai degrabă pe ultima variantă. Cu un cost semnificativ pentru țările din prima linie: balticii, polonezii dar și România. Cu atît mai mult cu cît, după cum spunea jurnalista Lina Vdovîi, care a fost relativ recent la Donetsk, rebelii pro-ruși i-au declarat deschis că obiectivul lor este acela de a crea prelua controlul asupra întregii părți răsăritene a Ucrainei, făcînd joncțiunea cu Transnistria.

Alexandru Lăzescu

2 gânduri despre “Alexandru Lăzescu: Mizele lui Putin în Ucraina

  1. Vă rog să-mi îngăduiţi să reproduc aici câte ceva din ceea ce am postat pe ici, pe colo, astăzi şi ieri, pe Facebook:

    Pe contul domnului Cristian Preda am postat un punct de vedere privind ceea ce a scris domnia sa despre întâlnirea avută cu președintele comisiei de afaceri externe a Dumei de stat a Federației ruse. Îl reproduc mai jos:
    Absolut corecte afirmaţiile dvs. (cam blândă cea privind comportamentul Rusiei „ca în timpul Războiului rece” – eu unul consider că Rusia ESTE în CW2, pe care l-a declanşat prin ocuparea Crimeei, în primăvara lui 2014), dar cred că ultima – „războiul poate fi oprit dacă Moscova decide asta” – este o stângăcie: Rusia nu decide, Rusia e o infractoare şi trebuie tratată ca atare; nu decide nimic, cu atât mai mult pacea şi războiul, nu are dreptul moral să decidă aşa ceva! Ce e în capul ei – că decide, că e super, că e buricul pământului, asta e treaba ei, NU e o platformă legitimă de discuţie! Cu ea trebuie discutat clar şi ferm, fără echivoc (eu aş discuta chiar ostil – dar asta e o opinie/opţiune strict personală). Nici ca un soi de „pedagogie” prost înţeleasă (în sensul responsabilizării, invitaţiei la responsabilitate) nu mi se pare o idee fericită, Rusia batjocoreşte, din reflex grobian bolşevic şi militarist, conduita raţională şi civilizată a interlocutorilor ei din scena istoriei şi actualităţii: „Câte divizii are Papa?”, vă amintiţi? Iar statutul ei nemeritat de partener special al G7 şi al NATO (un adevărat domn Goe cu acces direct şi nelimitat la dulceaţă) ce a produs? Bulversarea Georgiei şi înghiţirea mascată a Kazahstanului, anexarea Crimeii, tulburarea minţilor Budapestei (cumva şi ceva „subtilităţi” pe la Belgrad şi Atena?), infiltrarea insidioasă (economică) a zonei de alimentarea a deciziei operaţionale şi strategice a Europei şi dinamitarea stabilităţii europene! Este agresiune în marş netulburat; din porniri atavice, Rusia nu ştie şi nu poate altfel; de trei sute de ani Rusia visează în noaptea stepelor sale cai verzi pe pereţi, iar ziua îi aleargă prin manejul european. Cum să accepţi că Rusia decide pacea şi războiul lumii?! Această responsabilitate uriaşă, covârşitoare, esenţială nu poate fi decât a lumii civilizate. Iar Rusia trebuie să ştie asta! Mai ales acum, când aburii beţiei puterii armelor învăluie creierele deraiate de la Kremlin!
    *
    Autentic sau doar mimat, autismul lui Putin face ravagii – adevărate hecatombe în estul Ucrainei – şi umple, totodată, de ridicol decizionalul din cancelariile occidentale. Dacă în urmă cu câţiva ani nu făcea decât să testeze cât de uşor poate fi sfidată retorica occidentală a securităţii şi cooperării, de un an încoace, aţâţat de mirosul sângelui, individul provoacă, pentru că vrea război, dar nu şi-l asumă, fiindcă nu e sigur că ruşii nu vor crâcni şi că îl vor urma cu entuziasm în aventura criminală; îl mănâncă palmele teribil, dar nu-ndrăzneşte să lovească primul. Însă cred că nu e departe ziua când, autoîntărâtat la maximum, frânele îi vor ceda – şi va lovi. Deocamdată este încă la faza în care îşi savurează opera magna vol. I, anume spectacolul Occidentului supus batjocurii sale („Dacă vreau, ocup Kievul în două zile, dar nu vreau”, „Rusia nu vrea război” etc. etc. – şi în tot timpul ăsta face ce face!). Am mai văzut spectacolul ăsta acum vreo 80 de ani !
    *
    Nici în momentele mele cele mai negre nu mi-aş fi imaginat că Europa, în special Germania!, va reacţiona în halul în care o face de câteva luni la agresivitatea dezlănţuită a Rusiei, la conduita de manual de psihiatrie a lui Putin şi a dereglaţilor din preajma sa! Când sare în ochi că Putin dă cu frenezie copy paste, pagină cu pagină, după „reţeta succesului” hitlerist al anilor premergători catastrofei, să vezi un megaloman rănit în orgoliu cum îşi ia halucinaţiile în serios şi se căzneşte să strice ordinea lumii ca s-o configureze aşa cum e în capul lui, să vezi toate astea, să fi trecut prin experienţa anilor ’30 şi să te porţi, în 2015, ca Chamberlain & Daladier – asta îmi depăşeşte puterea de înţelegere!!

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.