Cum am ajuns aici

de Mihaela Bărbuș și Anca Cernea

Alexandru Lăzescu: Agenda „progresistă” a Papei Francisc

Dezbaterile ideologice sunt greu de tranşat pentru că ţin de convingeri profunde. Însă ar fi de dorit, tocmai din acest motiv, ca Papa, figura emblematică a creştinismului mondial, să evită să-şi asume cu atâta dezinvoltură partizanate ideologice cel puţin discutabile.

„Misiunea Bisericii este mântuirea sufletelor. Răul din această lume îşi are originea în păcat. Nu în inegalităţile de venit sau în schimbările climatice.” E un citat din intervenţia Ancăi-Maria Cernea, preşedinta Asociaţiei Medicilor Catolici din Bucureşti, în plenul unei reuniuni a Sinodului care s-a încheiat sâmbătă la Vatican după trei săptămâni de dezbateri, adesea extrem de aprinse. Mass media s-a concentrat în principal pe diviziunile care există în interiorul ierarhiei catolice legate de poziţia faţă de homosexualitate şi de cuplurile divorţate. Citându-l pe biograful papal Austen Ivereigh, cotidianul britanic The Guardian vorbeşte despre o tabără „conservatoare” alcătuită din est-europeni, africani şi o parte dintre americani şi o alta „progresistă” în care germanii joacă rolul principal. Deşi sinodul are doar un rol consultativ, Papa Francis a fost evident vizibil deranjat de dimensiunea curentului „conservator” acuzându-i pe exponenţii acestuia de „rigiditate doctrinară” într-o declaraţie făcută sâmbăta trecută.

Însă, din câte se ştie graţie unor surse din interior, Papa a fost cel puţin în aceeaşi măsură deranjat şi de intervenţia doctoriţei de la Bucureşti care contesta deschis puncte de vedere pe care le-a exprimat el însuşi adesea în ultima perioada, când a înfierat în repetate rânduri capitalismul „tiranic”, în formule pline de stereotipuri marxiste, şi s-a pronunţat în privinţa „schimbărilor climatice” de o manieră ştiinţifică naivă şi grevată excesiv de tuşe ideologice.

În fapt, Anca-Maria Cernea nu a făcut decât să exprime cu curaj lucruri comentate de mulţi alţii în surdină. În opinia multor catolici devotaţi autoritatea naturală cu care Papa vorbeşte în numele lui Dumnezeu în chestiuni legate de credinţă şi principii morale nu se extinde automat în alte domenii, precum economia sau mediul. În unele situaţii tonul şi argumentele utilizate de Papa Francisc se apropie chiar de cele specifice unor activişti radicali de stânga. Până la urmă piaţa liberă, competiţia, respectul proprietăţii, principiile statului de drept, toate caracteristice sistemului capitalist care face obiectul unor critici aspre şi repetate ale Papei, au adus semnificativ mai multă prosperitate decât formulele de populism aplicate în ţări precum cele din America de Sud, inclusiv în Argentina, ţara sa natală.

Şi Papa Ioan Paul al II-lea a criticat în repetate rânduri excesele consumerismului şi inegalitatea, dar a făcut-o de pe cu totul altă platformă. Şi mai ales nu a procedat selectiv. După cum observa recent şi săptămânalul The Economist, într-un articol cu titlul sugestiv „Regimurile de stânga reprezintă o provocare morală pentru Papa Francisc”, pe cât de severe sunt criticile Suveranului Pontif atunci când se referă la societatea capitalistă, pe atât de înţelegătoare şi de rezervată este poziţia sa atunci când e vorba de comportamentul regimurilor autocratice de stânga din Venezuela, Bolivia sau Cuba. De pildă, Papa nu a considerat că trebuie să uzeze de autoritatea sa morală, importantă în acea parte a lumii, în favoarea liderilor opoziţiei de la Caracas întemniţaţi abuziv de regimul lui Nicolas Maduro, urmaşul lui Hugo Chavez. Şi nici nu a avut nimic de comentat atunci când cardinalul cubanez Jaime Ortega a declarat că în ţara sa nu există deţinuţi politici, o afirmaţie care sfidează nonşalant realitatea.

Poziţiile exprimate de Papa Francisc îl fac desigur extrem de popular în rândul cercurilor „progresiste” care, deşi resping ferm o parte dintre principiile de bază ale Bisericii Catolice, legate de avorturi, homosexualitate sau divorţ, îl adoptă fără probleme drept evangelistul propriei lor agende. E greu să te îndoieşti de autenticitatea convingerilor Papei. Stilul său de viaţă auster, modestia sunt în deplin consens cu ideile pe care le exprimă. Însă asta nu le face neapărat corecte şi cu atât mai puţin infailibile. În cazul său este vizibilă influenţa exercitată asupra convingerilor sale de aşa numita „Teologie a Eliberării”. O struţocămilă care s-a născut în America de Sus din combinaţia greu de întrevăzut dintre marxism şi catolicism pe care Papa Ioan Paul al II-lea o considera o erezie singulară şi împotriva căreia a militat permanent, la fel ca şi urmaşul său, Papa Benedict al XV-lea. Ca o dovadă în acest sens, unul dintre primele gesturi pe care noul Papă le-a făcut după înscăunare a fost acela de a-l chema la Vatican pe preotul peruan Gustavo Gutierrez, iniţiatorul Teologiei Eliberării, în 1968. Iar în Consiliul Cardinalilor influenţa curentului a cărei figură dominantă este Reinhard Marx, supranumit şi „Cardinalul Roşu” de Munchen, a crescut semnificativ.

anca cerneaÎn acest condiţii intervenţia doctoriţei din România, pentru care rădăcina răului se află chiar în marxism, trebuie să i se fi părut Papei aproape de neînţeles. „Sărăcia materială şi consumerismul nu reprezintă cauza principală a crizei familiei. Cauza principală a revoluţiei sexuale şi culturale este una ideologică. Madona de la Fatima spunea că erorile Rusiei se vor răspândi peste tot în lume. Acest lucru a fost realizat mai întâi pe cale violentă – marxismul clasic – prin uciderea a zeci de milioane de oameni. Acum, acest lucru se realizează prin intermediul marxismului cultural. Există o continuitate între revoluţia sexuală a lui Lenin, Gramsci şi şcoala de la Frankfurt şi drepturile gay şi ideologia genului din ziua de astăzi. Marxismul clasic pretindea că restructurează societatea, prin confiscarea violentă a proprietăţii. Acum, revoluţia se adânceşte; ea pretinde că redefineşte familia, identitatea sexuală şi natura umană”.

Sigur, dezbaterile ideologice sunt greu de tranşat pentru că ţin de convingeri profunde. Însă ar fi de dorit, tocmai din acest motiv, ca Papa, figura emblematică a creştinismului mondial, să evită să-şi asume cu atâta dezinvoltură partizanate ideologice cel puţin discutabile.

Alexandru Lăzescu

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.