Alianta Rusia-China, un adevarat pericol pentru Occident – Forbes

O alianta intre Rusia si China va reprezenta un pericol pentru Occident, atrage atentia revista Forbes.

SUA si UE sunt prinse in dezbateri legate de impunerea unor sanctiuni mai dure tarii conduse de Vladimir Putin, care ar afecta si mai mult economia macinata de probleme precum exodul de capital, inchiderea unor firme si deprecierea rublei.

Insa este probabil ca ele sa nu fie aplicate, avand in vedere ca industria germana se opune.

Nemtii nu vor sanctiuni impotriva Rusiei: Vor cauza daune ireparabile!

Moscova ar putea taia alimentarea Europei cu gaze, dar finantele sale depind foarte mult de cantitatea de energie vanduta, astfel ca ar avea de pierdut daca va decide sa adopte aceasta masura, scrie Forbes.

Harta care arata ca Rusia intoarce spatele Europei (Foto)

Pe de alta parte, Rusia poate sa se reorienteze catre alte piete, mai putin exploatate pana acum.

Iar un pas urias in acest sens a fost facut, miercuri, odata cu semnarea unui acord cu China, estimat la peste 400 de miliarde de dolari, in care se stipuleaza ca ii va furniza gaze naturale, incepand din 2018, pe parcursul a 30 de ani.

Initial, occidentalii credeau ca aceasta reorientare nu va putea fi facuta prea curand, in conditiile in care Rusia si China sunt doua tari diferite din punct de vedere cultural si economic, au o lunga istorie incarcata de suspiciuni si indoieli.

Mai mult, pana la izbucnirea crizei din Ucraina, Moscova pune un pret mai mare pe legaturile cu Occidentul decat cu Orientul.

„Pe scurt, se credea ca cele doua tari se antipatizeaza atat de mult incat nu vor putea deveni aliati prea curand”, comenteaza Forbes.

Insa acum, ele au demonstrat contrariul. Bineinteles ca lucrurile nu s-au intamplat peste noapte. Rusia si China raman foarte diferinte, insa contextul international le-a impins catre aceasta situatie.

Ambele au intampinat recent rezistenta din partea tarilor occidentale, in frunte cu SUA, astfel ca au decis ca e mai bine sa coopereze decat sa sa ramana izolate, reliefeaza sursa citata.

O alianta Rusia-China ar fi un dezastru pentru Statele Unite, deoarece ar ameninta dominatia sa mondiala, scrie Forbes, astfel ca americanii ar putea spune in curand „am pierdut Eurasia”.

Rusia si China, acord istoric in domeniul gazelor naturale

Ce presupune contractul

Contractul in domeniul gazelor naturale este avantajos pentru ambele parti. El reprezinta o reusita importanta pentru Moscova, care incepe sa fie izolata momentan de Occident, dupa sanctiunile impuse din cauza crizei izbucnite in Ucraina.

Pe de alta parte, si chinezii au de castigat, avand in vedere ca isi vor diversifica resursele de alimentare. Estimarile arata o crestere a consumului de la 170 de miliarde de metri cubi de gaze, cat a fost in 2013, la 420 de miliarde de metri cubi in 2020.

Cele doua tari au purtat negocieri pe aceasta tema in ultimii 10 ani, insa nu au reusit sa ajunge la un consens, principala problema fiind pretul.

Contractul dintre grupul rus Gazprom si China National Petroleum Corporation (CNPC) prevede livrarea a 38 de miliarde de metri cubi de gaze naturale in China, incepand cu 2018.

Pretul vehiculat este de 350-400 de dolari per mia de metri cubi, ce reprezinta media tarifelor percepute pentru statele europene.

„Intelegerea demonstreaza ca Rusia are si a avut mereu posibilitatea de a se dezvolta in alte piete (decat cele occidentale – n.red.). Amenintarea izolarii venita dinspre Occident nu isi va putea exercita efectele pe deplin”, a comentat Sergei Utkin, expert politic la Academia de Sttinte din Rusia, citat de USA Today.

Europa, cel mai mare partener comercial

Dintre tarile asiatice, China a fost anul trecut cel mai mare partener comercial al Rusiei, valoarea comertului ajungand la 88 miliarde de dolari. Oficialii de la Moscova au estimat, insa, ca vor depasi 100 miliarde de dolari in 2015.

Alte piete importante din Asia sunt Japonia (33,2 miliarde de dolari), Turcia (32,7 miliarde de dolari), Kazakhstan (26,4 miliarde de dolari) si Coreea de Sud (25,1 miliarde de dolari).

Iluzia izolarii economice a Rusiei – Ursul rusesc se aliaza cu tigrii asiatici

Comparativ, in 2013, valoarea schimburilor comercial cu UE a ajuns la 300 miliarde de dolari.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.