Cărticica propagandistului rus în Polonia și România. De ce citește Dughin ILD.

Dragoș Paul Aligică: O reacție la situația prezentă

Intamplarea face ca lucrez saptamanile astea in arhive occidentale pe subiecte care ating de multe ori istoria noastra nationala din secolul 20: mari decizii, situatii cruciale, persoane si personaje nodale apar mereu, ici si colo, din paginile arhivelor. Documente confidentiale si corespondenta inedita devoaleaza o imagine cu totul remarcabila – cel putin unuia ca mine – despre Romania in jocul marilor puteri intre 1916 si 1960 si despre elitele romanesti in acea perioada. Sau mai bine zis despre o parte a acestor elite: acea minoritate care a ramas pro-democrata, pro-occidentala si anticomunista si antifascista chiar si in cele mai grele momente.

dragos paul aligicaCeea ce reiese din varii arhive puse cap la cap despre acesti oameni (unii dintre ei cvasi-necunoscuti, cum sint cei doi protagonisti ai materialului ce-l impartasesc cu dumneavoastra mai jos – David Mitrany, cel mai important politolog roman din secolul 20 si diplomatul si scriitorul D. N. Ciotori) este: clarviziune, caracter, pariotism, sacrificiu si tragedie. Cand revin seara si intru pe fluxurile din tara, imaginea publica din Romania de azi nu pare un dezastru. Ideea de dezastru are o nota de demnitate si de drama in ea. Ce se vede e altceva: E o farsa. Este absurd. Este stupid. Este penibil. Este grotesc. Pigmei si caricaturi umane cocotate pe varfurile politicii si mass media, topaind, balacarindu-se si incaierandu-se intr-un mahalagism generalizat de neamuri proaste ajunse „ceva” sau care vor sa ajunga „ceva”.

In fine. Asta e. Aici am ajuns. Sa revenim la cei din vechime. D. N. Ciotori catre D. Mitrany, in 1951, razboiul rece incepuse. Despre Romania, elitele sale, despre exil, despre Europa si geopolitica europeana, despre Rusia si Estul Europei. Despre clarviziune si tragedie:

12 Nov. 1951
Mitrany, dragă Mitrany,

[…]

Mă gîndesc la vremile când era Anglia, anglie şi România o ţară cu oameni buni la inimă şi dornici să meargă cît mai repede pe acelaşi drum pe care au mers occidentalii. S’au dus acele vremi. S’au dus şi oamenii care credeau în atâtea lucruri chimerice. Bietul Titulescu s’a stins pe pământ străin, Lupu s’a potolit pe veci, Madgearu a fost străpuns de glonţul propriului său elev, Iorga a fost măcelărit cu toporul şi aruncat în şanţ (Iorga şi Madgearu din ordinul direct al nemţilor) şi cei ce-au mai rămas putrezesc de vii în celulele lui Stalin. Se prăpădi şi bietul Scotus, (îţi trimit un articol despre el) iar, voi, aci în Anglia victorioasă v’aţi dat după zidurile imaginare ale Pactului Atlantic şi vă rugaţi de Stalin să nu vă strângă de gât pentru că „sunteţi civilizaţi” şi, dacă pieriţi voi, ce mai rămâne din civilizaţie? Stalin, bine înţeles, leşină de durere când se gândeşte că va veni ziua când veţi pieri înecaţi de propriile voastre greşeli şi nu va mai fi civilizaţie, nici wisky, ci doar blestemata de vodka.

[…]

Nu mă pot opri să-ţi spun că socotesc politica britanică întoarsă la vremile lui Palmerston fără Palmerston şi fără Europa de după războaele lui Napoleon. Obsesia de a restabili un echilibru de forţe cu Rusia, împărţind cu ea Europa şi crezând că veţi avea o frontieră europeană pe Oder este, după capul meu, cea mai primejdioasă halucinaţie. Dar, bun e Dumnezeu şi meşter e şi Dracul: va veni mintea cea de pe urmă în capul oamenilor. Numai să nu ne ia Dracul până atunci.

[…]

Cu vechea şi afectuoasa prietenie

D. N. Ciotori
12 Place Dauphine
Paris Ier

PS: Multe multumiri Florinei pentru ca a transcris textul de mai sus. Fara efortul ei, nu-l puteam impartasi cu dumneavoastra.

Dragoș Paul Aligică

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.