Dragoș Paul Aligică: Ce e permis și nepermis „maselor”

Si totusi care e viziunea despre democratie a celor care teoretizeza conjunctural despre limita intre ce e permis si nepermis ”maselor”, in relatie cu procedurile de agregare a deciziei colective pe baza de vot?

dragos paul aligicaAm inteles ca Facebook-ul de limba romana si presa romaneasca pot ajunge uneori sa fie luate de valul unor reactii viscerale, alimentate de sabloanele si campaniile de presa de aiurea. Si pana la un punct e de inteles. Dar care e totusi notiunea de design institutional sau de teorie de guvernanta care sta in spatele pozitiilor -sau poate fi dedusa din pozitiile- respective? M-ar interesa -acum ca putem discuta mai la rece- cine este autorul, filosoful politic, constitutionalistul -teoretician al democratiei care prezinta conceptul din spatele pozitiilor asumate atat de vehement pe aici si aiurea. Unde gasim teoretizarea asta a democratiei?

E o problema importanta totusi, sa recunoastem, nu un mizilic cu care ne jucam, bosumflati fiind. E ceva ce tine sau nu in picioare designul institutional care desparte autoritarianismul de democratia liberala.

Repet, nu ma intereseaza improvizatiile diletante conjuncturale -am avut parte suficient in ultima saptamana de ele- ma intereseaza o notiune coerenta politologic, cu trei elemente:
(1) unde si la cine dintre autorii moderni gasim expresia tehnica a modului cum trebuie trasa linia intre ce e permis ”maselor” sa decida si ce nu, mod de la care se revendica noii elitisti de conjunctura;
(2) cum arata operationalizarea notiunii la cazul de fata;
(3) care sunt limitelele generalizarii aplicabilitatii precedentului creat la (2). Ca trebuie sa fie niste limite.

Alternativ, putem sa facem si asta: Sa recunoastem colapsul democratiei liberale procedurale care si-a atins limitele si sa anuntam ca intram intr-o noua era in care elitele reprezentand avangarda…. Sigur, aici o sa ziceti: ”Stai, am mai auzit asta. In anii 30 cand…..” Pai exact, asta zic si eu. Nimic nou sub soare.

Nu ma astept sa am o polemica pe tema definita in postarea mea anterioara. Doua motive simple:

1. Lipsa de competenta tehnica a posibililor mei preopinenti in chestiuni legate de teoria si designul institutional al sistemelor democratice. De unde stim? Simplu: Daca ar fi inteles ceva din mecanismele si procesele democratiei procedurale, sau macar ceva elementar despre natura si istoria ”Sistemului Westminster”, nu s-ar ilustra cu gogomaniile cu care se ilustreaza de aproape doua saptamani.

Sau minimal ar intelege ca ceea ce vad in UK acum si lor li se pare prilej de bascalie si glumite despre leadership si alte bancuri este exact sistemul politic democratic procedural la lucru -cel mai vechi din lume-, ajustandu-se intr-o dinamica naturala de checks and balances, implicita noii situatii create de activarea procedurii referendare. Ca procesele democratice cer timp si nu raspund ultimatuurilor si batutului cu pumnul in masa sau impacientei unui public isterizat, indiferent de ce parte ar fi acel public. Ca spre deosebire de sistemele comuniste, national socialiste si birocratia UE conduse de luminarii precum Juncker si , Mogherini, democratia liberala procedurala este prin definitie si design failibila. Si asta are implicatii enorme, ce transcend ingineria sociala elitista.

Deci nu se poate pune problema de disputa tehnica privind o noua viziune a democratiei in care preopinentii mei ar putea articula cu cap si coada ce vor si ce cred. Asa ceva nu exista.

2. Preopinentii mei potentiali sunt prea lasi si lipsiti de imaginatie ca sa indrazneasca sa isi asume pozitia anti-democratica pana la capat. Normal, nu? Ceva numit ”democratie” -imprecis definit si inteles- e o vaca sacra a progresisvismului, europenismului de mucava, corectitudinii politice. Si nu ii vedem indraznind niciodata sa paseasca dincolo de linia respectabilitatii si legitimitatii impusa pe canalele mainstream -mediatice, academice, politice-. Vor marai ceva, vor da ochii peste cap cu privire la ”mase” si dreptul la vot dar vor sta cuminti in spatele liniei. Comoditatea intelectuala si oportunismul vor avea ultimul cuvant. Rezultatul este hilar: Asa a ajuns Carl Schmitt teoretician al democratiei in universitatile occidentale, nu? Dar noi nu vorbim aici nici macar despre asta. Vorbim de discipolii Christianei Amanpour.

[…]

Dragoș Paul Aligică

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.