Ambasadorul Israelului la București: Tragedia Fâșiei Gaza este aceea de a fi condusă de Hamas

    Print Friendly, PDF & Email

    Când judecăm o anumită acțiune, precum operațiunea Israelului împotriva Hamas în Gaza, este datoria noastră să ne întoarcem la evenimentul care a precedat-o, sa înțelegem contextul și cauza acțiunii.

    Israelul nu s-a trezit pur si simplu într-o zi și a decis să se angajeze în ostilități cu Hamas. De fapt, acesta a fost forțat, deși s-a opus cu vehemență pe tot parcursul.

    Acțiunile Israelului în Gaza din ultima lună sunt în primul rând o reacție la o inițiativă a Hamas. Actul de agresiune al Hamas împotriva voinței noastre – lansarea a sute de rachete împotriva civililor israelieni – a fost primul fapt care a declanșat o serie de reacții necesare din partea Israelului. În momentul in care s-a confruntat cu o amenințare mortală pentru cetățenii săi, Statul Israel nu a avut altă opțiune decât să-și facă datoria față de populația sa civilă și de a reacționa în auto-apărare, în tot acest timp luând măsuri extraordinare pentru a evita victime în rândul civililor din Gaza. Rezultatele acestui efect de domino, care a adus suferințe imense ambelor populații civile, trebuie să fie analizate în acest context și nu separat.

    Organizația teroristă Hamas a preluat violent controlul Fâșiei Gaza și și-a impus dominația nemiloasă asupra populației. Hamas a făcut acest lucru în urmă cu șapte ani. Astăzi, ISIS repetă un scenariu similar în Irak. Hamas și ISIS împărtășesc aceeași ideologie islamistă, aceleași metode brutale și încălcări ale drepturilor fundamentale ale omului. Atât ISIS cât și Hamas asupresc în mod sistematic și ucid pe oricine este în dezacord cu ei sau aparține unei alte minorități religioase (fie că este evreu, creștin sau yazidis).

    Însă există o diferență uriașă între Hamas și ISIS: Hamas până acum a reușit să păcălească o parte a lumii ascunzându-și identitatea terorist-islamistă în spatele cauzei palestiniene.

    Hamas nu numai că se straduiește în mod deschis să asigure dispariția Israelului, ci și exploatează suferința locuitorilor din Gaza pentru a-și avansa agenda politică. Situația dificilă a palestinienilor din Fâșia Gaza a fost determinată în mod cinic de către Hamas. Strategia sa este de a exploata numărul morților pentru a obține imunitate față de criticile opiniei publice internaționale astfel încât să-și poată motiva inițierea și prelungirea ostilitățile, limitând în același timp capacitatea Israelului de a se apăra.

    Pentru Hamas, toate resursele din Gaza, inclusiv cele umane (in special copiii), sunt instrumente exploatate pentru transformarea teritoriului într-o fortăreață de teroare în locul unei societăți sănătoase. Hamas vrea ca situația umanitară să se deterioreze. Astfel, organizația teroristă a mers chiar până la a lansa rachete în mod repetat către punctul de frontieră destinat bunurilor și ajutoarelor umanitare trimise din Israel pentru Gaza pentru a le întrerupe accesul. Pe de altă parte, conform strategiei Hamas, mai mult ajutor internațional primit pentru civilii din Gaza înseamnă mai multe resurse pe care să le poată deturna pentru finanțarea operațiunilor sale teroriste. Alegerea sa deliberată de a se concentra pe dobândirea și producerea de arme și pe construirea de tuneluri ale terorii nu poate fi ignorată.

    Atacurile Hamas asupra Israelului sunt ilegitime și reprezintă acte de război. Agresorul care a determinat lanțul de evenimente tragice poartă toată răspunderea și responsabilitatea pentru riposta și daunele care ii urmează.

    Ca instigator al acestui război, precum și agresor cinic al civililor nevinovați, Hamas ar trebui să fie tras la răspundere pentru crimele comise împotriva a doua populații civile și pentru pierderea tragică de vieți omenesti.

    Validarea și legitimarea utilizării de către Hamas a civililor ca scuturi umane ar însemna o victorie enormă pentru teroriștii de pretutindeni și ar fi o lovitură puternică pentru societățile libere care luptă împotriva terorismului.

    Nu există legitimitate pentru strangularea Fâșiei Gaza de catre Hamas. Hamas trebuie să fie ostracizat de familia națiunilor pentru abuzul său dur în raport cu populația civilă, și trebuie să fie împiedicat de la a se reînarma, ca parte a procesului de demilitarizare generală a Gazei. Aceasta este singura modalitate de a garanta că acest conflict nu se va repeta.

    Eforturile de reconstrucție a Fașiei Gaza vor fi sustenabile și benefice palestinienilor în măsura în care acestea sunt însoțite de o demilitarizare adevarată a teritoriului și de dezarmarea organizațiilor teroriste care îi pun în pericol stabilitatea și populația.

    Israel s-a retras complet din Fâșia Gaza în 2005 și a predat conducerea Președintelui Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas. Dorința Israelului – și visul comunității internaționale – a fost de a vedea în sfârșit palestinienii asumându-și responsabilitatea pentru propria lor soartă și demonstrând lumii întregi capacitatea de a-și gestiona cu succes teritoriul, de a prospera și de a stabili relații pașnice cu vecinii săi israelieni. Dezarmarea Hamas și celorlalte organizații teroriste din Gaza va fi un pas important spre realizarea acestui vis.

    E.S Dan Ben-Eliezer este ambasadorul statului Israel în România.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.