Bogdan,
Cum site-ul pe care publici se cheamă spune şi tu trebuie să îmi exprim nedumerirea, articolul tău este unul construit pe o logică neacademică, nu vorbeşti despre ultima carte a lui Vladimir Tismăneanu şi preferă să faci nişte comparaţii şi supoziţii demne de presa sportivă. Mă aşteptam ca tema religiilor politice să îţi ofere cu totul alte prilejuri de a intra în dezbatere.
Mă întreb care e grupul tău ţintă de cititori, nu de altceva dar cei cel îl citesc pe Tismăneanu nu cred că au habar despre personalitatea lui Serghei Mizil, la fel cum nici cei ce îl urmăresc la TV pe acest personaj nu îl citesc pe Tismăneanu.
Singurele două puncte, care nu sunt atacuri la personă şi la care cred că trebuie să răspund sunt acela că Vladimir Tismăneanu ar utiliza argumentul autorităţii când condamnă comunismul şi problema anectotelor. Eşti absolut incorect când spui că Tismăneanu foloseşte argumentul autorităţi când condamnă comunismul, cărţile sale pe această temă sunt încercări de a pătrunde în esenţa acestui fenomen, să îl înţeleagă şi apoi să îl condamne. Tismăneanu nu se foloseşte de condamnarea preşedintelui asupra comunismului ca să convingă publicul, invers, după ce s-a convins prin texte şi experienţa personală că comunismul e un regim criminal a încercat să îi convingă şi pe alţii prin discursurile şi cărţile sale.
O a doua oară în text te referi la argumentul autorităţii folosit în Despre comunism… Dacă prin argumentul autorităţii te referi la citate din diverşi alţi autori care s-au raportat la comunism cred că nu faci distincţia între a invoca argumentul cuiva şi a invoca autoritatea cuiva. M. Malia, M.Lovinescu, T.Judt nu sunt personalitaţi care conving per se, ei sunt interesanţi în măsura în care au dat argumente pe care le putem invoca şi noi. Argumentul autorităţii este atunci când îl invoci pe Heinseberg ca să motivezi preferinţa ta pentru Bach, este o diferenţă esenţială între a îţi aduce un citat din Benedict al XVI lea cu autoritatea sa magisterială şi a îţi explica un argument asupra interpretării corecte a unui pasaj obscur din Biblie.
Să îţi amintesc doar câteva dintre ideile lui Tismăneanu despre comunism :
1. Critica comunismul e bazată pe de o parte pe o critică a ideologiei marxiste şi pe de alta pe enumerarea erorilor şi crimelor sistemului. Prima parte e esenţială pentru că stabileşte legătura între ideile lui Marx şi manifestărilor lor concrete şi ne dă şansa de a intra în dezbatere, inclusiv cu stangă europeană de azi ce crede că comunismul a a fost o idee bună prost aplicată.
2. Ideologia este cu atât mai periculosă cu cât ea presupune şi o abolire a moralei tradiţionale fiind o formă de relativism etic dar şi de relativism epistemic întrucât conţinutul ideologiei se schimbă odată cu liderul partidului.
3. Marxismul este o eshatologie seculară şi comunismul o religie politică.
4. Comunismul şi nazismul sunt două ideologii gemene.
5. Comunismul refuză memoria, valorile şi spiritul.
6. Marxismul a fost un proiect de schimbare a naturii umane prin mitul fondator al revoluţiei şi al avangardei clasei muncitoare.
7. Marxismul a sesizat nevoia omului modern de mituri, miracole şi magie şi le-a oferit prin cultul progresului şi al unei societăţi utopice fără clase.
8. Marxismul combină un mit milenarist cu accente voluntariste cu idealul prometeic al controlului conştient asupra sorţii colectivităţii.
9. Marxismul este un sistem maniheic, gândit să îi excludă pe toţi cei ce nu sunt membrii săi.
10. Marxismul este o fantasmă oraculară cu ambiţii de a explica totalitatea lumii şi misterul vieţii
Mi-e greu să cred că poţi spune că acestea câteva elemente nu sunt suficiente pentru a condamna comunismul fie şi fără să fie nevoie să îi numeri victimele.
Da, Tismăneanu se face vinovat că a introdus în cultura română, autori ce ne fac să înţelegem natura „intrinsec perversă”, cum o numea Pius al XI lea, a comunismul: Aron, Arendt, Besancon,Kolakowski, C Milosz( pe care eu trebuie să recunosc că i-am citit la recomandarea sa) ca să enumăr doar câţiva şi să nu mă acuzi de pomelnice culturale. Personal, consider că pomelnicul cultural atunci când nu e menit să te facă să sesizezi o paradigmă, ci doar să educe, este psihologic descurajant pentru cititor, dar descurajarea mea nu este un motiv pentru a elimina listele de bibliografie din facultăţi.
Da, Tismăneanu e vinovat şi pentru că în mediul nostru cultural comunismul nu este înţeles doar strict istoric şi că această temă poate stărni o dezbatere despre marxism şi antimarxism, ridicând nivelul discuţiilor de la fenomene la idei şi dându-ne ocazia de a intra în dezbatere cu tinerii occidentali marxişti ce încercă reformări ale ideilor părintelui fondator adaptabile zilelor noastre.
Îl acuzi pe Vladimir Tismăneanu că articolele sale au prea multe anecdote. Mă gândesc dacă nu cumva una dintre trăsăturile comunismului românesc este aceea de a fi plin de anectode pentru că el a fost anomic. Ideologia nu a putut pătrunde şi educa total conştiinţa poporului român ce preferă să se adapteze. Accentul pe biografiile membrilor de partid poate fi o metodă de lucru ce nu mulţumeşte pe toată lumea, dar ea nu este singura în cazul profesorului Tismăneanu.
Anticomunismul lui Vladimir Tismăneanu are două laturi: una este critica teoretică a ideologiei marxiste şi cea de a două cercetarea trecutului istoric concret prin care autorul întăreşte ideile prezentate în prima latură. Prima seamănă cu demersul lui Raymond Aron şi combină elemente de teorie politică cu elemente de sociologie. Cea de-a doua, este profund istorică şi vizează descrierea unei perioade determinate.
Cititorul nu este obligat să fie de acord cu ambele părţi ale demersului, doar că latura teoretică este menită să explice latura practică, iar latura practică să exemplifice latura teoretică. Ele pot fi separate, dar viziunea asupra comunismul va fi viciată.
Latura teoretică este esenţială pentru că ne fereşte de noile mituri ale stângii. Critica marxismului aplicat în comunism ne deschide ochii asupra pericolelor noilor familii de marxisme cum ar fi cele promovate de Zizeck şi de Badiou. Latura istorică ne permite să înţelegem situaţia concretă a comunismului românesc cu personajele şi erorile lui specifice. Uneori, atunci când conceptele sunt prea abstracte sau prea îndepărtate de experienţa noastră de zi de zi ilustrările sunt utile pentru a întipări o imagine în minte şi a da reprezentări clare celor ce nu au avut experienţa directă a regimului.
Spui că „opera dedicată comunismului de Vladimir Tismăneanu nu este altceva decât o anecdotică a nomenclaturii comuniste, dublată de o serioasă exegeză ştiinţifică.”
În primul rând nu este adevărat pentru că în scrierile sale avem multe pasaje care sunt critici directe ale ideologiei şi în al doilea rând pentru că biografiile liderilor comunişti sunt un element esenţial pentru a înţelege un regim, care în spatele ideologiei ascunde voinţa de putere a liderilor, ce au monopolul interpretării corecte asupra ideologiei. În al treilea rând, ignori aspectul că anecdotele despre comunism sunt relevante pentru a înţelege un sistem totalitar care a modificat sensul normalităţii în politic, economic, artistic, religios, în viaţa de familie. Anecdotele de care tu vorbeşti nu sunt nici simple poante, nici simple întămplări, ci situaţii individuale care conţin un germene de universal, care dau o imagine despre ce înseamnă un sistem totalitar.
Dacă totuşi continui să fii nemulţumit de numărul anecdotelor, fă te rog măcar distincţia între un serial TV, un text de blog şi o carte. Cartea criticată de tine nu este una bazată pe anecdote.
[...]
Cu speranţa ca acest răspuns să te facă să meditezi la problema religiilor politice şi nu la stilul lui Vladimir Tismăneanu,
Ana Petrache
Notă: Autorul face referire la Bogdan Duca – Metamorfoze ale profesorului Tismăneanu (este Vladimir Tismăneanu un Serghei Mizil cu doctorat?)
