Andreea Pora: Pisicuţul s-a făcut leu. Ce mai urmează?

Print Friendly, PDF & Email

Cu un USL având de unul singur două treimi din parlament şi cu o singură no­minalizare de premier – până şi Mihai Răzvan Ungureanu a renunţat să se au­topropună -, Traian Bă­ses­cu a fost obligat să înghită „porcul“ pe nemestecate, cu plagiat cu tot. Victor Pon­ta este premier şi, cel puţin până la prezidenţialele din 2014, aşa va rămâne. Pus cu spatele la zid de scorul ARD, o construcţie-ca­mu­flaj pentru PDL şi figurile triste care au pus pe butuci guvernarea Boc (nu poţi să pui principii ca austeritatea, reforma şi dreapta în gura unor Udrea, Oltean, Anas­tase sau Blaga), dar şi de previzibila uni­ta­te de nezdruncinat a USL în faţa unei mi­ze atât de mari ca primul ministru, pre­şe­dintele a semnat. După care a băgat capul la fund (cel puţin până la ora la care scriu). Ce era să facă?

[…]

Băsescu nu este însă terminat, aşa cum pare la prima vedere. În condiţiile în care Comisia de la Veneţia a confirmat că întâmplările din vară au fost „pro­ble­ma­tice“ din punct de vedere constituţional şi al statului de drept, documentul depus în mâna lui Schultz (şi a altora de pe la Co­misie) şi care ar conţine angajamentul lui Ponta că va continua reforma în puncte-che­ie şi nu va intra cu bocancii în se­pa­raţia puterilor îi mai dă preşedintelui o marjă de manevră, îngustă, e drept, în această zonă. Ade­vărata selecţie şi nu­mi­re a procurorilor şefi la Par­chetul General şi DNA de abia urmează, de exemplu. Resemnat pe moment, Bă­sescu îşi linge orgoliul şi ne­putinţa. Rămâne să ve­dem însă dacă numirea lui Ponta chiar este ultimul ca­pitol scris în actualul man­dat.

Întrebarea este însă ce va urma? Vremuri grele, spun cei puţini, vreo 10%, pentru care trauma experienţei din vară şi iz­bân­zile celor 7 luni de guvernare USL au că­pătat chip şi trup în colosul parlamentar pe care nici scaunele nu-l mai încap. Sta­bilitate şi coerenţă, o binecuvântare în vre­muri de criză, susţin alţii, făcând cu te­nace rea-credinţă abstracţie de back­ground-ul, mai vechi şi mai nou, al pu­terii şi liderilor săi. Puţin probabil ca par­lamentul să nu abuzeze de forţa strivitoare a celor două treimi şi să nu treacă la mo­dificarea Constituţiei, întru diminuarea pre­rogativelor Curţii Constituţionale (de­şi, aşa cum îi sfătuieşte Alina Mungiu, ar avea şi calea real-politikului autohton, cea a „convertirii“ unuia dintre judecători) şi edulcorarea puterilor CSM şi DNA, plus ale preşedintelui, proiect anunţat clar de liderii USL.

La fel, puţin probabil ca gu­vernul să nu dea legi clientelare şi per­so­nalizate, că doar asta a făcut în ultimele luni. Ordonanţa CNA, privatizarea Poştei Române (fără consultare publică) sau a institutelor de cercetare cu ale lor terenuri ce-or fi fost? Semnele bune ale stabilităţii se văd şi din avion pentru cine are cu­riozitatea şi onestitatea să privească prin hublou. Există ceva, cât de mic, în profilul liderilor, miniştrilor care se prefigurează sau al parlamentarilor USL care să arate că drumul deschis în vară nu continuă pe aceeaşi arătură?

Guvernul nu prevesteşte nici el nimic bun, având şanse, prin comparaţie, să fie nu doar cel mai umflat Cabinet (la aşa par­lament, aşa guvern), ci şi cel mai dubios. Chiar nu are vreo importanţă ce portofolii vor ocupa unii precum Fenechiu, Drag­nea, Şova, Chiţoiu, Nicolăescu sau Oprea, numele care circulă la ora la care scriu. E vreo surpriză că baronii, Măzare, Oprişan sau alţii, au declanşat ofensiva ciolanului şi vor să-şi impună oamenii, tot unul şi unul? Sau că Voiculescu vrea să-şi ia partea leului pe energie?

Cabinetul Ponta I a fost de tranziţie, aşa cum s-a spus la vre­mea respectivă, iar greii – că ei sunt penali, afacerişti, clienţi ai şefilor sau doar personaje fără anvergură – intră în ecuaţie de abia acum. Un Cabinet în vreme de criză cu 3 vicepremieri, cu mediocrii tes­taţi la Finanţe, Economie şi Fonduri Eu­ropene va ridica mari probleme. Pentru că, înainte de orice, Cabinetul Ponta II tre­buie totuşi să guverneze.

Oricum, negocierile din USL pentru pos­turile de miniştri au arătat nu doar ten­siunile dintre PSD şi PNL, în special la nivel de baroni, ci au creionat şi cam pe unde se plasează viitoarea falie în pers­pectiva prezidenţialelor din 2014.

[…]

În ce priveşte PDL, partida este pierdută şi ratarea demisiei în bloc a întregii con­duceri, cu argumentul strâmb – cine va fa­ce opoziţie –, este semnul că partidul nu în­ţelege şi nu poate să se regândească. Nici nu vrea, pe deasupra. Reconstrucţia drep­tei, eventual în jurul PDL, devine o glumă sinistră. Singura întrebare care mai merită pusă este dacă există premisele cre­ării unei forţe noi, care să preia mesajul de dreapta. Răspunsul trebuie să vină în ter­men scurt, oricum, înainte ca USL să înceapă să scârţâie şi PNL să se erijeze în unicul partid de dreapta. Altfel, aşa cum remarca Mirel Axinte, ne vom trezi că An­tonescu, Fenechiu, Haşotti, Helvig sau Ni­colăescu sunt exponenţii dreptei. Răul cel mai mic de care nu-ţi rămâne decât să fugi în munţi sau în Congo.

Tot ceea ce se întâmplă în România pare un experiment unic: coabitare între două instituţii antagonice, între indivizi care se dispreţuiesc profund, un guvern condus de un plagiator. O „soluţie imorală“ la pătrat, posibilă însă doar cu bine­cuvân­ta­rea marilor puteri.

Andreea Pora

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.