Andrei Bontaș: Europa între două colectivisme periculoase: „democrația iliberală” și „liberalismul nedemocratic”

0

Văd vânturată deseori, prin diverse op-ed-uri ale diverșilor liberali care încearcă să-și impună o moderație în ton și idei, ideea cum că politica actuală ar fi dominată de un conflict între ceea ce ei numesc „democrația iliberală” — sau democrația fără drepturi pe de-o parte și „liberalismul nedemocratic” — sau drepturi fără democrație pe cealaltă.

Problema cu perspectiva asta este că pleacă de la premisa că „liberalismul nedemocratic” ar fi o formulă care susține drepturile individuale. Or experiența UE în ultimii 2-3 ani este exact inversă: drepturi individuale centrale ideii clasic-liberale precum libertatea de exprimare, libertatea de afiliere politică și pluralismul de opinii sunt constant subminate de organisme nu doar nedemocratice ci și iliberale în numele unor idealuri utopice care resping nu doar vocea cetățenilor exprimată democratic ci și drepturile și libertățile cetățenești înscrise în Constituții.

Așa-zisul „liberalism nedemocratic” nu este deloc liberalism ci un soi de paternalism cu pretenții totalitare dar care vrea să-și spună liberal. Conflictul real, așa cum se vede el din Europa, este de fapt între două tipuri de „iliberalism”: cel democratic și cel nedemocratic.

Care dintre cele două etatisme pervazive este mai rău? Cel care vrea să supună complet cetățeanul voinței majoritare și statului național? Sau cel care prescrie cetățeanului nesiguranță în propria țară, terorism islamist și taxare imensă pentru a întreține migranții ilegali? Între cele două, în diversele lor forme mutante, Europa va trebui să decidă de-acum încolo.

Ambele au însă același dispreț pentru drepturi și libertăți individuale, ambele apelează la colectivism și ambele sunt simptomele cancerului care ucide civilizația occidentală în Europa.

Andrei Bontaș

PRELUAT DIN   Facebook

Print Friendly, PDF & Email
Cititi si

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here