Antonescu sacrifică cota unică de dragul alianței cu PSD

Acum.tv publică un articol semnat de Andreea Vass, Antonescu sacrifică cota unică de dragul alianței cu PSD, din care vă redăm câteva fragmente. Interesant este și dialogul care a urmat pe forumul acum.tv.

Liderul Partidului Național Liberal (PNL), Crin Antonescu, a anunțat că este dispus să renunța la cota unică de impozitare a veniturilor – 16% – în vigoare la ora actuală, în schimbul parității cu PSD în ceea ce privește candidații în alegerile parlamentare din 2012. Consiliera economică a prim-ministrului Emil Boc, Andreea Paul-Vass, a oferit la solicitarea revistei ACUM următoarea reacție:

Interesele politice pe termen scurt umbresc uneori ratiunea si omoara complet vigilenta si interesele reale ale romanilor. O astfel de propunere, venita din partea Presedintelui PNL, imi pare greu acceptabila pentru economistii de dreapta si pentru buzunarele romanilor care aleg sa munceasca mai mult si mai bine, care aleg sa fie mai educati si mai bine platiti sau care au initiative antreprenoriale.

In opinia mea ar fi o grava eroare. De ce spun asta? Pentru ca niciuna din tarile care au adoptat cota unica nu a revenit la sistemul progresiv de impozitare. Mai mult de atat, cota unica a strabatut drumul in mai putin de 15 ani de la “imposibil de aplicat” spre “inevitabil de aplicat“. Cota unica nu a simplificat doar administrarea fiscala, dar a favorizat acumularea de capital si a condus la cresterea eficientei muncii. Chiar si in conditiile crizei financiare, niciuna din tarile cu sistemul cotei unice nu a renuntat la el.

Iesirea din sistemul cotei unice in blocul central si est european ar crea  un dezavantaj competitiv semnificativ, greseala pe care Romania trebuie sa o evite. Cu atat mai mult cu cat eforturile in regiune se concentreaza:

- pe diminuarea cotelor unice,
- pe gestionarea individuala a surplusului de venituri si orientarea lor spre investitii, economisire si consum de catre contribuabili si nu de catre politicieni/stat,
- pe competitivitate economica datorata cresterii atractivitatii pentru investitiile straine.

Or Bulgaria, Ucraina, Cehia sau Rusia aplica deja cote unice mai reduse decat in Romania.

Veniturile fiscale ca pondere in PIB au crescut imediat dupa introducerea cotei unice, iar cei care spera ca introducerea cotelor progresive ar putea sa le potenteze se insala. Mai degraba, evaziunea fiscala si exceptiile de la cota unica de impozitare explica parte buna din capacitatea redusa de colectare a veniturilor la buget comparativ cu alte state din regiune. Nicidecum aplicarea cotei unice.

Sustinatorii sistemului progresiv evita sa recunoasca public ca acesta nu a adus niciodata venituri fiscale mai mari in Romania ca pondere in PIB comparativ cu cota unica. Nu mai adaug ignoranta lor pentru cresterea semnificativa a PIB-ului si ca urmare a introducerii cotei unice. (…)

Articole înrudite:

Etichete · , ,


Print Friendly

Un comentariu la “Antonescu sacrifică cota unică de dragul alianței cu PSD”

Citeşte sau adaugă un comentariu...

  1. Nu stiu de dragul a ce, ar sacrifica Antonescu ceva.
    Nici nu stiu/cred ca e vorba de “sacrificare”.
    Nu poti sacrifica ceva in care nu crezi, ceva ce nu ai, ceva ce nu este important pentru tine.
    Ori, pe Antonescu nu-l doare de cota unica, sau de principii.
    Iar abdicarea de la principii (daca ar fi sa accept ca are asa ceva), Antonescu nu o face de dragul PSD-ului, ci de dragul lui personal si al visului ca ar putea ajunge presedinte de tara.

Comentează

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.