Apartheid economic egiptean

Hernando de Soto este un respectat economist peruvian ale cărui studii despre capitalism, în special cartea “The Mystery of Capital”, sunt orientate către găsirea unui răspuns adecvat la întrebarea: ce deosebeşte capitalismul ţărilor dezvoltate de pseudo-capitalismul ţărilor subdezvoltate? O serie de argumente din răspunsul lui de Soto sunt reluate în acest articol şi puse în contextul egiptean.

Un titlu care a apărut pe Al Jazeera în ziua de 14 ianuarie, cu o săptămână înainte ca egiptenii să iasă în stradă, afirmă că “adevărata teroare ce macină lumea arabă este marginalizarea socio-economică”.

Guvernul egiptean este îngrijorat de mult timp de consecinţele acestei marginalizări. În 1997, cu ajutorul financiar al Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională, guvernul a contractat serviciile organizaţiei mele, Institutul pentru Libertate şi Democraţie. Scopul a fost de a determina numărul de egipteni marginalizaţi şi cât din economie funcţiona “extralegal” – adică fără a beneficia de protecţia asigurată de dreptul la proprietate sau de acces la instrumente normale de afaceri cum ar fi credit, care permite afacerilor să prospere şi să se extindă. Obiectivul a fost de a elimina piedicile legale care îi frânează pe oameni şi afacerile lor.

După ani de lucru în teren şi analiză – cuprinzând peste 120 de tehnicieni egipteni şi peruvieni, participarea a 300 de lideri locali şi interviuri cu mii de oameni obişnuiţi – am prezentat, în 2004, unui cabinet economic guvernamental format din 11 membri raportul final de o mie de pagini şi un plan de acţiune format din 20 de iniţiative specifice. Raportul a fost susţinut de ministrul de finanţe Muhammad Medhat Hassanein, iar cabinetul a aprobat recomandările prezentate.

Al Ahram, ziarul principal din Egipt, a declarat că reformele “vor deschide uşa istoriei pentru Egipt”. Apoi, în urma unei restructurări de cabinet, dl. Hassanein a fost concediat. Forţele ascunse ale status quo-ului au blocat elementele cruciale ale reformelor.

Astăzi, când străzile sunt pline cu atâţia egipteni demonstrând pentru schimbare, este necesar să evidenţiem câţiva factori cheie descoperiţi de investigaţia noastră şi raportaţi în 2004:

• Economia subterană a Egiptului era cel mai mare angajator al naţiunii. În sectorul privat legal lucrau 6.8 milioane de oameni, sectorul public avea 5.9 milioane de angajaţi, iar 9.6 milioane lucrau în sectorul extralegal.
• În ce priveşte proprietatea de terenuri, 92% dintre egipteni deţin proprietate fără titlu legal normal.
• Am estimat că valoarea tuturor proprietăţilor şi afacerilor extralegale, în mediul rural şi urban, se ridica la 400 miliarde dolari americani – de 30 de ori mai mare decât valoarea capitalizata a tuturor companiilor înregistrate la bursa din Cairo şi de 55 de ori mai mare decât valoarea investiţiilor străine în Egipt de la invazia lui Napoleon şi până în prezent (inclusiv finanţarea canalului Suez şi a digului de la Aswan).

Antreprenorii care operează în afara sistemului legal sunt handicapaţi. Ei nu au acces la formele de organizare de afaceri (parteneriate, companii pe acţiuni, corporaţii, etc.) care le-ar permite să crească la fel ca întreprinderile legale. Deoarece întreprinderile extralegale nu aderă la reguli standard contractuale şi de respectare a obligaţiilor asumate, clienţi sau parteneri potenţiali nu pot avea încredere în patronii acestor întreprinderi că îşi vor respecta promisiunile sau contractele. Acest lucru îngreunează sau face imposibilă angajarea celor mai buni tehnicieni şi manageri, iar proprietarii acestor afaceri nu pot apela la instrumente financiare tradiţionale pentru a obţine credit.

De asemenea, aceste întreprinderi pierd prin lipsa de acces la întreaga piaţă egipteană. Proprietarii întreprinderilor extralegale sunt limitaţi la forţă de muncă recrutată din mediul de familie, iar produsele lor sunt adresate unui cerc redus de clienţi.

În lipsa unui titlu legal clar pe mijloacele de producţie şi terenurile unde îşi desfăşoară activitatea, aceşti întreprinzători sunt în posesia a ceea ce eu numesc drept “capital mort” – proprietate care nu poate fi întrebuinţată ca garanţie pentru împrumuturi, pentru obţinerea de capital de investiţie, sau ca garanţie pentru acorduri contractuale pe termen lung. În acest fel, majoritatea acestor întreprinderi egiptene rămân mici şi relativ sărace. O reformă legală este singurul lucru care le poate emancipa şi numai conducerea politică a Egiptului o poate realiza . Prea mulţi tehnocraţi au fost pregătiţi nu ca să lărgească domnia legii, ci să o apere în stadiul în care o găsesc. Emanciparea oamenilor de sub un sistem juridic prost şi pregătirea de strategii pentru a depăşi inerţia status quo-ului sunt responsabilităţi politice.

Întrebarea cheie este, de ce aleg majoritatea egiptenilor să rămână în afara economiei legale? Răspunsul este că, asemeni multor ţări în curs de dezvoltare, instituţiile juridice egiptene nu servesc nevoile majorităţii populaţiei. Datorită unor legi greoaie, discriminatorii sau pur şi simplu proaste, a devenit imposibil pentru majoritatea oamenilor să îşi legalizeze proprietăţile şi afacerile, oricât de bine intenţionaţi ar fi.

Sunt nenumărate exemple. Investigaţiile noastre au arătat că, pentru a deschide o mică brutărie, este nevoie de 500 de zile. Obţinerea unui titlu legal de proprietate asupra unui teren vacant înseamnă 10 ani de tortură birocratică. Un antrepenor începător şi sărac care îşi deschide o afacere trebuie să facă faţă la 56 de agenţii guvernamentale şi la numeroase inspecţii de stat.

Toate acestea explică de ce aşa de mulţi egipteni obişnuiţi “ard la foc mocnit” de zeci de ani. În pofida eforturilor înteţite şi a economiilor personale, ei nu pot face prea multe ca să îşi îmbunătăţească viaţa.

Ceea ce va sparge apartheidul economic egiptean va fi aducerea majorităţii populaţiei într-un sistem legal deschis şi transparent. Întremarea celor săraci începe cu sistemul legal acordând drepturi de proprietate clare asupra bunurilor în valoare de 400 miliarde dolari pe care aceştia le-au creat. Astfel s-ar descătuşa un volum de capital de sute de ori mai mare decât investiţiile şi ajutoarele străine.

Conducătorii şi guvernul se pot schimba şi este posibil ca Egiptul să cunoască mai multă democraţie. Însă, în lipsa reformei instituţiilor legale astfel încât creşterea economică de jos în sus să fie stimulată, aspiraţiile pentru o viaţă mai bună ale celor demonstrând în stradă vor rămâne neîmplinite.