Apel pentru demisia Primului Ministru al României

    Print Friendly, PDF & Email

    Scrisoare deschisă

    Cazul scandalos de plagiat al domnului Victor Ponta, prim ministrul României, obligă moral mediul academic şi asociaţiile civice interesate de calitatea învăţământului să declanşeze o dezbatere naţională care să se concretizeze printr-o reverificare drastică a tuturor tezelor de doctorat de după revoluţie. Cerem de asemenea realizarea unui sistem centralizat de publicare pe internet a tuturor lucrarilor de licenţă şi de disertaţie pentru a putea fi apoi verificate.

    De asemenea, deoarece plagiatul evident al Primului Ministru aduce grave prejudicii învăţământului şi cercetării academice din România cerem demisia acestuia ca singură şansă de a putea începe cu adevărat, şi pe temelii morale, reclădirea şcolii româneşti. Cerem să se alăturare acestui protest toţi universitarii interesaţi în refacerea credibilităţii învăţământului universitar şi a reabilitării valorilor etice în societatea românească.

    Daniel Vighi
    Smaranda Vultur
    Ciprian Vălcan
    Viorel Marineasa

    Apel susţinut de:
    Societatea Tinerilor Universitari din România
    Grupul de Reformă Universitară
    Universitatea de Vest Timişoara
    Asociaţia culturală Ariergarda

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.