Ascensiunea Frăţiei Musulmane în climatul post-Mubarak

Liberalii şi seculariştii care au format nucleul revoluţiei egiptene se străduie să stăvilească câştigurile politice ale Frăţiei Musulmane, o organizaţie odată ilegală, care este considerată viitoarea forţă dominantă după alegerea noului parlament.

Îngrijorările legate de ambiţiile politice ale acestui grup s-au amplificat în această săptămînă, când un membru proeminent al Frăţiei a semnalat că este dispus să candideze la preşedinţie că independent, o mutare care pune sub semnul îndoielii afirmaţiile Frăţiei că nu intenţionează să participe la alegerile prezidenţiale din acest an.

În orice caz, Frăţia a declarat că intenţionează să pună la punct o campanie viguroasă pentru alegerile parlamentare planificate în septembrie, cu două luni înaintea votului prezidenţial.

Liberali proeminenţi şi secularişti afirmă să sunt profund îngrijoraţi de ce s-ar putea întâmpla dacă Frăţia Musulmană va reuşi o performanţă solidă. Unii încearcă să forţeze schimbări, cum ar fi amînarea alegerilor parlamentare, ceea ce ar putea egaliza terenul de competiţie, prin acordarea celorlalte partide de timp suplimentar de organizare.

“Nu este o luptă dreaptă”, declară Naguib Sawiris, al doilea om bogat din ţară şi unul dintre fondatorii Partidului Egiptenilor Liberi, care promovează politici liberale şi seculare.

El a afirmat că partidul său, care este bine finanţat, nu poate monta o competiţie rezonabilă la Frăţia Musulmană, care a beneficiat de 80 ani de construire a unei reţele robuste de activişti şi susţinători în întreg Egiptul. Omul de afaceri a afirmat şi că investitorii sunt neliniştiţi de posibilitatea unui nou guvern în care Frăţia Musulmană ar avea un rol conducător.

“Au înlocuit dictatura lui Mubarak cu dictatura Frăţiei Musulmane”, spune Sawiris. “Aceasta este direcţia în care se mişcă Egipt la momentul de faţă”.

Amr Moussa, un candidat de frunte la preşedinţie, a declarat într-un interviu recent că ar fi încă “timp suficient pentru a reconsidera” calendarul electoral din prezent. El a spus că alegerile prezidenţiala ar trebui să fie ţinute înaintea celor parlamentare, pentru a conferi preşedintelui mai multă influenţă în procesul de elaborare a constituţiei.

Mohamed Saad el-Katatny, un lider al Frăţiei care în trecut a condus blocul parlamentar al grupării, a afirmat că momentul când vor avea alegerile nu va afecta rezultatul.

“Data când vor avea loc alegerile nu contează pentru noi”, a declarat el într-un interviu. “Însă o amînare nu este în interesul nimănui şi s-ar putea să devină prea târziu pentru a avea o tranziţie de putere paşnică.”

Etichete · 


Print Friendly

Comentează

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.