Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a declarat marţi seară, în cadrul unei dezbateri a fundaţiei pe care o conduce, că nu ar trebui promovat “principiul stângist” al parităţii între femei şi bărbaţi, afirmând, totodată, că “religia creştină a eliberat femeia din condiţia secundară pe care o ţintuise ordinea socială a antichităţii”.
“Religia creştină a eliberat femeia din condiţia secundară pe care o ţintuise ordinea socială a antichităţii. Biserica este cea care, în timp, a consacrat egalitatea între bărbat şi femeie, o egalitate asimetrică în societate, dar o egală demnitate în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor. Cu alte cuvine, relaţia dintre sexe, dintre femeie şi bărbat nu este una de supunere, ci, mai degrabă, ceea ce contează este cunoaşterea diferenţelor”, a spus Baconschi, în cadrul cadrul dezbaterii ”Femeile în viaţa publică: mentalităţi şi realităţi româneşti şi europene”, organizată de Fundaţia Creştin-Democrată.
În continuare, Baconschi a făcut referire la o propunere enunţată anterior în dezbatere de către preşedintele organizaţiei de femei PDL, Sulfina Barbu. “Ca oameni de dreapta, nu cred că trebuie să promovăm fără discernământ acest principiu stângist al parităţii între femei şi bărbaţi. Nu de o paritate contabilă e nevoie între bărbaţi şi femei. (…) Ce poate fi mai normal, să găseşti mai mulţi bărbaţi în armată şi mai multe femei în educaţie. (…) Aş respinge elanul acesta feministo-marxist prin care lupta de clasă trece în raza dintre genuri, dintre sexe”, a spus democrat-liberalul.
Anterior, Sulfina Barbu amintise o iniţiativă legislativă prin care este impusă o cotă obligatorie de 40% femei-candidat pe locuri eligibile, în caz contrar partidele ar fi sancţionate cu tăierea subvenţiei de la buget. Barbu a argumentat că partidele, printre care se numără şi PDL, nu au o politică constantă de promovare a femeilor. AGERPRES.






