Bogdan Călinescu: Orgasmul ecologic e pe bani publici

foto: thetimes.co.uk

„Franța, martie 2016. Peste 50 de licee blocate în regiunea pariziană, accesul la universități (Nanterre, Bordeaux, Grenoble, Lyon…) interzis de manifestanți, mai multe amfiteatre vandalizate (la Universitatea din Bordeaux și la cea din Grenoble), grevă în transporturi (metrou și tren), nici un ziar imprimat din cauza grevelor tipografiilor, peste bogdan calinescu foto600 de kilometri de trafic încărcat în toată Franța, sute de manifestanți blochează Parisul și mai multe orașe importante… Toate astea se întâmplă ca urmare a unei legi ce preconizează o foarte timidă reformă a dreptului muncii, într-o țară ce bate recorduri privind șomajul”, scrie Bogdan Călinescu în articolul Protestele tinerilor, ajutoarelProtestele tinerilor, ajutoarele, munca și „eco-orgasmul”e, munca și „eco-orgasmul”, publicat pe revistatimpul.ro.  

Principalii adversari ai reformei sunt tinerii (liceeni sau studenți!) ce nu au lucrat niciodată într-o întreprindere și, de altfel, nici nu știu despre ce e vorba în respectiva lege și sindicatele de stânga (unde funcționarii dețin monopolul), care nu reprezintă decât în jur de 4% din populația activă!

Manifestanții au blocat centrele mai multor orașe. La Paris, s-au adunat în Place de la République, pe care au transformat-o în câmp de bătaie: magazine sparte, braserii distruse, bănci vandalizate… Bineînțeles, în „pauze” se bea bine și se fumează puțină iarbă, pentru că bateriile trebuie încărcate.

După astfel de proteste atât de justificate, Guvernul francez nu numai că nu a cerut să fie eliberată piața, dar a cedat străzii. Luni, 11 aprilie, premierul Valls a anunțat o serie de măsuri în favoarea lor: 500 de milioane de euro deblocați imediat pentru a veni „în ajutorul tineretului”. Printre altele, se prelungește durata burselor și se măresc alocațiile minime pentru tineri. Două decizii pot avea însă urmări grave. Prima se numește ARPE și e un fel de ajutor acordat tinerilor ce caută prima slujbă (!). Pe lângă grotescul situației – primești ajutor ca să cauți o slujbă?! –, s-a descoperit că această măsură a fost deja luată la începutul anilor ’90 și abandonată repede, din cauza rezultatelor catastrofale.

Al doilea anunț foarte îngrijorător făcut de Guvernul socialist privește taxarea contractelor de muncă pe o perioadă determinată pentru a se înlesni angajarea tinerilor cu contracte pe o perioadă nedeterminată. E una dintre cele mai teribile măsuri pentru șefii de întreprinderi, ce preferă, bineînțeles, să-i angajeze pe tineri mai întâi cu contracte pentru perioade determinate. Consecințele acestei decizii sunt foarte simplu de ghicit: patronii vor prefera să nu angajeze deloc în aceste condiții, iar șomajul în rândul tinerilor va crește și mai mult. În Franța, această rată a șomajului atinge 24%, fiind de patru ori mai ridicată decât în Germania!

proteste frantaCând eram de vârsta celor care protestează astăzi împotriva unei timide reforme a muncii pe care, de altfel, nici nu o înțeleg, nici nu îmi trecea prin cap să cer drepturi sau ajutoare. Scopul era terminarea studiilor și reușita pe plan profesional. Oricum, la 20 de ani, e bine să schimbi cât mai multe posturi, pentru a căpăta experiență, și e chiar indicat să lucrezi pe unde poți. Așa a fost în cazul meu și nu regret. Dimpotrivă. Am povestit această experiență la un colocviu despre protestele tinerilor la care participau mai multe organizații. Mi-am dat seama foarte repede ce teribile ravagii a făcut politica socialistă (și nu numai) de subvenții și ajutorare a tinerilor. Ei s-au obișnuit să aibă doar drepturi și au uitat complet de obligații. Statul e o sursă inepuizabilă de ajutoare acordate pe spinarea contribuabilului. Un exemplu dintre multe altele: la colocviul respectiv participa o jună de vreo 20 de ani, a cărei asociații milita în favoarea… „eco-orgasmului” (sic!). Bineînțeles, orgasmul ecologic e pe bani publici!

Terorismul, statul-providență și islamul tolerant

Belgia, Danemarca, Suedia și Franța sunt țările din care pleacă cei mai mulți candidați la Jihad (în Siria, Libia, Irak…). Belgia e fruntașă, cu 39,4 voluntari la un milion de locuitori. Urmează Danemarca (26,7 voluntari), Suedia (18,8) și Franța (18,3). Sociologii și „specialiștii” în terorism ar putea să remarce că acestea sunt și țările cu cea mai mică rată de inegalități, și cele care acordă cele mai importante ajutoare sociale. De altfel, în Molenbeek, fieful terorismului european, 11% din populație beneficiază de cel puțin un ajutor social. Statele Unite și Marea Britanie sunt țările din care pleacă cei mai puțini candidați la Jihad. Statul-providență a devenit o uzină de teroriști islamiști…

În islamul tolerant, un kamikaze explodează (pe 27 martie) într-un parc de joacă pentru copii din Lahore (Pakistan), ucigând 74 de persoane, dintre care 29 de copii.

Bogdan Călinescu

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.