Cu ocazia cuvântării recente din Iowa unii au fost surprinşi când am atribuit problemele economice enorme ale guvernului nostru capitalismului de cumetrie. Ca şi cum ar fi înţeles aluzia, câteva zile mai târziu preşedintele Obama a avut ca invitat de onoare, cu ocazia discursului “dedicat locurilor de muncă” ţinut in faţa unei sesiuni reunite a Congresului, pe cineva care personifică marea problemă a capitalismului de cumetrie. L-a invitat să şadă lângă Prima Doamnă pe Jeffrey Immelt, directorul companiei General Electric.
După ce am crescut nutrind respect faţă de GE, datorită povestirilor bunicului meu despre perioada sa de muncă la această companie, în prezent sunt mâhnită de evoluţia conducerii GE. Această corporaţie a devenit un exemplu tipic de asistenţă socială pentru corporaţii şi al capitalismului de cumetrie.
Această icoană a industriei americane are numeroşi angajaţi buni care fac produse de calitate (şi este compania părinte a unui mare conglomerat mass-media), dar GE este şi o mare corporaţie americană care practic nu plăteşte impozite pe venituri, cu toate că profiturile globale de anul trecut au fost de de $14.2 miliarde, din care $5.1 miliarde în SUA. GE a cerut o rambursare de impozite în valoare de $3.2 miliarde, ceea ce înseamnă că a beneficiat mai mult din banii contribuabililor decât a contribuit la visterie. Cum este posibil aşa ceva? Nu numai că GE ştie să îşi protejeze veniturile de taxe, dar de asemenea se bucură de numeroase rambursări de taxe, împrumuturi, subvenţii guvernamentale şi alte beneficii din partea guvernului federal la care proprietarii de afaceri mici şi mijlocii nici nu visează să aibe acces.
Alături de GE în panteonul capitalismului de cumetrie se află şi altă companie favorizată de Obama, al cărei nume a fost circulat in ştirile din ultimul timp: Solyndra. Preşedintele a lăudat această companie de “energie verde”, într-un discurs din mai, drept “adevăratul motor al creşterii economice.” Vicepreşedintele Biden, cu ocazia anunţării a $535 milioane în garanţii guvernamentale acordate acestei firme, a spus că astfel de investiţii “reprezintă exact ceea ce înseamnă Legea Redresării economice.” (Dumnezeule… Dacă eşecul Solyndra “reprezintă exact” redresarea economică, aceasta explică multe.) Aşa cum am evidenţiat în cuvântarea mea din februarie de la Centrul Reagan : “Istoria a demonstrat de nenumărate ori că atunci când guvernul alege câstigatorii şi faliţii, atunci noi suntem cei falimentaţi şi noi, plătitorii de impozite, subvenţionăm eşecul!” Acelaşi lucru îl vedem şi acum, când FBI percheziţionează sediul acestei companii de energie solară, căutând să strângă informaţii după ce Solyndra a primit o jumătate de miliard dolari din fondul de stimulare economică constituit cu banii contribuabilului american, pentru ca mai târziu să declare faliment. Mai mult de o mie de lucrători de la Solyndra şi-au pierdut locurile de muncă. Pe măsură ce adevărul iese la suprafaţă, aflăm că preşedinţia a fost profund implicată în decizia grăbită a Ministerului Energiei de a acorda fonduri de stimulare către Solyndra, iar apoi au încercat să transfere rapid aceste fonduri, în pofida îngrijorărilor exprimate în legătură cu viabilitatea acestei companii. De ce au procedat astfel? Poate pentru că un mare investitor în această firmă (aproximativ 35%) a fost George Kaiser, unul dintre donorii majori la campania prezidenţială Obama. Iar datorită felului în care a fost structurată înţelegerea de subvenţionare, Kaiser va primi înapoi banii pierduţi datorită falimentului înainte ca plătitorii americani de taxe să poată recupera ceva. Cu adevărat dezgustător. Iată cum funcţionează sistemul: lucrătorii îşi pierd slujbele, prietenii bogaţi cu conexiuni politice au şanse bune de a-şi recupera pierderile, iar contribuabilul american rămîne cu buza umflată. Încă o dată.
Preşedintele Obama şi-a propus să strângă un miliard de dolari pentru campania de a fi reales în funcţie. Strângerea acestor fonduri nu va fi uşoară. Însă dacă împarţi banii altora către prieteni, atunci va fi mult mai uşor. Acest capitalism de cumetrie şi risipa guvernamentală sunt în centrul problemelor noastre economice. Nu este o problemă Democrată sau Republicană. Este o problemă a clasei noastre politice care se crede permanentă. Această problemă va înceta atunci când “noi poporul” vom spune răspicat gata, de ajuns şi vom pensiona clasa politică permanentă care votează pentru acest sistem.
@ DanCanada
Ah, pe asta am uitat-o din lista de teme de casa pentru Ann Coulter! Capitalismul de cumetrie de care vorbesta Sarah Palin(!!!!!??)
“Capitalismul de cumetrie” este tocmai rezultatul cresterii ametitoare a birocratiei, precum, a fiscalitatii si complexitatii acesteia precum si a sistemului redistributiv. Chiar si in lipsa grupurilor de lobby, birocratia sufoca cu precadere firmele mici, ce coloana vertebrala a oricarei economii prospere, care nu au capacitatea de a angaja un aparat birocratic omolog, pentru a evita taxele si reglementarile impuse de guvern. Dar concomitent cu cresterea capacitatii regulatorii si confiscatorii a statului, miza de a-i controla deciziile creste si ea, lucru care face ca aparitia grupurilor de lobby, care reprezinta cu precadere firmele mari, care isi pot permite astfel de cheltuieli, sa fie practic inevitabile. Multi dintre cei care activeaza in aceste grupuri sunt ei insisi fosti politicieni, sau apropiati ai acestora. Odata pornite, lucrurile intra intr-un adevarat cerc vicios, unde marile grupuri de lobby ajung sa detina un control tot mai puternic asupra aparatului de stat, presand permanent pentru cresterea atributiilor acestuia, si pentru noi si generoase favoruri. In unele cazuri, cum este sectorul bancar, reglementarea ajunge sa insemne practic decriminarea si incurajarea fraudei la o scara imensa. Un asemenea sistem nu mai poate fi numit capitalism, ci corporatism, fiind mai apropiat de constructia economica fascista decat de clasic-liberala, iar departarea accentuata de principiile pietei libere face practic inevitabil colapsul sau.