Cătălin Sturza: Despre căsătorie şi gândirea dlui Cioloş

1

Ce este un strawman? Este o eroare logică bazată pe denaturarea opiniei oponentului. Când construieşti un om de paie, reformulezi opinia oponentului astfel încât să fie mai uşor de combătut. Un asemenea argument are două obiective: să convingă un anumit public şi să distragă atenţia de la argumentul iniţial al oponentului; în fapt, argumentul iniţial nu este refuzat.

Ce este un bait and switch? Este o formă de fraudă în care promovezi în reclame mărfuri foarte ieftine, dar când clientul intră în magazin, descoperă că acele mărfuri sunt de o calitate foarte proastă. Este şi o formă de fraudă folosită în dezbateri, în care prezinţi unei anumite audienţe un argument care este în mod cert adevărat, apoi prezinţi un alt argument care e fals dar este legat de primul, şi „vinzi” în acest fel şi al doilea argument ca fiind adevărat.

Exemple de argumentare strawman aplicată pe Referendumul pentru familie iniţiat de societatea civilă şi susţinut de trei milioane de români: Referendumul este împotriva gay-ilor; Referendumul este împotriva mamelor singure; Referendumul are ca scop „să ne fure avortul”; Referendumul e despre o problemă care nu e relevantă pentru România, altele sunt problemele economice şi sociale ale ţării; Referendumul e o provocare gratuită, în condiţiile în care nimeni în România nu a vorbit până acum despre parteneriate sau căsătorii gay; Referendumul este rupt de realitate, nu o schimbare a definiţiei căsătoriei va rezolva problemele care împiedică o familie să-şi educe copiii.

Ultimul strawman l-am întâlnit săptămâna aceasta la domnul Dacian Cioloş. De ce spun că este un strawman? Pentru că argumentul fostului prim-ministru reprezintă greşit poziţia susţinătorilor Referendumului pentru familie ca fiind „ruptă de realitate” (link aici către declaraţia dlui Cioloş). În fapt, nu o reprezintă deloc. „Întemeierea unei familii trebuie să se facă pe o fundaţie solidă, care este legătura de iubire bazată pe complementaritatea biologică, emoţională şi psihologică dintre un bărbat şi o femeie; iar educarea celor imaturi trebuie protejată prin ceva îndelung răbdător şi de durată. Este concluzia comună la care a ajuns întreaga omenire, în toate timpurile; şi tot bunul simţ din lume se află de partea ei.” – aceasta este poziţia susţinătorilor Referendumului pentru familie.

Nu este o iniţiativă împotriva gay-ilor, deoarece nu este vorba despre incriminarea gay-ilor sau condamnarea homosexualităţii sau scoaterea homosexualităţii în afara legii; nu este împotriva mamelor singure, deoarece revizuirea Constituţiei priveşte doar clarificarea noţiunilor de „soţi” într-o căsătorie, pe când familiile monoparentale nu sunt căsătorii, ci sunt familii rezultate din filiaţie, din legătura de sânge, aşadar nu sunt afectate de Referendum; tema revizuirii Constituţiei nu are nici o legătură cu avortul; problema e foarte relevantă şi pentru România, şi pentru alte ţări în care se poartă această dezbatere, în condiţia în care familia reprezintă celula sau nucleul de bază al societăţii; cinci propuneri legislative privind parteneriatele civile incluzând partenerii de acelaşi sex au fost deja iniţiate şi respinse în Parlament, în ultimii zece ani, în 2008, 2011, 2013, 2014 şi 2015 (link la Wiki) – aşadar, această iniţiativă nu e o provocare, ci o reacţie, chiar una întârziată, din partea societăţii civile româneşti.

„Înainte de a vorbi despre definiţia căsătoriei, trebuie să oferim întâi accesul la educaţie în familii, să asigurăm resursele familiilor astfel încât ele să poată accesa şcoala, etc.”, spune dl Cioloş. E un raţionament ciclic – cum poţi să vorbeşti despre educaţia în familie, când nu spui, mai întâi, ce este o familie? Iar pentru a spune ce este o familie trebuie să clarifici definiţia căsătoriei. E căsătoria, aşa cum a fost în toate timpurile şi în toate culturile, doar între un bărbat sau o femeie (sau în anumite culturi un bărbat şi mai multe femei sau chiar o femeie şi mai mulţi bărbaţi – dar având mereu în centru armonizarea elementelor complementare, a bărbatului şi a femeii)? Sau trebuie să fie ea, aşa cum spune de curând şi doar în colţul nostru de lume o minoritate progresistă foarte zgomotoasă ŞI între un bărbat şi un bărbat, o femeie şi o femeie, un bărbat şi două femei sau o femeie şi doi bărbaţi sau doi bărbaţi şi două femei – o formă numită, cum altfel, „poliamorie”, cu un exemplu aici –, sau chiar o femeie şi un bolovan (exemplu aici) sau o femeie şi un roller coaster (exemplu aici) sau un bărbat şi el însuşi (exemplu aici)?

Dacă ar fi să fac o analogie cu agricultura, domeniu care nu îi e străin dlui Cioloş, ceea ce spune dl Cioloş ar suna cam aşa: „Înainte să vorbim despre definiţia grâului, ar trebui să vorbim despre calitatea îngrăşămintelor pe care le folosim sau despre tipurile de pesticide pe care le aplicăm peste plante – orice proiect de recoltă am avea, calitatea îngrăşămintelor pe care le folosim este esenţială.” Dar nu poţi să vorbeşti despre calitatea îngrăşămintelor înainte să spui ce este grâul, şi să arăţi clar că făina se face din grâu, şi nu din neghină sau din soia.

Sau dacă ar fi să fac o analogie cu brutăria, ceea ce spune dl Cioloş ar suna cam aşa: „Înainte să vorbim despre definiţia pâinii, ar trebui să vorbim despre calitatea făinii pe care o punem în pâine sau despre tipurile de seminţe care dau gustul pâinii – orice proiect de brutărie am avea, calitatea făinii pe care o folosim este esenţială.” Dar nu poţi să vorbeşti despre calitatea făinii înainte de a vorbi despre ce este pâinea. Una este să vorbeşti despre pâine, şi alta este să vorbeşti despre chifle sau despre cozonaci. Iar în istorie să le recomanzi oamenilor pe care îi guvernezi să mănânce cozonaci dacă n-au pâine s-a dovedit un gest fatal – unii şi-au pierdut pentru aşa ceva poziţia, reputaţia, ba chiar şi capul. Desigur, sperăm că un masacru precum Revoluţia Franceză, leagănul tuturor acestor utopii progresiste, să nu se repete niciodată în istorie.

Dl Cioloş îi acuză pe susţinătorii Referendumului că sunt rupţi de realitate şi o face atacând un om de paie – când în fapt singurul rupt de realitate, de realitatea istoriei omenirii, de realitatea moralităţii, a psihologiei şi a biologiei, şi de realitatea voinţei a trei milioane de români, pare a fi chiar dl Cioloş.

Am pomenit şi bait and switch-ul la început. Un exemplu clasic de bait and switch ar fi: iată, iPhone 8 e mai bun şi mai performant decât iPhone 7 şi orice tehnologie nouă e mai bună decât tehnologia veche; de aceea şi orice idee nouă va fi mai bună decât orice idee veche. Prima afirmaţie poate să fie valabilă în cazul particular în care vorbim despre iPhone-uri – deşi nici atunci nu e adevărată mereu, fanii ştiu bine şi cred că pot confirma ceea ce spun. Dar nu e adevărată în lumea ideilor – ideile noi nu sunt musai mai bune decât alea vechi; să crezi asta ar fi ca şi cum ai crede că joi e mereu mai bun decât miercuri. Testul ideilor e confruntarea lor cu alte idei, confruntarea cu istoria şi confruntarea cu realitatea; noutatea, luată ca atare, e cu totul irelevantă. Sunt idei noi care sunt, de fapt, foarte vechi – cum e aceea că „toate lucrurile naturale sunt bune, omul ar trebui să copieze tot ce găseşte sau vede în natură”, idee precreştină pe care o susţin acum, din nou, unii dintre noii progresişti, în ciuda faptului că găsim avertismente împotriva ei în toate marile culturi şi civilizaţii. Nouă din zece idei noi sunt, cum spunea cineva, doar greşeli vechi care revin la modă. Însă ar putea să fie idei noi care să fie adevărat noi, şi care ar putea să fie şi bune. Dar, pentru a le discuta, trebuie să avem curajul de a ieşi şi de a le prezenta aşa cum sunt ele: aceasta este ideea mea, eu cred, de pildă, că moralitatea creştină şi căsătoria sunt lucruri depăşite, instituţiile vechii culturi occidentale trebuie puse la pământ şi date uitării, viitorul omenirii este „iubirea liberă” şi poliamoria; aşa cum trebuie să avem onestitatea de a prezenta ideile adversarilor aşa cum sunt ele, nu transformându-le în strawmeni, în oameni de paie.

Care este bait and switch-ul în acest caz? Ei bine, dl Cioloş vorbeşte despre două lucruri sacre – despre educaţie şi despre familie. După cum am arătat, o face fără să definească, în vreun fel, căsătoria care stă la baza întemeierii unei familii. Dar atinge temele mari. Şi speră ca, dacă spune „educaţia în familie mi se pare esenţială”, oamenii îl vor crede şi când va spune că „susţinătorii Referendumului au pierdut contactul cu realitatea”. Şi pot să speculez că dl Cioloş mai speră, în subsidiar, că o parte din susţinătorii Referendumului vor fi atraşi spre platforma cu puternice nuanţe progresiste, mascate într-o poziţionare la centru, a domniei sale.

De ce nu atacă dl Cioloş şi de ce nu atacă opozanţii Referendumului ideea Referendumului aşa cum e ea? O reiau aici: „Întemeierea unei familii trebuie să se facă pe o fundaţie solidă; iar educarea celor imaturi trebuie protejată prin ceva îndelung răbdător şi de durată. Este concluzia comună la care a ajuns întreaga omenire, în toate timpurile; şi tot bunul simţ din lume se află de partea ei.” Motivul este simplu – nu ai cum să ataci frontal ceva de partea căruia se află tot bunul simţ din lume. Şi atunci faci altceva – despici bucăţi din această idee şi le deformezi, atacându-le apoi cu furie, aşa cum am văzut aici; vii cu diverse excepţii şi le expui drept „studii de caz” despre ororile aşa-zisie „familii tradiţionale”; şi tratezi fiecare ilustrare sau confirmare a regulii ca pe o excepţie de la regulă („iată, mai sunt şi familii normale, deşi majoritatea sunt disfuncţionale şi anormale”), fără să spui, vreodată, care este regula sau de ce există ea sau de ce majoritatea covârşitoare a omenirii crede şi a crezut de-a lungul întregii istorii că aceasta trebuie să fie, şi nu alta.

Închei cu un citat din G.K. Chesterton: „Tradiţiile omenirii sunt cele care ţin laolaltă omenirea; şi cea mai importantă este această tradiţie a Căsătoriei. Iar esenţa ei este că un bărbat liber şi o femeie liberă alerg să fondeze pe pământ singurul stat voluntar; singurul stat care creează cetăţeni şi care îşi iubeşte cetăţenii. Atâta timp cât aceste fiinţe cu adevărat responsabile rămân împreună, ele pot supravieţui tuturor schimbărilor majore, impasurilor şi dezamăgirilor care alcătuiesc istoria la nivelul ei pur politic. Dar dacă îşi înşală reciproc încrederea, e sigur precum moartea că şi Statul îi va înşela pe ei.”

PRELUAT DIN   Adevărul

Print Friendly, PDF & Email

1 COMENTARIU

  1. Partidul d-lui Cioloș (care nu m-am lămurit cum se numește, dar e irelevant) este de fapt un USR 2.0. USR-ul i-a dezamăgit pe „adevărații progresiști” în momentul în care au apărut disputele intestine pornite de la „nesăbuința” lui Nicușor de a refuza alinierea gratuită a USR la idealurile mișcării neo-marxiste. Acum, acești progresiști speră funciar că Cioloș este noul Mesia al progresimii române. Motive teoretice ar avea, după cum vedem în poziționările ideologice ale noii platforme (ce-i drept, enunțate cu un tact diplomatic ceva mai evident decât în cazul unor exaltați useriști, dar cam atât). Este însă inevitabil că și acest construct va sfârși în penibil, precum USR 1.0

    Este cât se poate de trist că în țara asta singurii politicieni relevanți care susțin în mod vocal statul de drept și Justiția sunt progresist-libertinii, și singurii care susțin valorile societății tradiționale (cel puțin declarativ, sunt sigur că în realitate nici nu le pasă) sunt mafioții și tâlharii. O situație ideală pentru practicanții de „bait and switch”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here