Comuniştii Igor Dodon, Zinaida Greceanîi şi Veronica Abramciuc se retrag din PCRM

Print Friendly, PDF & Email

Potrivit lui Dodon, cei trei membri PCRM părăsesc partidul pentru a împiedica alegerile anticipate.

”Ne-am retras din PCRM pentru a tăia nodul gordian. În partid există ambiţii nesănătoase şi PCRM a pierdut încrederea cetăţenilor. Noi nu vrem să mergem pe această cale”, a declarat Dodon în cadrul unui briefing de presă.

”Noi anunţăm că suntem gata sa oferim 3 voturi pentru a alege un preşedinte apolitic, care nu face parte din nicio alianţă. Suntem diferiţi ca doctrină, ideologie, viziuni, dar putem găsi o soluţie pentru criza politică”, a mai spus Igor Dodon.

”Nu ma intereseaza soarta AIE. Politica nereuşită a AIE ne-a făcut să facem acest pas. Sunt de părere că AIE trebuie să dispară ca un vis urât”, a precizat Dodon.

Cât despre cum va continua relaţia cu foştii membri de partid, Dodon a anunţat că va evita să-şi critice foştii colegi. ”Parcă vad că în partid vor vorbi de trădare, dar oare e trădare să pui interesele ţării în faţa intereselor partidului? Noi vom evita să aducem critici la adresa partidului în care am activat atâta timp. Credem în continuare, că la moment, Vladimir Voronin este cel mai puternic politician şi va rămâne în istorie. Admiraţia noastră pentru el ramâne în vigoare. Sper să înţeleagă gestul nostru”, a spus Dodon.

Între timp, liderului PCRM, Vladimir Voronin, a părăsit şedinţa Parlamentului. „Pentru noi este o noutate. N-am ştiut. Nu e vorba de întristare. E vorba de demnitatea omului. Vedeţi ce se face, pentru anumite funcţii ? Dacă am ajuns să hotărâm problema alegerii şefului statului cu aşa metode, atunci halal de noi. Şi cei trei, dar şi alţii, nu mai au demnitate”, a declarat Voronin în timp ce pleca de la Palatul Republicii.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.