Crime în folosul umanității

    Print Friendly, PDF & Email

    Ultima bijuterie marca New York Times din seria „Red Century” ne vorbește despre Revoluția Roșie din China și, mai precis, despre cum „for all its flaws, the Communist revolution taught Chinese women to dream big.” Vă veți întâlni și acum cu tot felul de scuze de la oameni echilibrați despre cum articolul e la secțiunea Opinii și nu e neapărat părerea redacției asta.

    Dar observați cum se raportează la situație, numai ca să vedeți cât de grețoasă e atitudinea. Se referă la zecile de milioane de victime ale revoluției lui Mao ca simple „defecte” ale regimului. Haideți să observăm și părțile bune ale unui sistem care a adus la moarte zeci de milioane de oameni și a distrus alte zeci de milioane de vieți – oare câte dintre viețile astea aparțineau unor femei și cum intră asta în ecuația comunismului chinezesc care le-a oferit femeilor șansa să viseze?

    Am mai auzit cum că este în regulă să recunoaștem și unele părți bune ale comunismului, dacă ne dorim o judecată „obiectivă” asupra istoriei. Pe lângă faptul că afirmația asta mi se pare de un cinism abject, aș dori să văd cum ne raportăm și la nazism în paradigma asta.

    Cum spunem?, nazismul a fost un regim genocidar, Hitler un maniac care dorea să cucerească lumea și să curețe de pe fața pământului popoare întregi, dar, uitați, a construit și Autobahn-ul?

    În ce moment se oprește din a fi o judecată așa-zis obiectivă asupra istoriei, și devine doar o relativizare perversă a unor fapte istorice care au distrus vieți și destine, și care au pervertit conștiințe și minți? Mai ales cum se pare că acest apel la pretinsă obiectivitate indică, în mod suspect, într-un singur sens.

    Nu ar trebui să te pui în situația – ca pretins om rațional – în care să ajungi să pretinzi că un regim – o idee – care a ucis circa 100 de milioane de oameni și a încarcerat (nu neapărat în închisori propriu-zise) alte sute de milioane e pur și simplu o idee bună implementată prost. Sau cu unele defecte, dar care a avut și părți bune. Și că ar trebui să mai încercăm o dată, până ne iese.

    O idee care pusă în practică în diferite părți ale lumii, de diferite popoare, cu diferite bagaje și variații în implementare nu aduce cu sine nimic altceva decât sărăcie, boală și moarte *nu* este doar „o idee bună implementată prost”, ci este o idee proastă de la început. Nu este o utopie, ci o distopie.

    Ai crede că nu ar trebui să explici așa ceva, că sunt niște adevăruri de la sine evidente. Dar uite că încă sunt o grămadă de oameni pentru care sute de milioane de victime nu au fost suficiente. Și mai există și goarne mediatice așa-zis reputabile care spală pe picioare una dintre cele mai năucitoare boli care au lovit vreodată omenirea.

    Alexandru Vîjan


    Puteți citi și: Traian Ungureanu: 50 de ani de uitare

    The following two tabs change content below.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.