ILD - Ediție specială 23 August

Cristian Câmpeanu: Cine l-a făcut pe Kirill „papă ortodox” și noi n-am aflat?

Dacă te iei după o parte importantă a mass-media occidentale, întâlnirea dintre papa Francisc și patriarhul Kirill al Rusiei ar fi prima de acest fel între liderul Bisericii Catolice și cel al Bisericii Ortodoxe după 1000 de ani, adică după Marea Schismă din 1054. Problema cu această pretenție este că e istoric falsă, devreme ce la momentul schismei, biserica rusă avea rang de mitropolie dependentă de Constantinopol și este factual falsă devreme ce patriarhul Moscovei NU este liderul lumii ortodoxe și n-a fost niciodată, oricât și-ar dori Kremlinul să fie așa.

Întâlnirea dintre papa Francisc și patriarul Kirill pe aeroportul din Havana, capitala unei țări marxiste, va intra, probabil în istoria celor mai bizare lucruri produse vreodată în istoria creștinismului. Asta ar fi una la mână. A doua, că cei doi s-au recunoscut reciproc ca lideri ai celor două forme ale creștinismului tradițional, de unde și aiureala presei despre „întâlnirea după o mie de ani”. Aici vina cade asupra papei Francisc. În 1964, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Athenagoras și papa Paul al VI-lea au anulat excomunicările rostite în 1054, deci aceasta ar trebui să fie considerată prima întâlnire majoră „după 1000 de ani” între liderii celor două Biserici, mai ales că vorbim de Patriarhia Constantinopolului. Cum a ajuns Francisc să considere că singura discuție serioasă trebuie purtată cu șeful Bisericii Ruse este o chestiune la care numai Francisc poate răspunde dar credem că are de-a face cu faptul că Biserica Rusă, fiind cea mai mare din lumea ortodoxă atunci trebuie să fie și cea mai influentă și prin urmare, Kirill este omul cu care să stai de vorbă. Nu avem nici cea mai mică îndoială că Vaticanul știe foarte bine cum funcționează autocefalia bisericilor ortodoxe și că prin urmare, alegerea lui Kirill drept „lider ortodox” a fost deliberată din partea Romei, determinată politic și, din păcate în contra deschiderii pe care a arătat-o papa Ioan Paul al II-lea către creștinătatea răsăriteană atunci când a ales Bucureștiul pentru prima sa vizită într-o țară ortodoxă.

Comunicatul comun, descris drept „istoric” nu conține nici cel mai mic pas înainte în privința disputelor teologice și canonice. Conține însă puncte de vedere comune în privința, ei bine a punctelor de vedere comune privind secularismul și declinul moralei creștine, care sunt chestiuni grave, dar banale și sigure din punct de vedere diplomatic, dar și o poziție comună față de conflictul din Siria și persecuția creștinilor. Cu alte cuvinte, atât Roma cât și Moscova consideră că supraviețuirea creștinilor din Siria depinde de menținerea regimului Assad și aceasta este principalul mesaj al acestei „reuniuni după 1000 de ani”.

Dar lucrurile nu se opresc la unitatea de vederi asupra Siriei. Papa a făcut concesii mult mai grave. Mai întâi, le-au cerut membrilor celor două biserici – greco-catolicii ucraineni și ortodocșii afliliați Patriarhiei Moscovei „să ia parte la confruntare” sau ”să susțină evoluția ulterioară a conflictului”. Pentru greco-catolicii ucraineni, care s-au aflat în fruntea revoltei anti-ruse și anti-corupție din Ucraina, este ca o chemare la depunerea armelor. Dar, așa cum subliniază The Economist, comunicatul comun mai conține ceva, încă și mai grav, care ne privește direct: „Într-o altă concesie importantă către Moscova, s-a convenit că disputele interortodoxe din Ucraina ar trebui rezolvate prin „regulile canonice” existente și că partea catolică nu încurajează nimic de alt fel. Altfel spus, Patriarhia de la Moscova consideră propriile structuri ca fiind autoritatea ortodoxă legitimă din Ucraina și invocă legea canonică pentru a insista că este nevoie de consimțământul ei pentru acordarea independenței unui instituții bisericești în această țară. Independența ecclesială nu poate fi proclamată unilateral”, dacă nu este recunoscută de Moscova și papa se angajează în acest sens.

Aceasta este o lovitură grea și nemeritată primită de greco-catolicii din Ucraina dar nu convine nici României, nici din punctul de vedere al statului, nici al Bisericii. Mai întâi, Biserica română fiind autocefală, nu poate să recunoască „autoritatea” patriarhului Moscovei doar pentru că acesta o pretinde și că presa scrie despre o „întâlnire după 1000 de ani” care n-a existat în primă instanță. În al doilea rând, Mitropolia Basarabiei ar trebui să continue să recâștige credincioșii din Moldova cu sau fără aprobarea legii canonice a Moscovei în contra validării Vaticanului dacă va fi cazul și, dacă se poate, concentrându-se asupra credincioșilor, nu a proprietăților, dacă așa ceva poate fi conceput de patriarhul Daniel.

În al treilea rând, dacă Biserica se prezintă ca „națională”, ar trebui să fie prima care să își asume faptul că națiunea română s-a născut împotriva tiraniei rusești cu ajutorul preoților. E timpul să se ridice la nivelul acestei moșteniri și să susțină deschis caracterul creștin oriental în substanță și democatic occidental în aspirație al acestei națiuni.

Cristian Câmpeanu

Un gând despre “Cristian Câmpeanu: Cine l-a făcut pe Kirill „papă ortodox” și noi n-am aflat?

  1. „Mă întrebam într-o zi, scrie sfânta Tereza de Avila, pentru ce motiv Domnul iubeşte atât de mult umilinţa şi îmi vine în minte dintr-o dată, fără nicio reflecţie a mea, că acest lucru trebuie să fie pentru că este adevărul suprem, iar umilinţa este adevăr. Este indiscutabil că, din partea noastră, noi nu avem nimic mai bun decât mizeria și neantul. cine nu înțelege acesta umblă în minciună. Cu cât înțelegi mai bine, cu atât devii mai plăcut Adevărului Suprem, fiindcă umbli pe cărările Lui. Să dea Dumnezeu ca niciodată să nu ne mai abatem de la acest adevăr”.
    Dacă pornim într-o discuție pe baza Adevărului, ca persoană, atunci vom ajunge la rezultate bune, cu răbdare. Mi se pare că întâlnirea a fost dorită doar de una din părți, și în orice condiții, numai să ne întâlnim. Nu pot să-l judec pe niciunul din cei doi episcopi, dar cred că s-a interpretat eronat ceea ce spunea Isus: „Dați Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. A te întâlni pe un aereport al unei țări marxiste ( „dinspre Patriarhul Moscovei imediat s-a putut simți că (întâlnirea) nu are de-a face cu Spiritul Sfânt, cu teologia sau cu probleme de ordin religios. Fără rugăciune împreună, cu un accent pe fraze oficiale despre ‘soarta lumii’, cu aeroportul care este neutru, adică un mediu ne-eclezial. Impresia a fost deci că ei au fost în două lumi paralele. PF Sviatoslav) înseamnă a nu avea ca fundament al întâlnirii, tocmai Adevărul, ca persoană, deci întâlnirea într-o biserică avându-l pe Isus în centru, și nu pe aeroport. Nu este nici un secret că KGB a penetrat bisericile ortodoxe autocefale, iar rezultatul este mai mult decât vizibil. Cineva spunea că Patriarhul Kirill, s-a întâlnit cu Papa Francisc la recomandarea lui Putin. Ambițiile de hegemonie ale unuia care are atât de puțin comun cu Evanghelia, și mai ales obstacularea adevărului în diferite forme, nu au de adus nimic bun. Isus îi transmite tiranului: „spuneți vulpii aceleia” fără să-i rostească numele, arătând că degradarea morală este atât de mare a unei persoane, că nu mai poate fi numit nici măcar animal politic.
    Chiar dacă dorința de întâlnire din partea Papei Francisc a fost una spirituală, cealaltă parte probabil și-a arătat doar statistica, atât de trâmbițată în regimurile de tristă amintire.
    În 16.02.1936 Faustina Kowalska scria în jurnalul ei: Am oferit această zi pentru Rusia, am oferit pentru această sărmană țară toate suferințele mele și rugăciunile mele. după Sfânta Împărtășanie, Isus mi-a spus:„Nu mai pot suporta această țară, nu-mi lega mâinile, fiica Mea.” Am înțeles că dacă n-ar fi rugăciunile sufletelor plăcute lui Dumnezeu toată această națiune ar fi făcută praf și pulbere. Cât sufăr pentru acest popor care l-a alungat pe Dumnezeu dintre hotarele sale.
    Acum zic eu nu numai că la alungat dintre hotarele sale, dar și-a revărsat ororile nu numai peste Europa, ci peste lumea întreagă. Este clar lucrarea celui Rău, care nu va putea fi învins decât cu post și rugăciune, iar adevărul vestit întotdeauna.
    Bisericii i se poate adăuga caracterul de „națională” numai pe plan secund, după cel de Popor al lui Dumnezeu, altfel se neagă însăși Mântuirea. Iar și caracterizarea Moscovei ca a treia Romă, spune deja mult despre ce pretenții au cei de acolo.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.