Cristian Câmpeanu: Crin Antonescu, urmaşul lui Ceauşescu

Print Friendly, PDF & Email

Cu câteva zile în urmă, preşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei, Crin Antonescu, a avut o răbufnire în care i-a replicat unui coleg că “Ceauşescu era destul de dreapta dacă te gândeşti tu bine aşa”. Acelaşi Crin Antonescu susţine însă că el însuşi şi Partidul Naţional Liberal sunt singura forţă de dreapta autentică din România. Logic, dacă este adevărat că Ceauşescu era de dreapta şi dacă este de asemenea adevărat că Antonescu&PNL reprezintă dreapta din România, atunci rezultă că Antonescu&PNL reprezintă urmaşii politici legitimi ai lui Ceauşescu. Ceea ce este în bună măsură adevărat, dar nu pentru că premisele ar fi adevărate.

Afirmaţia domnului Antonescu este relevantă pentru că ne oferă posibilitatea unei incursiuni rare în gândirea domniei sale, de obicei înfăşurată într-un văl retoric fără substanţă şi de cele mai multe ori fără noimă şi, în al doilea rând, pentru că ne oferă o cheie în care putem citi şi interpreta modul în care al doilea om în stat înţelege să conducă procesul de revizuire a Constituţiei şi obiectivele pe care ţinteşte. Cum nu avem, precum alţi comentatori, acces direct la gândurile, dorinţele şi intenţiile liderilor noştri, trebuie să ne mulţumim cu ceea ce spun şi fac aceştia. Dacă faptele şi spusele se contrazic, aceasta este problema lor, nu a noastră.

Domnul Antonescu sugerează că “s-a gândit bine aşa” la apartenenţa lui Ceauşescu la dreapta politică. Nu este singurul şi nu este nici pe departe original. La noi, cel mai cunoscut exponent al acestui “curent” de gândire este Ion Iliescu. În 2009, cu prilejul aniversării a 20 de ani de la revoltele din 1989 din Estul Europei, editorul publicaţiei The Socialist Worker, Alan Maass, publica o serie de articole a căror teză centrală era că revoluţiile din 1989 au fost în esenţa lor revoluţii anticapitaliste în care clasa muncitoare s-a ridicat împotriva oprimării la care a fost supusă de o oligarhie (burghezia roşie) care a confiscat “mijloacele de producţie” şi care “a uzurpat” comunismul şi socialismul dar s-a comportat, in realitate, în manieră capitalistă. Cu alte cuvinte, dictaturile comuniste au fost, în chip esenţial, dictaturi de dreapta iar revoluţiile “aşa-zis” anticomuniste au fost de fapt revoluţii socialiste, de stânga. Obscurul Maass nu este însă singurul care împărtăşeşte această idee, care a fost susţinută într-o formă sau alta şi de mult mai mediatizaţii reprezentanţi ai Noului Comunism din grupul Badiou/ Zizek, care cred că revoluţionarii “s-au distrat destul cu anticomunismul şi e timpul să revină” la bunul şi vechiul comunism. Ion Iliescu nu a făcut decât să redea cuvânt cu cuvânt aceste “teorii”.

Dar ce legătură are Crin Antonescu cu toţi aceşti comunişti mai noi sau mai vechi? Dacă să zicem, aşa cum sugerează afirmaţiile sale, împărtăşeşte cu totul teoria mai vechilor sau mai noilor comunişti despre “esenţa capitalistă, de dreapta” a dictaturilor comuniste, dar că spre deosebire de ei, nu vede nimic rău în asta, ci dimpotrivă, crede că ordinea naturală a societăţii este aceea în care o elită oligarhică bogată decide în numele poporului şi prin intermediul instituţiilor statului pe care le controlează, ce este bine, drept şi legal fără constrângeri exterioare? Dacă este convins că, într-adevăr, esenţa capitalismului şi a pieţei este “acumularea de capital” şi, ca atare, oligaria capitalistă reprezintă “prietenii” politici, iar liberalii clasici, “inamicii” şi că regulile democratice trebuie să se aplice numai în cercul prietenilor, iar inamicilor le este rezervată anihilarea? Dacă domnul Crin Antonescu crede că toţi cei reuniţi în USL reprezintă prietenii, iar ceilalţi inamicii? Ce stă în calea acestei anihilări este statul de drept, regulile constituţionale şi instituţiile aflate în afara controlului instituţiilor politice: Justiţia şi Curtea Constituţională.

[…]

Citite în această cheie, acţiunile şi atitudinile politice ale lui Crin Antonescu capătă un alt sens. PNL-Antonescu (nu întregul PNL încă) împărtăşeşte cu PSD aceeaşi concepţie fundamentală despre capitalism şi acelaşi dispreţ faţă de liberalismul clasic democratic, deci USL este o alianta cât se poate de naturală în cadrul aceleiaşi familii politice. Inamicul politic – Băsescu – trebuie anihilat cu orice preţ şi cu orice mijloace, chiar dacă asta înseamnă rescrierea legilor din mers. Rolul conducător trebuie asumat de o elită oligarhică a celor avuţi, care va guverna şi va legifera în numele poporului, ferită însă ea însăşi de efectele legilor prin mecanisme de imunizare care să o izoleze de cei guvernaţi. Suveranitatea va fi exercitată de această clasă privilegiată în numele şi spre binele poporului căruia i se oferă, la schimb, drepturi.

Sprijiul majorităţii este binevenit, dar în cazul în care dispoziţia populară se schimbă, este suficientă şi o majoritate de 30% şi, ca atare, legea va fi schimbată în consecinţă. Obstacolele care stau în calea exercitării neîngrădite a suveranităţii poporului prin aleşii săi, instituţiile care asigură echilibrul puterilor, sistemul de checks and balances şi egalitatea în faţa legii vor fi anihilate. Statul de drept este aliatul liberalismului democratic şi trebuie strivit împreună cu acesta. Toate modificările aduse de Comisia de Revizuire merg în acest sens: Puterea este concentrată la Parlament şi Executiv, ai căror membri sunt feriţi de consecinţele legii şi imunizaţi, echilibrele şi mecanismele de cenzură a puterii sunt diluate până la irelevanţă, iar poporul devine din cetăţean, supus.

Cine nu se supune, riscă eliminarea. L-aţi auzit pe Antonescu folosind termenul “mahalagisme” referitor la resuscitarea de către Traian Băsescu a referendumului privind parlamentul unicameral cu 300 de parlamentari? Nu este întâmplător. Pentru Antonescu, poporul reprezintă majoritatea care a ales USL şi, care susţine el, i-a dat mandat să modifice Constituţia după cum pofteste. Restul, cei care se agaţă împreună cu Băsescu şi Curtea Constituţională de referendum şi de statul de drept, nu sunt popor, sunt “mahala”, sunt lumpeni şi merită ce este mai rău.

Bineînţeles, capitalismul nu înseamnă oligarhie, piaţa nu este jungla în care cel mai lacom animal câştigă iar liberalismul nu este nici pe departe caricatura care circulă în rândurile clasei politice româneşti. Piaţa liberă, capitalismul şi drepturile individuale liberale reprezintă cea mai bună apărare pe care o are cetăţeanul în faţa puterii statului şi a asaltului grupurilor de interese oligarhice şi/sau corporatiste.

Dar nu adevărul este cel care contează astăzi în România, ci ceea ce impune cuplul Antonescu-Voiculescu care crede că a găsit esenţa capitalismului şi a dreptei în regimul Ceauşescu şi a declanşat Restauraţia Sistemului. Din acest punct de vedere, Antonescu este cu adevărat urmaşul lui Ceauşescu.

Cristian Câmpeanu

The following two tabs change content below.

Cristian Câmpeanu

Latest posts by Cristian Câmpeanu (see all)

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.