Monitorul Neoficial    preluat din  

Cristian Câmpeanu: Cum a distrus USL credibilitatea României

Primită cu scepticism şi cu maximă reţinere în Uniunea Europeană, România a trebuit să ducă o lungă luptă de uzură în ultimii ani pentru a-şi câştiga credibilitatea în faţa partenerilor occidentali. Eşecul masiv înregistrat în privinţa aderării la spaţiul Schengen este un simptom al unei realităţi politice mai profunde. Neîncrederea în România a revenit iar responsabilitatea aparţine în întregime puterii USL.

România nu a fost primită în NATO şi Uniunea Europeană pe baza meritelor sale, a politicii şi angajamentelor în sensul statului de drept, al democraţiei şi economiei de piaţă. România a fost trasă aproape împotriva voinţei elitei sale politice în comunitatea statelor libere ale lumii în urma unui eveniment tragic care a schimbat în mod fundamental aranjamentul geopolitic al lumii: Atacurile teroriste de la 11 septembrie.

Administraţia americană a profitat de această rearanjare tectonică pentru a realiza reunificarea Europei divizată de comunism. Numai după ce George W. Bush – exact, acel George W. Bush! – a rostit un discurs istoric la Varşovia în care a vorbit de extinderea Alianţei Nord Atlantice „de la Marea Baltică la Marea Neagră“ s-au pus în mişcare roţile istoriei care au dus la extinderea masivă a NATO în 2002 şi a Uniunii Europene în 2004. Fără acest impuls american esenţial, Europa de Vest ar fi fost mai mult decât mulţumită să primească în UE Cehia, Polonia, Ungaria, poate Slovacia şi atât.

Fără sprijin american ferm nimeni din Europa nu ar fi îndrăznit să integreze ţările baltice, iar de România şi statele din Balcani nu îi păsa cu adevărat nimănui. Navigând pe valul schimbărilor geopolitice, România a ars etapele reformelor politice şi economice necesare unei integrări de substanţă în lumea occidentală, iar efectele acestei integrări grăbite şi forţate se văd acum. Decizia politică de a primi România în UE fusese luată încă din 2001 (nu din 1999 când am primit statutul de ţară candidată, pentru că pe vremea aceea încă mai era posibil ca un stat să fie ţinut pe la uşi pe termen nedeterminat în calitate de candidat etern, ca Turcia) şi ar fi trebuit să facă parte din „generaţia“ 2004, dar acest lucru nu a fost pur şi simplu posibil pentru că eram mult prea înapoiaţi pentru a fi primiţi în club. În 2001 România respecta „criteriul politic“ de la Copenhaga în sensul în care oamenii nu erau ridicaţi de pe stradă şi băgaţi la închisoare ca în 1990 ori nu erau expropriaţi prin hotărâre de guvern, dar rapoartele Comisiei Europene înregistrau în mod constant corupţia generalizată şi lipsa de independenţă a Justiţiei aservită Puterii “patrulaterului roşu”.

În 2001, România nici măcar nu era o economie de piaţă funcţională, statul pe care nu l-a obţinut decât târziu, spre sfârşitul guvernării Năstase şi în urma unor negocieri intense. De fapt, în perioada 2001-2004, România nu era foarte departe de ceea ce este astăzi Ucraina – o oligarhie politico-economică în care un grup infracţional controlează în mod discreţionar instituţiile statului. Reformele adoptate au fost doar pe hârtie, nu de substanţă, iar europenii au închis ochii, mulţumiţi că măcar de formă lucrurile se mişcau. Rezultatul a fost însă precaritatea şi fragilitatea instituţiilor statului de drept şi o economie la fel de fragilă din punctul de vedere al mecanismelor pieţei, care s-a prăbuşit imediat ce a fost atinsă de primul suflu al crizei.

Toate aceste realităţi româneşti erau binecunoscute şi la Washington, şi la Paris şi la Berlin şi, de aceea, procesul de aderare la Uniunea Europeană a fost unul marcat de neîncredere. Expresia acestei neîncrederi a fost Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Toate eforturile de reformă de substanţă s-au făcut în primul rând în 2005-2006 în perioada ministeriatului Monicăi Macovei la Justiţie şi au fost reluate timid după mandatul catastrofal al lui Tudor Chiuariu, dar suficient pentru a clădi un climat de încredere moderată că România a rupt definitiv cu trecutul oligarhiei comuniste şi se îndreaptă cu greu dar sigur către o democraţie funcţională de tip occidental. La fel ca instituţiile româneşti şi această încredere a fost una fragilă şi s-a prăbuşit cu totul în vara anului trecut în cele trei zile în care USL a zdruncinat din temelii statul de drept încât a fost nevoie de intervenţia masivă a Germaniei şi, la presiunea germană, a Comisiei Europene şi a preşedintelui Barroso pentru a salva România de ea însăşi.

Decizia de amânare pe termen nedeterminat a accesului României în spaţiul Schengen consemnează oficializarea politicii neîncrederii faţă de România a Europei. După cum a devenit evident, nu au contat nici vizitele lui Ponta la prietenul „socialist“ Hollande, nici turneul lui Corlăţean prin Europa, pentru că nu îi mai crede nimeni pe cuvânt. Excluderea României din Schegen nu este rezultatul vreunei Kabale a dreptei europene cum încearcă din ce în ce mai strident să se justifice reprezentanţii Puterii ci reprezintă stigmatul neîncrederii.

[...]

Întrebarea cu adevărat esenţială pentru următorii ani este, aşadar, dacă partidele din USL mai sunt fidele acestor valori occidentale sau dacă au o altă agendă. Una ascunsă.

Cristian Câmpeanu

3 comentarii la “Cristian Câmpeanu: Cum a distrus USL credibilitatea României”

Citeşte sau adaugă un comentariu...

  1. 1DanCanada

    Nu cred ca “responsabilitatea aparţine în întregime USL”. Tine si de atitudinea de non-combat a PDL-ului, a dreptei in general. Inclusiv Base: ii cheama pe Ponta etc sa discute “situatia” despre refuzul cu Schengen. E o atitudine calduta, tipic romaneasca. De ce sa nu ceara sedinta ambelor camere si motiune de cenzura? Ca Parlamentul e 70% ros si e inutil? Nu, incerci pina se schimba ceva. Intr-o tara normala comentariile unora ca Stroe/Ponta/Corla ar echivala cu suicid politic.

  2. 2ioana h

    Dan Canada….probabil Canada e o lume pe care ( poate, nu-i nici asta sigur) in intelegi. Politica interna si externa a Romaniei si realitatile ei, in schimb, iti scapa cu desavarsire daca ai asemenea teorii si faci asemenea sugestii. DA. E inutil. Orice roman interg la minte ( relativ putini) au inteles asta din iulie anul trecut si a incercat ( asa, cu toate problemele lor) sa-i sustina pe Basescu si PDL. De ce? pai uite, de introducere, ca sa pricepi pe ce lume esti si cam cat de “utile” sunt sau pot fi sugestii gen cele pe care le-ai facut tu.
    http://ihincu.wordpress.com/20.....decembrie/
    Asta stia ( repet, orice roman care are contact cu realitatea si cu minima ei intelegere). Simplu, clar, fara subtilitati. Adica faptul ca dupa ce USL va atinge majoritatea absoluta ( de 70% nici nu mai vorbim) in parlament, gata, s-a terminat. Si se va termina si cu minima independenta a justitiei ( iaca de se intampla la CSM; si urmeaza alte orori). Si cu serviciile secrete. Si in curand si cu UE. Si asta este si ramane NUMAI opera USL si a derbedeilor si golanilor care ( prin vot popular) au ajuns de de conduc si care s-a demontrat ca din vara anului trecut sunt de neoprit. Din cauza votului popular ( fani plus absenti interti). Daca s-ar fi inteles….Probabil ca acum n-ar mai bate atata lume campii.
    Articolul asta iti descrie la fel de scurt, simplu si fara subtilitati, cum stam. Desigur, esti liber sa nu fii de acord si sa contra-opinezi…inutil. Pentru ca, helas! opiniile nu schimba realitatea decat cel mult in capul celor care le impartasesc.

  3. 3DanCanada

    @2 ioana h: Nu e ca nu-s de acord, de fapt dl. Câmpeanu scrie foarte bine, cam tot timpul. Doar chestia cu “numai USL” nu mi se pare corecta. In fine, we agree to disagree.
    USL a fost votat in majoritate si pentru că Dreapta s-a câcâit şi bîlbîit în tot felul de combinaţii şi construcţii politice. Iar Base trebuia sa faca orice numai sa nu lese boi ca Ponta&Antonescu sa puna mina pe putere. Probabil acum ii pare rau ca a cedat prea repede incercarea cu MRU.
    In sfârşit, astea-s doar opinii, nu am pretentia sa “stiu”, doar ca de departe se vede un fel de “laissez-faire” in Romania. O “tînjală” care se intinde de 23 de ani si nu sint prospecte de mai bine, nu se vede o Dreaptă solida in stare sa contracareze post-comunismul/manelismul actual.

Comentează

*

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.