Cristian Câmpeanu: Lecția bulgară pentru România

south-stream-in-bulgaria[1]

La alegerile legislative anticipate de duminică, Partidul Socialist Bulgar (BSP, fost comunist) a înregistrat unul din cele mai slabe scoruri din istoria sa, pierzând peste 11 procente în puțin peste un an. Cum s-a ajuns însă aici și ce concluzii se pot trage din drama politică prin care trec Bulgaria și România?

Bulgaria se află la a cincea schimbare de guvern în mai puțin de doi ani și nu este deloc limpede în acest moment că alegerile de duminică au rezolvat ceva și că la Sofia se va instala, în sfârșit, un guvern stabil care să ia o serie de măsuri absolut, necesare pentru o țară care se află pe marginea prăpastiei economice și sociale.

După numărarea a 99,95% din voturi, GERB, formațiunea de centru-dreapta a fostului prim-ministru Boiko Borisov, a obținut 32,66% din sufragii, clasându-se clar pe primul loc. Partidul Socialist Bulgar (BSP), care a susținut guvernul de coaliție condus de Plamen Oreșarski, a obținut numai 15,41% din voturi, iar Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți (DPS, care reprezintă minoritatea de limbă turcă) s-a clasat pe poziția a treia, cu 14,79% din sufragii.

Potrivit acelorași date, alte patru partide sau chiar cinci vor depăși pragul de 4% necesar intrării în parlament — Blocul Reformator, cu 8,89% din voturi, Frontul Patriotic (naționalist) cu 7,29% din voturi, formațiunea „Bulgaria fără cenzură” (condusă de o fostă vedetă de televiziune, descrisă ca „populistă”) cu 5,71% din voturi, Ataka (extrema dreaptă naționalistă) cu 4,52% din voturi și, foarte posibil, partidul ABC (stânga disidentă a fostului președinte Gheorghi Pîrvanov) cu 4,16% din voturi.

În luna mai a anului trecut, atunci când au avut loc precedentele alegeri anticipate din Bulgaria, rezultatele au fost cu totul altele. GERB a obținut 31%,BSP, 27%,  DPS, 11% și Ataka 7%. Anul trecut, participarea la vot a fost puțin peste 50%, iar anul acesta în jur de 49%, adică foarte redusă și atunci și acum, ceea ce reflectă indiferența unei mari părți a populației față de viața și luptele politice. Ce s-a schimbat însă, astfel încât să provoace o prăbușire atât de masivă a foștilor comuniști.

Un șir de evenimente nefericite

Borisov a convocat alegerile anticipate în martie, după o lună de proteste violente față de creșterea prețurilor la electricitate și a măsurilor de austeritate adoptate de guvern. Fostul bodyguard și luptător de karate a riscat și mizat pe o victorie care să-i reconfirme legitimitatea, dar a fost un pariu prost plasat și, deși s-a plasat pe primul loc, a pierdut, pentru că deși DPS este un partid versatil, obișnuit să participe la toate coalițiile, cu stânga sau cu dreapta, cam ca UDMR, de această dată a refuzat să ia loc în guvern alături de GERB și a preferat o coaliție cu socialiștii, care au numit un prim-ministru „tehnocrat” în persoana lui Plamen Oreșarski, de fapt, omul de casă al liderului socialist, Serghei Stanișev, președintele BSP și al Partidului Socialist European și mare prieten al lui Victor Ponta. Guvernul era însă minoritar și a avut nevoie de susținerea tacită din Parlament a celor de la Ataka. Această combinație neobișnuită a creat nemulțumire față de noua coaliție încă dinainte de a-și intra în atribuții, dar Stanișev și Oreșarski au interpretat greșit atât votul, cât și mandatul primit și au declanșat ceea ce foștii comuniști știu cel mai bine să facă, adică să-și împartă funcțiile în stat pe baze clientelare. Momentul critic a fost atins când guvernul a trecut prin procedură de urgență cel puțin discutabilă din punct de vedere constituțional, seara târziu, când presa nu mai este la fel de vigilentă, numirea în funcția Serviciului de Securitate Internă (DANS) a lui Delyan Peevski (DPS), un mogul de presă extrem de contestat, asociat cu toate guvernele și grupările mafiote care au acționat pe teritoriul Bulgariei. Acest lucru i-ar fi conferit lui Peevski și, automat lui Stanișev, acces nelimitat la dosare, interceptări și informații asupra adversarilor politici și economici. Ar fi ca și cum Victor Ponta, dacă devine președinte, l-ar numi pe Sebastian Ghiță în fruntea SRI.

Aproape instantaneu, tinerii sofioți au ieșit în stradă blocând accesul în Parlament și au cerut retragerea candidaturii lui Peevski și demisia lui Oreșarski la numai trei săptămâni de la numirea acestuia. În scurtă vreme, la presiunile Comisiei Europene și după niște mesaje bine plasate de ambasada americană, numirea a fost retrasă și mandatul de deputat al lui Peevski, revocat. Cu toate acestea, Curtea Constituțională, percepută ca obedientă față de guvern, i-a reconfirmat acestuia mandatul, ceea ce a dus la revolta studenților care au ocupat Universitatea din Sofia și au declanșat o mișcare de protest care a durat 200 de zile. În tot acest timp Oreșarski a refuzat să demisioneze, iar Stanișev a continuat popularea instituțiilor administrative și economice cheie cu oameni fideli.

Criza ucraineană, Rusia și South Stream

Al doilea eveniment major care a dus la prăbușirea socialiștilor a fost invazia Ucrainei de către Rusia. Stanișev este fiul unui secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist, s-a născut în URSS și a făcut școala la Moscova, iar socialiștii bulgari sunt unul dintre cele mai filoruse partide din Europa, dar nu mai filorus decât Ataka. În momentul în care guvernul a fost nevoit să accepte cu inima îndoită sancțiunile impuse de UE Rusiei, Ataka a declarat că nu mai susține guvernul.

În pofida înăspririi sancțiunilor, guvernul de la Sofia a aprobat începerea lucrărilor la gazoductul South Stream în pofida avertismentelor Comisiei Europene privind faptul că proiectul nu respectă legislația europeană. Bulgarii s-au făcut că nu aud, astfel că au continuat lucrările și chiar au încercat să modifice legislația națională, la cererea Gazprom, pentru a scoate lucrările de sub incidența normelor europene, cea mai ridicolă tentativă în acest sens fiind aceea de a declara prin lege că platoul continental al Bulgariei nu este de interes european și nu trebuie să se supună acestor norme.

Drept pentru care, pe 3 iunie, Comisia a cerut guvernului bulgar să oprească lucrările, ceea ce guvernul de la Sofia a refuzat imediat. În aceeași zi, Comisia a tăiat fonduri europene de dezvoltare regională și i-au transmis lui Oreșarski că vor tăia mai mult. Între DPS, pentru ai căror alegători aceste fonduri sunt esențiale, și BSP au apărut tensiuni majore, dar cu toate acestea a mai rezistat cinci zile, până la vizita senatorului american John McCain, care a ajuns la Sofia venind de la București. McCain l-a avertizat pe Oreșarski în cei mai fermi termeni în privința nemulțumirii Statelor Unite față de proiectul South Stream, mai ales că Bulgarii acordaseră contractul de construcție companiei Stroytransgaz, a omului de afaceri rus Ghenadi Timcenko, aflat pe lista neagră de sancțiuni a SUA, dar care se bucura de protecția socialiștilor bulgari. Oreșarski a declarat imediat că a înghețat lucrările la South Stream, ministrul său al Energiei l-a contrazis și a declarat că decizia de a susține South Stream este ireversibilă, dar era deja prea târziu. DPS a declanșat criza guvernamentală și o săptămână mai târziu, președintele Rosen Plevneliev a declarat că partidele au convenit să organizeze alegeri anticipate în această toamnă. Oreșarski avea să demisioneze de la conducerea guvernului iar Stanișev de la cea a Partidului Socialist Bulgar.

Între timp, bulgarii au fost loviți și de alte nenorociri. Tot în iunie, guvernul a fost nevoit să închidă Banca Centrală Cooperativă, a patra bancă a țării după ce bulgarii au început să retragă masiv bani în urma zvonurilor că principalul acționar, Țvetan Vasiliev a fraudat banca. Între timp, Vasiliev, un bancher cu puternice legături ruse, a fost pus sub acuzare pentru fraude financiare, dar între timp se refugiase în Serbia vecină. După trei luni, banca rămâne închisă, iar cetățenii nu au acces la propriile economii. Peste toate acestea, a fost o vară cu inundații teribile și se anunță o iarnă în care accesul la gaze depinde de bunul plac al lui Vladimir Putin.

Ce ne aseamănă cu bulgarii, ce ne deosebește

Nivelul de corupție în România și Bulgaria este aproximativ același, chiar dacă la sud de Dunăre corupția are un caracter mai pronunțat rusesc. Oligarhia este, în mare parte transpartinică, dar cei mai mulți dintre oligarhi sunt asociați cu fostele partide comuniste, BSP și PSD. Și în România și în Bulgaria guvernele dominate de aceste partide au avut o poziție ostilă față de Uniunea Europeană și Statele Unite în pofida unui risc uriaș ca aceasta să ducă la înghețarea relațiilor cu SUA și la suspendarea fondurilor europene.

Unde diferă cele două țări este că în Bulgaria pare să existe un electorat consecvent și constant de centru-dreapta format din tineri, din mediul urban, cu studii superioare. GERB a luat 31% din voturi în mai 2013, 30% la europarlamentarele din luna mai și aproape 33% duminică. În schimb, socialiștii au un electorat mai volatil – care a trecut de la 27% în 2013, la 19% la europarlamentare la sub 16%, duminică. În România pare să fie invers. PSD are un electorat constant în vreme ce centru-dreapta trebuie să se reinventeze o dată la patru ani.

Corupția și guvernarea proastă a BSP sunt o explicație bună pentru prăbușirea acestora în opțiunile electoratului dar o alta este faptul că în Bulgaria, spre deosebire de România, a existat o mișcare de protest la firul ierbii care nu și-a ascuns opțiunile politice. În România, elanul protestatar s-a rezumat la „apoliticii” mișcării „Uniți Salvăm” reuniți sub steagul apolitic al „aceleiași mizerii”.

În sfârșit, o diferență importantă între sistemele celor două țări este faptul că în Bulgaria a fost posibilă apariția unor partide-alternativă, care de la dreapta liberală, la stânga social-democrată și până la populiști au capitalizat electoral nemulțumirea față de guvernarea BSP-DPS. Astfel, reformatorii, care anul trecut nu existau, au reușit un scor remarcabil de aproape 9%, cea ce îi face favoriți pentru formarea unei coaliții cu GERB. În România, unde Legea Partidelor Politice este atât de restrictivă încât face aproape cvasi-imposibilă formarea unor partide noi, orice alternativă autentică la partidele „tradiționale” nu poate căpăta expresie politică. Această situație favorizează partidele mari, cu electorat mai mult sau mai puțin stabil, dar pun în pericol democrația și legitimitatea alegerilor.

Cristian Câmpeanu, România Liberă

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.