Cristian Câmpeanu: Prin Partidul România Unită, filonul anti-NATO, anti-UE și pro-rus intră în jocul politic mare

Nu știm cu siguranță dacă ascensiunea Partidului România Unită este o operațiune de inginerie politică de laborator a serviciilor secrete și/sau a unor grupuri de fost ofițeri ai serviciilor, așa cum a sugerat Liviu Dragnea, dar avem câteva dovezi indirecte să credem că este așa.

Cristian CampeanuPrima dintre ele este că s-a mai întâmplat înainte și nu o dată. Dragnea a indicat spre UNPR și „cei care l-au conceput și construit”. Ce-i drept, modul în care uneperiștii au migrat în masă imediat după alegerile prezidențiale din 2009 pentru a-i asigura lui Traian Băsescu majoritatea necesară guvernului Boc pare să fi avut loc ca la comandă, iar obsesia lui Gabriel Oprea pentru „securitatea națională”, precum și relațiile sale mai mult decât vinovate create prin fabrica de doctorate de la Academia de Informații a SRI sugerează existența unor legături puternice, chiar dacă informale, între liderii UNPR și reprezentanți ai serviciilor secrete.

Dar nu neapărat la UNPR ne gândim când vine vorba de PRU, ci la ceva mult mai întunecat și mai periculos. Pentru început, să ne amintim de Uniunea Vatra Românească. Pentru cine nu-și mai amintește de anii ’90, UVR a fost o organizație creată de foști ofițeri ai Securității la începutul lui 1990, care a avut unele dintre cele mai antioccidentale, xenofobe, antimaghiare și antisemite agende politice din istoria post-decembristă a României. Vatra Românească a jucat un rol major în incitările care au dus la confruntările interetnice din martie ’90 de la Târgu Mureș, al căror rezultat concret a fost înființarea SRI.

Rețineți caracterul antioccidental, xenofob, antimaghiar și antisemit al Vetrei Românești, pentru că îl regăsim aproape intact după 26 de ani la România Unită a lui Diaconu. La fel îl regăseam și la altă construcție politică de aceeași sorginte: Partidul România Mare. PRM, care ar fi trebuit să constituie o continuare a Vetrei Românești mai atractivă politic decât PUNR, a devenit în scurt timp locul de precipitare al celor mai reacționari reprezentanți ai fostei Securități, Pe lângă elementele deja „tradiționale” ale extremismului post-decembrist, PRM a mai adus în joc populismul fără margini al lui Vadim Tudor („Jos Mafia, Sus Patria!”), precum și un cult nerușinat al național-comunismului de inspirație ceaușistă. Această combinație explozivă l-a dus pe Vadim în turul al doilea al prezidențialelor în 2000 după ce, cu un an înainte, susținuse deschis „insurecția” minerilor din Valea Jiului. Ultima dintre „performanțele” notabile ale lui Vadim a fost spectacolul deplorabil și rușinos din Parlament în momentul discursului de condamnare a comunismului, pe baza Raportului Final al Comisiei Tismăneanu, de către Traian Băsescu.

Partidul România Unită… cu Rusia

O dată cu aderarea la NATO și la Uniunea Europeană și cu reformele la care au fost supuse serviciile secrete, părea că timpul acestor experimente de inginerie politică de forjare a unor structuri naționalist-xenofobe artificiale a trecut. În fond, cine să mai creadă în pericolul maghiar, când ambele țări sunt membre NATO, Ungaria nu are o armată demnă de acest nume, iar România găzduiește o bază NATO și una americană pe teritoriul ei? Cum ar putea Ungaria să destabilizeze România? Și cine ar mai putea cultiva un anti-occidentalism agresiv, când accesul pe piața europeană a adus o creștere economică fără precedent (chiar și în condiții de criză), din fonduri europene este finanțată dezvoltarea infrastructurii, reformele din justiție și instituțiile create la solicitarea UE – DNA și ANI – contribuie la diminuarea corupției și, în general și mult mai încet decât ne-am dori, România revine printre democrațiile occidentale consolidate? Ei bine, Bogdan Diaconu și alți câțiva amici ai săi, printre care și Victor Ponta, pot și sunt dornici să dezgroape fantasmele naționalismului cu binecuvântarea „structurilor”.

Diaconu este foarte atent la „pericolul maghiar” și chiar a propus un proiect de lege prin care se interzicea orice manifestare publică autonomistă, ceea ce ar fi reprezentat o încălcare a Constituției și a dreptului la liberă exprimare, dar nu este absolut deloc îngrijorat de pericolul rusesc, devenit cât se poate de clar și prezent după anexarea Crimeii, înarmarea în ritm rapid a peninsulei și a amenințărilor mai mult sau mai puțin directe care vin de la Moscova. Dimpotrivă, Diaconu a găsit să pledeze pentru legături strânse între România și Rusia lui Putin chiar de pe platforma de propagandă a Kremlinului, Vocea Rusiei, într-o vreme în care Occidentul instituia sancțiuni economice, și-a înființat partidul „naționalist” adoptând, fără să-și bată prea mult capul, un calc ordinar după Rusia Unită, partidul de manevră a lui Putin, după care a semnat un protocol de colaborare cu liderul unui partid polonez virulent anti-occidental și pro-rus, între timp arestat pentru spionaj în favoarea Moscovei. Același Diaconu susținea cu ardoare reorientarea politică și economică a României spre Rusia și China într-o vreme în care mai întâi Adrian Năstase și apoi Victor Ponta pledau pentru același lucru. PRU are un vicepreședinte în Statele Unite, un anume Ovidiu Hurduzeu, un om care vede peste tot conspirații neo-liberale și neo-conservatoare, care trăiește doctrinar pe la 1910 și care a cerut explicit ieșirea României din NATO și UE cu ocazia „revoltei” de la Pungești. PRU vorbește mult despre „protecționism economic”, „cultivarea capitalului românesc”, „antiglobalism” și evocă destul de explicit naționalizarea proprietăților private, politici anti-liberale și în cele din urmă anti-europene și anti-americane. Această „doctrină națională”, care pune accentul pe „spiritualitate”, creștinism național, Biserică și anti-capitalism, deși se revendică de la Iorga, este surprinzător de similiară cu ideile vehiculate zilele acestea la Moscova, dar și în tot mai multe capitale europene de către adepții sociologului rus Alexandr Dughin, creatorul doctrinei eurasiatice.

După invadarea Ucrainei, Moscova finanțează proiecte complexe de propagandă în Occident și susține direct sau indirect o rețea de partide extremiste și populiste de stânga sau de dreapta, care au în comun ostilitatea față de UE, NATO și de „capitalismul corporatist fără inimă” (una din expresiile preferate ale lui Dughin). PRU nu reprezintă altceva decât veriga românească a acestui lanț extremist pro-rus cu care Kremlinul vrea să încercuiască Europa.

Întrebarea este de ce ar risca structurile de securitate din jurul serviciilor secrete din România să scoată acest produs extrem de toxic de la marginea vieții politice în centrul ei printr-o manevră brutală și artificială?

Este PRU o alternativă „naționalistă” la USR?

Un prim răspuns ține de nevoia de a controla aritmetica electorală. În condițiile în care ALDE-le lui Tăriceanu pare să fie veriga slabă, există o posibilitate reală ca, după alegerile din iarnă, cheia viitoarei majorități să fie deținută de PMP-ul lui Traian Băsescu sau de o combinație PMP-UDMR. Dacă USR-ul lui Nicușor Dan și Clotilde Armand intră în parlament și, după cum au promis cei doi, nu va intra în coaliție nici cu PSD, nici cu PNL, atunci acest deznodământ – transfomarea lui Băsescu în kingmaker politic – este aproape inevitabil. Soluția ar fi intrarea în parlament a unui partid care să încline balanța spre o majoritate confortabilă a PSD. USR este, în pofida unor umbre rusești pe care nu le-a clarificat, un partid anti-sistem, dar pro-occidental, care susține că se întemeiază pe integritate și competență la nivel local și național. Integritatea și competența sunt lucruri admirabile și dezirabile, dar nu se compară când vine vorba de a acapara sentimentele alegătorilor cu „Țară”, „popor”, „credință strămoșească”, „Biserică”, „dreptate socială”, „jugul străinilor” etc. Cu un aparat propagandistic bine pus la punct – și, prin intrarea lui Sebastian Ghiță și a lui Mirel Palada în partid, PRU are la dispoziție o televiziune și un popagandist relativ priceput -, acest mesaj naționalist și anti-occidental poate fi difuzat cu succces electoral în rândul populației. Îndrăznim să afirmăm că principala victimă a unei ascensiuni a PRU va fi USR. Cu toate lipsurile sale, USR este o tentativă de coagulare civică a unei structuri politice. Încă o dată, după valul de formațiuni „românești” menite să contracareze Alianța Civică, Sistemul pare să mizeze pe un fals partid naționalist pentru a suprima orice formațiune născută dintr-o revoltă civică legitimă.

Cu sau fără Ponta

Oameni precum Ghiță, Palada, Geoană, Rizea sau Sturzu au atât de puține lucruri în comun încât este, practic, imposibil să fie aduși împreună sub steagul aceluiași partid în același timp, dintr-o coincidență. Singura explicație plauzibilă este că au fost convinși de o terță parte. O terță parte care a fost suficient de persuasivă încât să-l facă pe Diaconu să declare că ar putea să renunțe la conducerea partidului în favoarea lui Ponta. Cu toate acestea, Ponta a refuzat și a declarat că nu este interesat de un transfer decât în străinătate. Deși varianta PRU părea construită pentru el – un „naționalist” mândru că este român -, Ponta și-a declarat fidelitatea pentru PSD. S-a speculat că Ponta ar putea încerca să folosească PRU în parlament ca mijloc de presiune contra PSD. Mai probabil este că avem de a face cu un personaj lipsit de curaj politic care nu are curajul să iasă în câmp deschis fără siguranța pe care i-o oferă un partid mare. Și mai probabil este că, după alegeri, va primi mult așteptatul „transfer în străinătate” pe care și-l dorește. PRU va rămâne o armă de control a PSD, dar nu în mâinile lui Ponta, ci ale amintitei terțe părți.

[…]

Cristian Câmpeanu

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.