Cristian Ghinea: Protejaţi hoţii, pedepsiţi bogaţii!

    Print Friendly, PDF & Email

    Cristian Ghinea

    Acum vreo câteva luni a făcut mare vâlvă proiectul de scoatere din Constituţie a articolului după care averea este prezumată licită. Ambasadele Statelor Unite, Marii Britanii şi Franţei s-au mobilizat şi ele pentru a convinge politicienii români că la ele acasă averea obţinută din corupţie sau din alte infracţiuni este confiscată de către stat. Este un principiu atât de simplu că îţi vine să râzi când vezi câte dezbateri aparent principiale stârneşte la noi: pur şi simplu în România este eficient să furi şi să iei şpagă, pentru că, dacă eşti prins, rămâi cu averea.

    Faci ceva puşcărie doar în cazul cu totul improbabil în care eşti: a) prins + b) anchetat + c) ai ghinionul să dai peste unul dintre puţinii judecători care chiar trimit corupţii la puşcărie, pentru că cei mai mulţi dintre ei dau sentinţe cu suspendare. Deci, dacă ajungi în situaţia cu totul improbabilă în care ţi se aplică toate cele trei condiţii de mai sus, atunci te alegi cu o excursie scurtă la puşcărie, dar rămâi cu averea.

    […]

    Multă lume nu înţelege cum vine povestea asta cu confiscarea şi crede că articolul constituţional e, aşa, de formă acolo, fără efect practic. Aşa că mai merită să o explicăm o dată. În ţările astea care au inventat ideea de drepturile omului – SUA, Anglia sau Franţa -, dacă un individ, John, este condamnat pentru corupţie, statul îl trimite la puşcărie şi îi confiscă averea pe care nu o poate justifica. Daca John e prins cu o şpagă de 1,5 milioane de euro, are o avere de 10 milioane şi un salariu de 50.000 de euro pe an, statul zice: „Băi, John nu aveai de unde să faci atâta avere din salariu, deci spune de unde ai avut banii sau ţi-o confiscăm”.

    Şi dacă John nu aduce ceva acte de moştenire, donaţii (caz în care rudele respective intră şi ele la verificare) sau dovadă că a câştigat la loterie, atunci chiar i se confiscă (două miliarde de dolari a confiscat statul american anul trecut de la infractori condamnaţi ce nu puteau justifica averea, asta înseamnă jumătate din deficitul de la pensii din România). Ei, dar astea se întâmplă în ţările alea barbare, care nu au idee de drepturile omului – America, Franţa, Anglia. În România am inventat drepturile omului cu moţ în frunte. Dacă un Ionel are o avere de 10 milioane, un salariu de 5.000 de euro pe an şi îl prindem cu o şpagă de 1,5 milioane, atunci îi putem lua numai şpaga, nu şi restul averii. De unde a avut bani pentru restul? Nu ne interesează, trebuie să probeze procurorii că a luat şpagă şi pentru restul. Dar cum să probeze procurorii, că, dacă ştiau dinainte de şpagă îl săltau mai devreme, nu? Ei bine, în România am inventat dreptul omului de a rămâne cu ce a furat, iar asta după jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Consiliului Superior al Magistraturii şi a celei mai mari părţi a Parlamentului.

    Ideea de a aboli acel articol din Constituţie bate deci pasul pe loc. În schimb, coaliţia de guvernare a bătut luni palma să susţină o iniţiativă a UNPR: aşa-numita „taxă de solidaritate”. Cei care deţin bunuri mobile şi imobile (cu excepţia conturilor bancare) de peste 450.000 de euro vor trebui să plătească 1% din sumă pe an. Parcă aud strigătele de mulţumire ale poporului excitat: aşa, luaţi bani de la bogaţi, mama lor! Dar înainte să purcedem la haiducisme, nişte comentarii de context. Nu voi insista pe hazul nebun al faptului că ideea vine de la un partid făcut din nimic de generalul de intendenţă Oprea, care a făcut avere din imobiliare în timp ce era încă în funcţie. Nu insist nici pe capacitatea de implementare a acestei idei. Suntem un stat care e incapabil să-şi fiscalizeze agricultura şi producţia de vodcă, adică nu observă evaziunea făcută cu camioanele şi trenurile. Suntem un stat în care ANI se chinuie prin instanţe să arate că nişte poliţişti nu puteau să ridice viloaie din salarii, dar judecătorii le dau dreptate poliţiştilor şi decid că poate oamenii le-au obţinut ca dar de nuntă.

    Ce vreau să spun? Că avem un sistem fiscal şi judiciar defect, în care până şi funcţionarii de stat sunt întrebaţi foarte rar de averile lor, iar atunci când totuşi se întâmplă, ajungem la faze de „Cascadorii Râsului”. Şi generalul de intendenţă Oprea vrea să pună acelaşi stat să evalueze averea mobilă şi imobilă a câteva sute de mii de cetăţeni particulari, să vadă care depăşeşte 450.000 de euro şi să-i taxeze suplimentar. Şi promite că statul va încasa nouă miliarde de euro în următorii trei ani. Sigur că da! Ar avea mai multe şanse dacă Guvernul ar da acatiste la Catedrala Mântuirii Neamului pentru ca bogătaşii, în frunte cu generalul de intendenţă – samsar imobiliar Oprea, să doneze de bunăvoie banii respectivi. Dar am promis să nu insist cu implementarea, să vorbim despre principii.

    Vasăzică, Guvernul s-a împotmolit cu planul de a ridica imunitatea averilor făcute de hoţii şi şpăgarii condamnaţi ca atare. Acelaşi Guvern vrea să-i suprataxeze pe cei cu bani. Adică averea şpăgarilor condamnaţi este protejată de stat, dar averea ălora suspectaţi de bogăţie este luată la puricat şi suprataxată. Ce semnal moral le dă statul nostru cetăţenilor? Semnalul că statul nostru este un haiduc la drumul mare. Nu ne interesează dacă furi, rămâi cu ce ai furat. Însă dacă ai făcut bani, indiferent dacă ai muncit pentru ei sau ai furat, atunci te luăm la puricat. Adică: „Băi, române, nu te omorî cu munca, că rişti să faci bani şi Guvernul va avea idei ce să facă cu ei, mai bine apucă-te de spăgăraie, cu ăia sunt bani prezumaţi legitimi”.

    Suntem o ţară în care muncesc prea puţini, fură prea mulţi şi restul aşteaptă ajutoare sociale. Mesajul Guvernului pentru noi: hoţii – protejaţi, bogaţii – pedep-siţi!

    Un gând despre “Cristian Ghinea: Protejaţi hoţii, pedepsiţi bogaţii!

    1. Atacaţi bogăţia privată, protejaţi şi propăşiţi domeniul public! aşa se traduce această intervenţie deloc solitară in favoarea ştirbirii unui drept fundamental aşa cum este el încă garantat prin Constituţie.
      Aversiunea totalitară faţă de ordinea proprietăţii private nu [mai] este apanajul nomenclaturii de partid şi stat, iată că minunata şi apriga societate civilă s-a alăturat cu toate forţele la mai vechiul ideal purificaţionist care bîntuia acea Mare Adunare Naţională care a decis in 1968 că este nevoie de o Lege a Ilicitului care să pună cu botul pe labe chiaburimea şi elementele reacţionare purtătoare de avere imorală.

      Domnul Ghinea recidivează cu sofismul ridicol care ataşează eliminării prezumţiei constituţiomnale un irefutabil argument de ordin moral: pasămite singura piedică in eradicarea corupţiei noastre endemice ar fi această prevedere. De asemenea, recidiviează şi cu modelul democraţiilor bătrîne şi civilizate, care nici usturoi n-au mîncat nici gura mare nu le pute a fascism sau socialism, şi, prin urmare noi ar trebui să le copiem în orişice detaliu legislativ, făcînd abstracţie de condiţiile diferite şi de faptul că noi am trecut printr-un regim totalitar comunist cum dînsele nu au cunoscut [încă].

      Prima eroare, probabil intenţionată, a disertaţiei domnului Ghinea este aceea că din start subiectul de drept al respectivei prevederi constituţionale -cetăţeanul roman- este trecut cu vederea şi concomitent este asimilat ca unic beneficiar al prezumţiei funcţionarul corupt, şpăgarul, tîlharul instituţionalizat. Legea protejează in mod egal toţi cetăţenii romani, şi nu in mod special nişte tehnocraţi pe care tot societatea civilă îi ridică in slăvi cu gura lor stîngă in timp ce a dreaptă înfierează politicienii venali; iar garanţia constituţională, deşi pritocită de către părinţii ei ex-comunişti probabil in ideea de a-şi ocroti averile fabuloase construite chiar in timpul comunismului precum şi cele viitoare acumulate de nomenclatura cosmetizată democratic, garanţia aceasta s-a constituit într-un beneficiu de seamă al romanului obişnuit, şmecher şi hoţoman, ce a luptat împotriva regimului devalizîndu-l cu ţîrîita, nu cu toptanul precum romînul-ştab înşurubat încă in fotoliile aparatului birocratic; acest roman obişnuit, greu încercat de vremuri şi regimuri vag diferite in esenţa lor totalitară, este cel mai susceptibil subiect al legii căci el este in poziţia de a fi vătămat printr-un anume gen de acţiuni al căror titular este îndeobşte statul şi agenţii săi, ca atare prezumţia stipulată in Constituţie nu apără îndeosebi funcţionarii statului, ci, dimpotrivă, cetăţeanul onest şi proprietatea sa privată faţă de abuzurile unui stat şi al unor birocraţi notorii pentru stilul lor agresiv şi discreţionar de a se folosi de funcţia publică. Ca atare, eliminarea acestei prezumţiei ar înlătura ultima stavilă in calea acţiunilor de tip fascist ale unui stat tot mai hrăpăreţ cu supuşii săi, căci automat sarcina probei într-un eventual proces ce vizează o infracţiune oarecare va reveni cetăţeanului acuzat de către stat, or, in urma confiscării sau sechestrării averii unui învinuit, acesta va fi pus in imposibilitatea de a acorda resurse pentru construcţia propriei apărari şi a prelevării de probe materiale dintr-un noian de hîrţoage inepte pe care tot statul le-a inventat. Domnul Ghinea ne roagă, de fapt, ne impune să credem in onestitatea magistraţilor şi anchetatorilor statului, in timp ce, culmea tupeului şi aberaţiei, îşi fundamentează discursul cu această butadă: „Ce semnal moral le dă statul nostru cetăţenilor? Semnalul că statul nostru este un haiduc la drumul mare”. Dacă statul este cel mai periculos prădător al proprietăţii private cum am putea să-i încredinţăm tot lui dreptul de a hotărî că o avere devine ilicită prin simpla inculpare a titularului, precum şi posibiltatea corelativă a confiscării/sechestrării discreţionare?

      Este cu atît mai aberant sofismul anticorupţiei fulminante şi intrinseci unei asemenea revizuiri constituţiomnale cu cît legislaţia Romaniei conţine deja destule prevederi care oferă magistraţilor suficiente instrumente judiciare, precum şi inspectorilor fiscali mecanisme de sancţionare, care pot fi utilizate cu succes atît in combaterea corupţiei cît şi a evaziunii fiscale. De fapt, nu penuria de arme legale determină cetăţenii să coacă planuri de evaziune şi corupere, ci tocmai multitudinea de pedepse pecuniare, şi nu numai, precum şi instrumente contodente şi pîrghii de şantaj puse la dispoziţia organelor abilitate să jecmănească contribuabilul producător. Problema acestor putori nemernice este că boul de cetăţean a început să se deştepte şi contestă tot mai des măsurile abuzive ale perceptorilor, iar domniile lor se văd obligate de către instanţă să demonstreze cu probe acuzaţiile aberante şi necesitatea dictării unor pedepse atît de dure. Iar domnul Ghinea, alături de o liotă smintită de cuvîntători purificaţionişti cu pretenţii de modernizatori copy-paste, in milostenia lui, s-a trezit să pună o vorbă bună in sprijinul sărmanilor perceptori asupriţi de prezumţia aia de onestitate acordată in scîrbă acu doujdă de ani de iorgovan, şi să militeze pentru uşurarea şi înmuierea prin lege a posmagului mestecat de leneşul comunal care este organul de anchetă şi control.

      Şi, pentru că tot militează pentru îmbogăţirea statului prin recoltarea harnică a averilor private ilicite -şi toţi cetăţenii romaniei deţin averi ilicite căci au prins cheagul in epoca de aur cînd orice bun privat era purtător de microb capitalist, ca atare produs imoral al speculaţiei şi hoţomăniei naţionale, domnul Ghinea uită subit opiniile sale cu iz vag libertarian şi creditează guvernul cu o înţelepciune şi o cumpătare care pasămite lipseşte evazionistului şi foncţionarului corupt. Aberant e puţin spus. Este de domeniul fantasticului cum cineva atît de şcolit in ştiinţe politice poate presupune că ideile in materie de gestiune ale unui guvern învederat drept incompetent şi lipsit de voinţă politică ar putea fi mai pozitive pentru ţară decît cele ale unor evazionişti capabili să-şi drămuiască averea in timpuri atît de potrivnice capitalismului. Nu există niciun indiciu sau argument istoric că marile averi ilicite ce ar intra pe mîna unui guvern purificaţionist ar fi puse în mişcare mai cu talent decît creatorii lor, transformate in capital benefic pentru întreaga populaţie şi nu doar pentru un nou clan de birocraţi, mai rafinaţi şi mai educaţi in materie de escroccherii şi inginerii financiare cu ajurorul şi in dauna statului, eventual in complicitate cu un nou cartel de afacerişti conectaţi la bugetele alcătuite de amicii din guvernămînt.

      Într-un stat totalitar sub aspect economic, corupţia şi evaziunea fiscală sînt cele 2 supape care eliberează tensiunea acumulată in pieţele suprareglementate, monopolizate sau acaparate de carteluri fasciste sau sindicaliste, ca atare societatea civilă ce luptă de zor pentru eradicarea corupţiei, pe lîngă faptul că se umple de ridicol, reuşeşte performanţa de a-şi pierde caracterul civil, căci aceste campanii de presă slujesc de minune interesele clasei de birocraţi şi aparatcicii ce o patronează din filialele pcr, clasă pe care o critică acerb făcîndu-i cu inconştienţă jocul. Niciun asociat civil la idealurile nobile ale modernităţii europene nu critică ramificarea şi augmentarea instituţionalizată şi ancorată politic a birocraţiei şi nici fundamentele doctrinare ale procesului de metamorfozare şi lărgire a funcţiilor statului, adică principalele cauze ale proliferării actelor de corupţie, pentru că o asemenea operaţiune ar comporta o analiză comparativă a sistemelor europene ce au inspirat guvernanţii noştri şi…ar ieşi prost pentru imaginea lor de apostoli ai etatismului de viţă nobilă, agenţi neprihăniţi ai europeismului.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.