Cristian Pătrășconiu: Absmurdistan și suspendarea lui Traian Băsescu

    Print Friendly, PDF & Email

    […]

    Să „răsfoim” ediţia electronică a EVZ! Din multe, foarte multe motive, e un demers necesar şi sănătos. Iată, 21 noiembrie:

    „Această operaţiune înseamnă nu o suspendare în Parlament a lui Traian Băsescu, este vorba de o înlocuire a regimului Băsescu. Este vorba de o operaţiune mult mai complexă şi care nu este legată numai de Parlament. Problema stilului de politică pe care îl facem în România, problema modului în care trăim în ţară, nu este numai a Parlamentului. Şi atunci, formula pe care noi am decis-o este una etapizată care înseamnă inclusiv implicarea societăţii civile şi a cetăţenilor într-o operaţiune în care se va spune ‘domnule preşedinte, numai un om din zece din ţara asta vă mai sprijină şi poate că ar trebui să plecaţi acasă” (Adrian Năstase, despre suspendarea lui Băsescu: „Un semnal pentru o cruciadă”).

    Adrian Năstase A SPUS atunci şi, cu puţine excepţii, comunitatea politicienilor şi a liderilor de opinie a ignorat sau a relativizat acest semnal!

    […]

    Tema suspendării preşedintelui Băsescu a fost una din ideile de contraatac ale USL în acele zile şi ea nu a fost inspirat redeschisă, în condiţiile în care despre ea a început să vorbească, atunci, pe final de noiembrie, un Crin Antonescu care ducea după el povara unei obsesii şi, în egală măsură, promisiunea unei vacanţe legale care să îi prelungească permanentul concediu parlamentar pentru care e plătit regeşte de contribuabilul român. A fost nevoie de intervenţia, din altă ligă politică, a lui Adrian Năstase pentru ca formula de împachetare a ipotezei suspendării să capete un look nou, cum spuneam, nu foarte băgat de seamă şi nici în seamă la acea dată.

    Aşadar: cruciadă, consultări populare, nu (numai) Parlament! Ce avem acum, la mijloc de ianuarie, în 2012? Într-o frază enunţat: PROTESTATARUL, personajul anului în 2011, cum spunea o prestigioasă revistă internaţională, e personajul începutului de an în România lui 2012. Fără ipocrizie şi fără a decupa doar acea parte de adevăr convenabilă: manifestaţiile de la începutul anului care au avut loc la noi au avut un motiv solid şi de înţeles în naraţiunea protestelor – alegînd o confruntare directă cu Raed Arafat, Traian Băsescu nu a avut cea mai bună opţiune de a deschide o temă esenţială, între timp adînc îngropată, precum e cea despre reforma în sănătate.

    Să nu fim nici naivi şi să nu observăm că, după preludiul pro-Arafat, febra mitingurilor (la care nu au participat zeci de mii de oameni, cum spune recent un om care nu ar trebui să ocolească un oculist bun – Victor Ponta!) care a cuprins România e despre cu totul altceva. Păstrînd în continuare anumite note de autenticitate şi de insolit (despre ele ar merita scris un text distinct), protestele cărora le suntem martori sunt, în chip tot mai evident, încălecate politico-mediatic. Lucrurile se întîmplă aşa pentru că ele trebuiau să se întîmple aşa, pentru că sunt parte din scenariul sugerat, generos, de Adrian Năstase la finele anului trecut.

    Să luăm în calcul: manifestaţii de prime-time, efect de multiplicare garantat prin tv, televiziuni care mai au puţin şi îşi pun pe siglă cocardele revoluţionare (în această privinţă, se detaşează Antena 3 – un adevărat stat major mediatic al protestelor, un post de televiziune care face, mutatis mutandis, ceea ce făcea la începutul anilor 90 TVR), mobilizări de partid în reţelele sociale, mesaje de adeziune la cauzele protestelor enunţate ritmic de către liderii opoziţiei (cu un plus de entuziasm revoluţionar, uşor imprudent, pentru Crin Antonescu), atacuri directe sau pe flancuri la Traian Băsescu, demonizări de sezon, discurs al urii, promisiunea unor mitinguri de partid care să devină complementare cu aceste mişcări deocamdată de anvergură mai degrabă mică (dar făcute mari la TV, prin TV!). Enumerarea aceasta nu judecă ceva; doar constată!

    Deschideţi cadrul şi priviţi întreg tabloul! Cum spunea Adrian Năstase anul trecut? Reiau:

    „Şi atunci, formula pe care noi am decis-o este una etapizată care înseamnă inclusiv implicarea societăţii civile şi a cetăţenilor într-o operaţiune în care se va spune ‘domnule preşedinte, numai un om din zece din ţara asta vă mai sprijină şi poate că ar trebui să plecaţi acasă”.

    Iată ce mai spunea:

    „Am dat semnal pentru o anumită cruciadă. Vreau să înţelegeţi acest semnal ca punct de plecare, ca demers într-o bătălie în care. până la urmă, încercăm să salvăm revenirea la o viaţă democratică. (…) Nu cred că vom merge în Parlament decât la acel moment în care vom avea siguranţa că obţinem un vot convenabil”.

    […]

    Cristian P

    Un gând despre “Cristian Pătrășconiu: Absmurdistan și suspendarea lui Traian Băsescu

    1. Îmi pare rău că, uite, cuvântul pe care văd că toţi comentatorii evenimentelor ezită să-l pronunţe e următorul: FRICĂ.
      În 1996, înainte să câştige alegerile, Emil Constantinescu, într-una din puţinele lui sclipiri de inteligenţă, spunea ceva de genul „dragi alegători, când mergeţi la vot, lăsaţi frica acasă. Nu putem să trăim în frică la infinit, trebuie odată şi odată să ne eliberăm de ea”. Ticăloşii ăştia, Năstase-PontAntonescu prin asta au reuşit mereu, atunci când au reuşit, să ne manipuleze – prin instinctele atavice, prin frică. Nu întâmplător manifestaţiile acestea au început tocmai cu vandalisme, maşini arse, magazine devastate, ultraşi. Mă îndoiesc că se va demonstra vreodată cu probe asta, oamenii s-au organizat din păcate mult prea bine, dar eu sunt convins că devastările şi vandalismele din 15 ianuarie au fost controlate foarte exact şi organizate de undeva de sus. Şi mi se pare că nu e deloc întâmplător că unul din cei mai vocali susţinători ai „suspendării în stradă” e tocmai responsabilul nepedepsit pentru cele N mineriade, anume Ion Iliescu.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.