Adrian Pătrușcă: „Acolo unde nu e nici celulă, nici control, ci doar jaf fără de sfârşit!”

Print Friendly, PDF & Email

Două declaraţii halucinante ale lui Ponta au fost înghiţite de uriaşul scandal al puciului din crucea nopţii, ediţie revăzută şi adăugită după princepsul din vara lui 2012:

1.„Anul viitor trebuie să redeclanşăm, să regândim o relaţie cu Rusia” şi
2.„Reacţia de la Bruxelles a unei circulare scăpate pe surse, în care ni se spunea ce să facem şi ce să nu facem când vine premierul Chinei, cred că a fost nu doar neinspirată, dar a dovedit o lipsă de viziune care, de fapt, macină Europa şi Bruxelles-ul”.

După care premierul s-a înălţat cu Airbus-ul, suav ca profetul Habacuc pe aripile Arhanghelului Mihai, şi a mers să se hlizească şi să se tragă-n poză cu lumea bună la căpătâiul răposatului Mandela: cu nurlia Helle, blonda omoloagă din Danemarca, cu berbantul zâmbăreţ Obama ori cu Raul Castro, tânăra speranţă kaghebistă din Caraibe.

După numai câteva ore, din Parlament se revărsa iadul. În zarva care a urmat, cine să-şi mai amintească de cele două bombe ale lui Ponta? Cine să mai cugete că, după ce s-a făcut covor roşu sub picioarele unei liote de chinezi, care, în schimbul scoaterii steagurilor NATO şi UE din Parlament ne-au umplut de promisiuni cu şiruri de zerouri poleite, acum premierul se răţoieşte la Bruxelles şi stă să cadă pleaşcă în braţele reci ale Moscovei?

Am scris în vara lui 2012 că zaverei USL i se potrivea mai degrabă numele de „A VII-a Mineriadă” decât cel de „Lovitură de Stat”. Mineriadele (mai ales primele trei) fuseseră puse la cale nu pentru a prelua puterea (FSN o avea cu vârf şi cu îndesat), ci pentru a îngrozi Occidentul, a-l umple de silă, a-i tăia cheful de România, şi menţinerea ţării în sfera de influenţă a Moscovei. Noroc cu implozia URSS, altfel tratatul bilateral parafat de Adrian Năstase şi semnat de Iliescu şi Gorbaciov ar fi fost ratificat.

La fel, în vara lui 2012, descotorosirea de Băsescu nu era decât o etapă intermediară din acţiunea de reorientare geo-strategică a României. USL a vărsat ţucaluri pline-ochi cu sărăcia şi nevoile neamului românesc în ţestele Bruxelles-ului, americanilor, nemţilor şi cui s-a mai nimerit. În paralel, s-a tânguit abundent soarta crudă şi s-a bălăcărit dictatorul care ne-a răcit cu Fratele de la Răsărit.

Dar de unde tânjirea asta fără sfârşit după Moscova? De unde dorul ăsta fără saţiu după Beijing? În anii ’90, ele se puteau explica prin formaţia şi misiunea lui Iliescu. Dar după? Ce forţe din România ar avea de câştigat din întoarcerea cu spatele la Occident?

Explicaţia o găsim în baia de sânge din 1989. Când încă se mai trăgea şi se murea pe străzi, când de sute de mii de oameni strigau „Jos comunismul!”, în umbră, din liniile doi şi trei ale Nomeclaturii şi Securităţii, se închega noua clasă de capitalişti. De fapt, nişte prădători siniştri, pentru care capitalism însemna accesul fără restricţii la averea statului. Taţii, unchii şi naşii lor se mulţumeau cu nişte delicatese pe masă, un kent şi un whisky, şi o dacie neagră. Odraslele ambiţioase jinduiau după mai mult: să pună mâna pe toată ţara!

Habar n-aveau ei de iniţiativă, de antreprenoriat, de piaţă liberă. De risc nici nu voiau să audă. La un singur lucru erau neîntrecuţi: ştiau unde să sune ca să obţină un contract gras cu statul. Capitalismul românesc este de fapt o mare, uriaşă prăduială. Zdrobitoarea majoritate a căpătuiţilor de după 1989 s-au îmbogăţit exclusiv din contracte cu statul.

Intrarea în NATO şi apoi în UE i-a deranjat teribil pe junii intreprizi. Nu de liberă concurenţă aveau ei nevoie, ci de monopol. Nu de piaţă liberă, ci de contracte cu dedicaţie. Regulile strâmte ale UE, sabia OLAF deasupra capului, cătuşele DNA încurajate de Bruxelles au semănat panica printre capitaliştii de Dâmboviţa. Toate miliardele agonisite prin jaf cinstit riscau să se ducă pe apa sâmbetei.

Atunci au început să se uite, întâi cu interes, apoi cu fascinaţie spre Rusia şi China, unde omologii lor oligarhi edificau triumfal A Treia Cale: Capitalismul de Stat.

„Aşa arată Raiul”, şi-au spus în extaz, „acolo trebuie să ajungem cu orice preţ! Acolo unde nu e nici celulă, nici control, ci doar jaf fără de sfârşit!”

Mineriadele, loviturile de stat, şedinţele conspirative din crucea nopţii nu vor înceta până când revoluţia neterminată din 1989 nu se va tranșa în sfârşit: ori ajungem noi în Asia, ori ajung ei la puşcărie!

Un gând despre “Adrian Pătrușcă: „Acolo unde nu e nici celulă, nici control, ci doar jaf fără de sfârşit!”

  1. Corect ce zice in articol.
    Cu precizarea ca asta nu-i capitalism. Si cu rugamintea ( sincera, pe care o voi repeta pana la plictis – pictisul interlocutorilor si cititiorilor) ca asta nu-i capitalism. Uite de ce aici aici: http://ihincu.wordpress.com/20.....oordonate/
    si aici: http://ihincu.wordpress.com/20.....astatoare/

    Iar rugamintea mea e adresata in primul rand formatorilor de opinie publica, de orice fel, pentru ca asa a intrat gresit in constiinta publica termenul, asa se mentine in constiinta publica aversiunea fata de capitalism, din nebagarea de seama si abuzarea cuvantului. Capitalism noi n-am prea avut niciodata ( nici inainte de razboi; atunci a fost o tentativa, un inceput, subminat de asemenea de mentalitatea poporanista si de coruptie, sa fim onesti cu al nostru trecut).

    Plus ( precizare importanta zic): nu exista „capitalism de stat”. Si aici termenul este abuzat, in special cand se ia in considerare modelul politico-economic aparent de succes al tarilor BRIC (Brazilia, Rusia, India, China). Compatriotii nostri Dragos Aligica si Vlad Tarko au publicat un excelent studiu in acest sens anul trecut – il gasiti aici http://link.springer.com/artic.....012-9128-1 In care demonstreaza ca, dpdv al alocarii resurselor, ceea ce ne place ( e la moda) sa numim „capitalism de stat” nu este decat socialism rebotezat. Daca adaugam si coruptia, este o societate tip rent-seeking care se apropie mai degraba de mercantilismul feudal precapitalist, decat de primele doua. lectura studiului ( si eventual a unei parti macar din bibliografia de referinta mentionata in el) ar fi indicata pentru orice publicist, cu atat mai mult de impact cotidian.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.