Dan Gheorghe: Cum a ajuns România să aibă 22 milioane de avorturi

Print Friendly, PDF & Email

[…]

Cifrele vorbesc de la sine – 22.178.906 avorturi, făcute în intervalul cuprins între 1958 şi 2008. Datele aparţin Centrului de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare din Ministerul Sănătăţii. Şi mai interesant este faptul că la sfârşitul acestui interval, adică în 2008, populaţia României, conform datelor oficiale, era de 21.504.442 de locuitori. Deci numărul avorturilor din 50 de ani este mai mare decât populaţia actuală a ţării.

Trei avorturi, în medie, de femeie
„Nu ştiu să se mai fi petrecut un asemenea fenomen, într-o altă ţară europeană. Poate doar în Rusia numărul avorturilor să fie mai mare”, ne-a spus Vasile Gheţău, profesor de Demografie la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti şi director al Centrului de Cercetări Demografice „Vladimir Trebici”, din cadrul Institutului Naţional de Cercetări Economice al Academiei Române. La care Borbala Koo, director executiv al Societăţii de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală, adaugă diverse statistici, la nivel european, pe o perioadă istorică îndelungată, care arată că media întreruperilor de sarcină din România o depăşeşte pe cea din Vest. La noi revin, în medie, trei avorturi în viaţa unei femei, pe când în Occident o femeie a făcut, tot în medie, cel mult un avort.

1957- legalizarea avorturilor
Specialiştii de la Centrul de Statistică al Ministerului Sănătăţii ne-au spus despre contabilizarea avorturilor din România că operaţiunea a început în 1958. Nu există date mai vechi. An de an se consemna numărul lor – fie că erau la cerere, fie din cauze medicale. Făcute în spitalele sau maternităţile de stat. Anul 1958 are o semnificaţie anume. Pentru că în 1957 s-a emis Decretul 463, prin care a fost legalizat avortul la cerere. Propaganda din anii ’50, pentru avort, desfăşurată în România după tipare sovietice, ne-a fost confirmată de profesorul Gheţău. Rusia sovietică militase, încă de pe vremea lui Lenin, pentru această idee. „Era un ciudat mod de a vedea emanciparea femeii”, remarcă Bogdan Stanciu, preşedintele Asociaţiei „Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi” – filiala Bucureşti. După al doilea război mondial, când România a intrat în sfera de influenţă sovietică, pe lângă multe alte „binefaceri” băgate de Moscova pe gâtul românilor, a fost şi politica în favoarea avortului. Urbanizarea şi industrializarea forţată au distrus practic familia tradiţională românească, plină de copii. Noile principii socialiste o scoteau pe femeia română din gospodăria ei şi o expediau direct pe şantiere şi în fabrici.

1965 – record absolut la întreruperi de sarcină
E la noi o legendă, nefondată, cum că anul de vârf al avorturilor din România a fost 1990, primul an de după căderea comunismului românesc. Atunci s-au făcut 992.265 de întreruperi de sarcină. Dar recordul este în cu totul altă perioadă, tocmai în plin comunism. Mai precis în 1965, când s-au făcut 1.115.000 de avorturi. Legale. Acela a fost anul cu cele mai multe avorturi din România, din totalul statisticii realizate la noi, între 1958 şi 2008. Fuseseră încă două „vârfuri”, mai mici, în 1964 – 1.100.000 de avorturi, şi în 1963 – 1.037.000 de cazuri. Decretul 463 a „produs” 7.521.100 de avorturi, în numai nouă ani, din 1958 până în 1966. Sunt cei mai „prolifici” nouă ani, din acest punct de vedere, ai României!

15.000 de femei ucise de pruncii lor
A urmat o perioadă confuză şi în acelaşi timp tragică pentru românce. Anul 1966 aduce Decretul 770, de care mulţi îşi amintesc ca fiind momentul interzicerii avorturilor. Mai nimerit ar fi să spunem că s-a redus numărul lor. O femeie era obligată să dea naştere copilului, dacă a rămas însărcinată înainte de 40 de ani. Putea să avorteze numai dacă avea deja patru copii sau din motive strict medicale. Numărul avorturilor a scăzut semnificativ, după 1966. Dacă urmărim statistica oficială din intervalul 1967 – 1989, vedem că numărul lor a fost, în fiecare an, de cel puţin 200.000, dar nu mai mare de 430.000 de cazuri. O mare necunoscută este legată de avorturile clandestine. Din datele strânse de Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală rezultă că cel puţin 15.000 de femei si-au pierdut viaţa, până în 1989, din această cauză. Unele foloseau tije, andrele, sonde urinare, altele apelau la „babe”, pentru „tratamente” din plante. Orice cale, numai să scape de sarcină. Multe femei s-au ales, în schimb, cu infecţii grave. Doar cele cu adevărat norocoase au scăpat cu viaţă.

Piaţa neagră a contraceptivelor
Cat despre mijloacele contraceptive, acestea au apărut la noi abia în anii ’70, dar se dădeau numai pe reţetă. Au dispărut însă după 1980, când s-a strâns „şurubul” în politica pro-natalitate. Nu mai găseai marfa asta decât pe piaţa neagră, mai ales în localităţile din vestul ţării, unde se făcea aprovizionarea din Ungaria şi Serbia. Regimul de atunci mergea pe ideea de a creşte populaţia României. Femeile erau ţinute sub strictă observaţie, prin controale ginecologice periodice, obligatorii la locul de muncă. Cele depistate ca fiind gravide erau imediat luate la ochi de autorităţi, să nu cumva să avorteze. Datele oficiale raportau, cu mândrie patriotică, la 1 iulie 1989, că ţara noastră atinsese cota de 23.151.564 de locuitori.

Mai multe avorturi decât naşteri, în anii ’80
E ciudat totuşi un lucru, după cum ne atrage atenţia statistica Ministerului Sănătăţii. Din toată perioada 1967 – 1989, anii 1981 şi 1983 s-au remarcat cu cele mai multe avorturi. În 1981 au fost 427.081 întreruperi de sarcină. Oficiale! Ne uităm apoi la numărul de născuţi vii din acelaşi an – 381.101 copilaşi. Se vede clar ca lumina zilei că în 1981 au fost mai multe avorturi, decât naşteri. Aceeaşi situaţie şi în 1983. Atunci au fost 421.306 avorturi şi numai 321.498 de născuţi vii. E clar că propaganda anti-avort şi „ţării cât mai mulţi copii” nu dădea roadele scontate. Oricum, statistica e cât se poate de clară : în perioada 1967 – 1989, deci pe parcursul a 23 de ani, în România s-au făcut 7.398.210 avorturi.

Liberalizarea de după 1990
O altă etapă în istoria avorturilor a început în 1990, cu Decretul din 26 decembrie 1989, al noii puteri revoluţionare. A patra hotărâre luată de noul regim, după căderea lui Ceauşescu, s-a referit la liberalizarea avorturilor. Aproape un milion de întreruperi de sarcină au fost înregistrate în 1990, în clinicile de stat. Numărul lor a început să scadă, pe parcursul timpului, ajungând la mai puţin de 500.000 – în 1996, sub 200.000 – din 2004, pentru ca în 2008 să fie înregistrate 127.907 cazuri. Cifra totală a întreruperilor de sarcină, din perioada 1990 – 2008, aşadar în 19 ani, se ridică la 7.259.596.

Femeia care a avortat de 35 de ori
„Moda” avorturilor persistă şi azi în România, în ciuda statisticilor care arată scăderea acestei practici. Doctorul Călin Soporean de Spitalul Universitar spune că majoritatea pacientelor sale vin din medii sărace, cu un nivel de cultură limitat. „Mai întâi trec pe la mine, să discutăm. Sunt de toate vârstele. Eu încerc să le fac să-şi schimbe opţiunea. Unele spun că n-au bani să-şi crească copiii, dacă i-ar face. Decizia de-a avorta e de nezdruncinat”, zice medicul. După această discuţie, femeile se programează la sala pentru întreruperi de sarcină. Aici vin zilnic şapte-opt „cliente”. „Vin la noi frecvent femei care au deja la activ câte opt-zece avorturi. Le ştiu deja din vedere. Apar la noi o dată la câteva luni. Când le văd în spital ştiu pentru ce au venit”, ne dezvăluie medicul. Am descoperit o femeie care se „laudă” cu nu mai puţin de 35 de avorturi. Acum s-a oprit, după ce viaţa ei sexuală a ieşit la pensie. „N-am avut nimic. Mă duceam şi lepădam. Parcă bărbatul ştie cum e? El te trimite la spital şi gata. Am făcut şi înainte de ’89, şi după ’89. Şi la spital, şi la babe. Am avut noroc, că nu s-a lipit nicio boală de mine”, oftează doamna. Consolându-se totuşi cu cei patru copii ai ei pe care i-a născut. Unul din cele mai dure canoane bisericeşti, în privinţa avortului, spune că femeia care îşi leapădă pruncul cu ierburi otrăvitoare nu mai are voie să vină la Sfânta Împărtăşanie timp de 20 de ani. Ştiaţi de asta? „M-o ierta Dumnnezeu”, speră cucoana, şi-şi drege baticul negru pe cap. De parcă ar purta doliu…

Operaţia oarbă
Femeile de peste 35 de ani sunt sfătuite de doctori să-şi pună sterilet, pentru a evita „operaţia oarbă”, cum este cunoscut avortul. „Operaţia are un anumit grad de risc, cu precădere la femeile cu avorturi multiple, la care colul uterin devine flasc, după întreruperile de sarcină precedente. Riscul de perforare a colului este mare, în asemenea cazuri”, ne explică specialistul. Categoriile sărace preferă avortul, din câte am observat. Dar operaţiunea nu-i nici pe departe ieftină. Un avort costă, oficial, 300 de lei. E taxa de la Spitalul Universitar din Capitală. Mai plăteşti încă 40 de lei pentru consultaţie. Contraceptia, în schimb, e mult mai convenabilă, financiar vorbind, ne-a explicat acelaşi medic – cel puţin 20 de lei pentru cel mai ieftin sterilet şi tot atât pentru o folie cu pilule. „Sunt fete tinere care cred că pilulele îngraşă şi atunci nu le iau. Iar femeilor mature le e teama să folosească steriletul, de teama unor boli”, explică doctorul Soporean, plusând cu informatii pe care le ştie de la colegi de-ai săi din mediul rural – mai sunt şi azi femei, la ţară, care ajung pe patul de spital cu infecţii grave, după ce au încercat, singure sau ajutate de cine ştie ce „experţi” locali, să-şi lepede fătul, prin metode primitive.

Record la adolescente însărcinate
Mentalitatea pro-avort pare să se transmită de la o generaţie la alta. România e la ora actuală una din ţările „de top” ale Europei, în privinţa adolescentelor care rămân însărcinate, arată un studiu din 2009 al Societăţii de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală. Numărul cazurilor ajunge la 47.000, în fiecare an. Aproape jumătate din ele avortează. Aceeaşi organizaţie arată că, pe de-o parte, aproape toate româncele cunosc cel puţin un mijloc de contracepţie, dar, pe de altă parte, numai 40% dintre ele folosesc o astfel de metodă, pentru a evita o sarcină nedorită. „Avortul s-a banalizat, ca emoţie. E o lipsă de atitudine faţă de propriul corp, o desconsiderare faţă de propria ta fiinţă. Sunt femei care, mergând azi să avorteze, reproduc de fapt comportamentul mamei, care, la rândul ei, a fost pe vremuri la chiuretaj”, ne explică profesor universitar doctor psiholog Aurora Liiceanu.

[…]

Cifre ascunse de clinicile private
Statistica oficială, de după 1990, este pusă totuşi între „paranteze” de o asociaţie care militează împotriva avorturilor. Avem datele întreruperilor de sarcină din unităţile sanitare de stat. Nu există, în schimb, rapoarte similare din clinicile private. Specialiştii de la Centrul de Statistică al Ministerului Sănătăţii ne-au confirmat problema. Ei solicită clinicilor private statistica anuală. Dar informaţiile nu ajung la autorităţi. Legile actuale nu prevăd o constrângere pentru cei care refuză acest lucru. De situatia asta ne-a vorbit şi Bogdan Stanciu, preşedintele Asociaţiei Pro-Vita Bucureşti. Organizaţia sa a început, cu trei ani în urmă, să strângă informaţii despre numărul întreruperilor de sarcină care se fac anual în România, în spitalele de stat şi în clinicile particulare. Concluzia e că cifrele Ministerului Sănătăţii sunt subraportate, la nivelul întregii ţări. „Situaţia este cauzată de lipsa de comunicare sau de comunicarea incompletă a datelor de către mediul sanitar privat, cu o pondere în creştere, în ultimii ani, dar şi de tendinţa de ocultare permanentă, observată de noi în timpul documentării. Metodele sunt felurite, de la îngreunarea accesului, până la răspunsul în bătaie de joc, la întrebări adresate în baza liberului acces la informaţiile de interes public”, susţine interlocutorul nostru.

[…]

În 2010 s-au născut 209.000 copii, cel mai mic număr din 1955.

Topul anilor cu cele mai multe avorturi (efectuate în clinici de stat) din perioada 1958 – 2008 :

1965 – 1.115.000

1964 – 1.100.000

1963 – 1.037.000

1990 – 992.265

1962 – 967.000

Dan Gheorghe

8 gânduri despre “Dan Gheorghe: Cum a ajuns România să aibă 22 milioane de avorturi

  1. Sunteti pregatiti pentru o Romanie cu 5 milioane de locuitori?

    http://twitpic.com/3mn7xe (pls embed)

    Daca nu se schimba RADICAL conditiile de trai (si nu vad sanse de redresare economica foarte curand), atunci in 2050 populatia Romaniei va fi de 12 milioane (15 e scenariul optimist – fara a lua in considerare criza), din care 5 6 milioane de TINERI PLECATI (in mare parte definitiv), si 7 milioane de BATRANI bolnavi, cu speranta de viata ca inainte de razboi, cu o alimentatie specifica tarilor din lumea a treia, cu un sistem de pensii in colaps, cu sistem de sanatate care deja e praf, ce vor trai intr-o tara unde infrastructura nu mai are deloc sens (de ce ar investi cineva in scoli, drumuri etc daca nu se amortizeaza nici in sute de ani?), o lume unde luptele de strada intre bande minoritare si de alte nationalitati vor fi la ordinea zilei.

    Principala problema care scapa multora e alta: populatia fiind deja imbatranita (adica femeile iesind din perioada de fertilitate), ritmul in care are loc scaderea populatiei incepe sa creasca exponential. Iar atunci chiar nu mai poti face nimic, orice solutie ar incerca cineva deja va fi prea tarziu.

  2. Problema este intr-adevar grava, mai ales daca luam in consideratie si emigratia/munca in strainatate.
    Referitor la legatura cu nivelul de trai, cred ca aceasta conexiune nu este determinanta.
    Putem vedea tari cu nivele de trai mult mai scazute in care natalitatea este pur si simplu debordanta (desigur nu de dorit), dar si alte tari, cu nivel de trai mai ridicat, avand deasemenea o natalitate mai buna.
    La baza este pur si simplu de o mentalitate, scuzata si incurajata in diferite perioade de conditiile economice, politice sau de atmosfera de incertitudine. Sa nu uitam ca incurajarea natalitatii de catre Ceausescu prin lege a fost luata in deridere atat la timpul sau cat si dupa aceea prin desemnarea celor nascuti in virtutea „decretului ca „decretzei”…
    Poate ca exista o discrepanta cronica intre asteptari si posibilitati in viata zilnica, o indisponibilitate de a se impaca cu lucrurile asa cum sunt ele, un conflict mental care face oamenii sa fie permanent nemultumiti si nesiguri, stare care desigur descurajeaza nasterea si cresterea de copii.
    Si iarasi sa nu uitam dorinta multor femei tinere de a se dedica unei cariere personale mai prestigioase, ceeace in optica lor eronata nu le incurajeaza sa creasca copii.
    Nu putin influenteaza si situatia din restul Europei cu care vrem sa ne aliniem.
    Cum as zice mai bine, poate ca pentru ca sa se poata produce o schimbare, ea trebuie sa inceapa in minte.

  3. Poate ca exista o discrepanta cronica intre asteptari si posibilitati in viata zilnica

    Exact. Familiile au nevoie in primul rand de stabilitate financiara, de o economie. Care nu poate exista intr-un stat socialist oricat de mult ar incerca unii sa stimuleze prin lege acest lucru.

    In plus mai e si masura lui Ilici de prin 90 cand acesta a modificat alocatia pentru mame de la 80% din salariul detinut in acel moment la 80% din salariul mediu pe economie.

    Motiv pentru care femeile care aveau salariul minim sau deloc s-au pus pe facut copii pe banda rulanta (doar ca sa ia o alocatie dar si ca sa mareasca electoratul stangii, de regula asistat social), in timp ce femeile care aveau un salariu peste medie s-au trezit in imposibilitatea de mai sustine pana si nivelul de trai anterior, fara a mai vorbi de copil.

    Pe termen lung evident ca asta se traduce in colaps insa pe cine sa intereseze: pe termen lung asta nu e problema lor. Cat au avut nevoie socialistii si-au asigurat masa de votanti cu 2 facultati (in realitate analfabeti ce nu stiu sa puna nici macar o cratima corect), dependenti cronic de ajutoare si stat intr-o masura atat de mare incat trimisi in viata reala ei nu ar avea absolut nici o sansa, incepand de la pretentiile salariale nejustificate si pana la incompetenta care produce mai multe pierderi decat vrun castig oricarui intreprinzator i-ar angaja. Nici nu mai spun ca ei se considera „lideri”, „intelectuali”, indreptatiti sa primeasca functii si subventii – ca doar sunt „drepturi castigate”, nu? Daca le tai alocatia ies in strada, blocheaza drumuri si devin violenti. Prin Forta, ca doar asa se castiga „respectul”, nu?

    Culmea e ca dupa toate acestea tot ei sunt cei care se mira de ce pica economia, de ce raman spitalele fara medicamente, de ce speranta de viata incepe sa fie ca inainte de razboi..

    Evident, numai capitalistii sunt de vina, ca ne-au furat.

  4. Multumim pentru interes.

    Ingrijorarea pentru starea demografica este reala si e bine ca s-a inceput sa se discute despre asta, desi, subliniez, motivatia Provita este lupta pentru viata umana in ansamblul sau (vezi sanctitatea vietii si valoarea vietii in teoria dreptului natural) indiferent de conjunctura demografica.

    Poate insa macar aceasta abordare usor meschina (”mie cine-mi va plati pensia?”) ii va face pe unii sa devina interesati.

    Observatia ca dupa un anumit prag declinul demografic este ireversibil este reala. Vedeti studiul „Declinul demografic si viitorul populatiei Romaniei”
    http://provitabucuresti.ro/res.....ic-romania

  5. Corneliu

    Cum as zice mai bine, poate ca pentru ca sa se poata produce o schimbare, ea trebuie sa inceapa in minte.

    Bine zici, Corneliu, in minte, dar, as spune eu, si in inima. Unele lucruri le putem intelege, dar altele sunt mai inteligibile daca le simtim inainte. Problema noastra este, inainte de toate, morala. Ne-am obisnuit sa traim de parca ne este permis orice, oricand si oricum. O urmare este acest dispret fata de viata, mascat in aparare a libertatii. De cate ori nu ai auzit vorbindu-se in termeni de „corpul meu, fac ce vreau cu el”? De parca un fat este o tumora canceroasa ce trebuie extirpata… Apoi ne mai miram ipocrit ca se intampla una si alta, ca suntem atat de cruzi si nesimtitori… „Vai, cum se poate asa ceva, in vremurile noastre moderne!” Si, totusi, se poate si nu este o intamplare. Suntem gata sa incurajam mamele sa isi omoare proprii copii – unii din dispret si aroganta, altii dintr-o mila (!) prost inteleasa. Daca o putem face pe asta, de ce sa nu savarsim grozavii inca si mai mari?

    Bine ne-a descris Oriana pe toti, oamenii moderni, gata oricand sa vina cu argumente in favoarea a ceea ce nu poate fi sustinut moral…

    Provita Bucuresti> Cu placere, dar nici nu s-ar putea altfel. Este, din pacate, una din tragediile noastre. Putin vizibila, dar cu nimic mai putin sfasietoare… Este greu de inteles cum de compatriotii nostri nu sunt capabili daca nu de traire, macar de un calcul inteligent. In cele din urma, e o problema de matematica: daca se nasc mai putini copii, atunci mai putini adulti vor intra in forta de munca. Mai putini adulti in forta de munca, mai putini oameni care sa poata plati contributiile de care depinde existenta statului social de care ne agatam cu dintii… Nici macar interesul, usor meschin, nu il simt.

    John Galt> Aproape ca nu mai am nimic de adaugat. Ai reusit sa redai, in cateva paragrafe, situatia cu care ne confruntam si deznodamantul care ne asteapta, daca nu se schimba nimic.

  6. Daca nu se descurca si au experienta putina (zeci de ani de comunist in spate), oare se exploateaza in masura necesara posibilitatea de a se aduce experti in ecnomie si din alte ramuri relevante, din tari inaintate, care sa posedeze atitudinea ci conceptiile „cistigatorii’?

    Una din cauzele pentru care comunismul a dat chix era si inchiderea ermetica a Romaniei fata de occident. Acum, cel putin, aceasta piedica nu mai exista.

  7. Pai asta ar insemna pierderea oricarui „drept castigat” prin forta si sindicat de catre actualii tortionari. Evident ca nu intereseaza pe nimeni ba chiar poate fi extrem de periculos sa zici asa ceva.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.