Dan Tăpălagă: Indemnizatia pentru mame, cifre si interpretari. Tentatia populismului sau pe cine incurajeaza Guvernul Boc

    Print Friendly, PDF & Email

    Datele disponibile in martie 2010 indica faptul ca, din aproximativ 200.000 de persoane aflate in plata indemnizatiei pentru mame, doar 20% primeau mai mult de 600 de lei pe luna, cat reprezinta plafonul minim. Platile totale se ridica lunar la aprox 190 milioane RON, adica ceva mai mult de 40 de milioane de euro. Din perspectiva strict contabila a FMI, gestul Guvernului de a reduce concediul maternal platit de la 2 ani la 1 an are sens. Economiile realizate se ridica la jumatate de miliard pe an. Din perspectiva demografica si politica, decizia este stupida si, de fapt, costisitoare, deoarece conserva masuri populiste – plafonul minim – si incurajeaza natalitatea in familiile sarace. O scurta istorie a indemnizatiilor pentru mame indica triumful viziunii populist-stangiste asupra temei indemnizatiilor in ultimii 7 ani.

    In 2003, putin inainte de alegerile din 2004, Guvernul Nastase limiteaza, intr-o prima faza, indemnizatia pentru mame la 85% din media veniturilor realizate in cele zece luni anterioare nasterii copilului. Dupa doua luni, acelasi Guvern Nastase revine si stabileste o noua regula: 85% din salariul mediu brut pe economie, nu din veniturile realizate. O decizie luata din ratiuni strict electorale, care vizeaza in mod explicit electoratul de stanga. Atat Adrian Nastase, cat si Ion Iliescu si-au facut atunci un calcul politic cinic, bazat pe statistici clare.

    „Femeile care au salarii mari oricum nu vor cumpara pampersii din banii pe care ii dam noi aici …Pe noi ne intereseaza situatia celorlalte 85% dintre femei care nu au aceste posibilitati”, afirma Nastase in 2003. Si Ion Iliescu, pe atunci presedintele Romaniei, sutinea masura care venea in sprijinul electoratului PSD si vorbea despre „sanse egale” acordate tuturor copiiilor: „87 la suta dintre femei sunt favorizate de aceasta decizie pentru ca au venituri sub salariul mediu pe economie. Doar 12-13 la suta sunt nemultumite”. Vezi detalii aici

    Printre cei nemultumiti atunci se numara si Anca Boagiu, astazi ministru in Guvernul Boc. Boagiu a lansat asa numita actiune „Esarefele albastre”, in semn de protest fata de Ordonanta 9/2003, care plafona indemnizatiile pentru mame la 85% din salariu mediu brut pe economie. PSD si PNL, pe atunci aliate in opozitie, cereau revenirea la indemnizatia de 85% din venituri, cu argumentul ca Guvernul Nastase „loveste in clasa de mijloc”.

    Actiunea lor era ridiculizata de premierul Nastase, pentru ca electoratul pe care-l aparau PD si PNL era doar putin mai mic decat astazi. In urma cu 7 ani, din calculele facute de Nastase&Iliescu, rezulta ca maxim 15% erau mamici cu salarii mari, care regretau indemnizatia de 85%. Aceste cifre nu au evoluat in mod semnificativ in ultimii ani. Numarul celor care incaseaza astazi mult peste indemnizatia minima este de 20%. In cifre exacte, asta inseamna 40.000 de mamici cu venit mare, din 200.000 de persoane aflate in plata. Restul de 160.000 de persoane care asteapta indemnizatia minima lunara este reprezentata, evident, de persoane cu salarii mici.

    Or, nu e clar de ce Guvernul nu-i descurajeaza tocmai pe acesti oameni? De ce Guvernul Boc nu s-a atins, de fapt, de plafonul minim introdus de PSD in 2003 si consolidat in 2006 de Guvernul Aliantei PNL-PD, ca masura populista prin care a sperat sa-si mareasca bazinul electoral si a incurajat familiile sarace sa aiba copii?

    Cei cu venituri mici si nesigure prefera oricand sa stea acasa, un an sau doi, si sa incaseze o indemnizatie sigura de 8 milioane de lei. In mediul rural, dar chiar si in cel urban, mai ales dupa taierile din sectorul bugetar, femeile vor prefera sa se ocupe de propriul copil (in unele cazuri o fac in mod discutabil), decat sa ia aceiasi bani pentru munci mult mai grele si in conditii mai proaste. Singura conditie este ca, inainte de primul copil, sa fi lucrat cel putin un an cu carte de munca. Vezi un exemplu graitor aici

    Pot incasa acesti bani pentru maxim trei copii, insa situatia acestor familii se complica rau dupa ce ies din plata indemnizatiei. Devin si mai nevoiase, iar costurile statului cu subventionarea saraciei cresc exponential (orfelinate, educatie, probleme de ordin social).

    Pe scurt, incurajarea familiilor sarace – prin acordarea unui plafon pentru mame suficient de mare pentru a le tenta sa dea nastere mai multor copiii pentru a incasa indemnizatia pe post de sursa de venit, dar totusi infim in raport cu nevoile unui trai decent – risca sa produca efecte demografice catastrofale pe termen lung. Din cauza populismului excesiv, atat Guvernul, cat si presa prefera sa ignore complet acest unghi de abordare. Ministrul Botis a admis, doar la insistentele HotNews.ro, ca taxarea venitului minim „nici nu intra in discutie, pentru ca ar insemna sa lovim in categoriile sarace”. Detalii aici.

    Nu e clar de ce le-ar afecta, si nu le-ar descuraja sa nasca pe banda rulanta? Pe baza indemnizatiei minime, multi isi asigura o sursa facila de venit, cu pretul condamnarii unor noi generatii la o viata la fel de grea ca a parintilor lor.

    Indemnizatia de crestere a copilului nu este un drept al copilului, ca sa discutam in termeni de egalitate, ca sa justifice intrebari de tipul: cat costa cresterea copilului sau pampersii sau laptele praf. Copilul beneficiaza de alocatie. Indemnizatia pentru cresterea copilului nu face altceva decat sa suplineasca lipsa veniturilor mamei in perioada concediului de ingrijire.

    In tot cazul, Guvernul conserva o masura de stanga, cu efecte sociale nefaste pe termen lung. Cinic spus, nici macar nu beneficiaza politic de pe urma fricii de a se atinge de „familiile sarace”. Acest electorat voteaza oricum stanga populista, stau cu mana intinsa dupa cel care ofera mai mult. Pe de alta parte, Guvernul Boc a reusit sa enerveze si sa descurajeze exact „clasa de mijloc”, pe care parea sa o apere cu indarjire in urma cu sapte ani, pe vremea cand acuza Guvernul Nastase ca adopta masuri „de sorginte comunista”.

    Dar tentatia stangismului si populismului nu se manifesta azi pentru prima data. La 1 ianuarie 2006, Guvernul Tariceanu (PNL si PD), a plafonat indemnizatia pentru mame la 8 milioane de lei, indiferent de nivelul venitului realizat anterior. Tot atunci, ministrul muncii, Gheorghe Barbu (PD) a eliminat magistratii din categoria celor care incasau 75% din media veniturilor cu argumentul ca „articolul este discriminatoriu”. Altfel spus, sanse egale pentru toti copiii, cum spunea Iliescu in 2003.

    Prin 2008, cand Guvernul Boc a introdus un plafon maxim la acordarea indemnizatiei, fostul premier Adrian Nastase se lauda din nou cu justetea masurii din 2003, cu argumentul ca daca s-ar fi mentinut regula de 85% din salariu mediu pe economie, mamicile ar fi ajuns sa incaseze 11 milioane! Saracimea, adica grosul electoratului PSD, ar fi jubilat, desigur. Detalii aici.

    Efectele masurilor luate in 2003 au fost cresterea natalitatii in primii ani, urmata de o stagnare. „Efectele introducerii concediului si indemnizatiei de crestere a copilului sunt extrem de semnificative. S-a inregistrat o crestere a numarului de nascuti la femeile salariate. Ea a fost moderata in anul 2003 – 5% si importanta in anii 2004 si 2005 – 10 si 13%”, se arata intr-o analiza asupra riscurilor demografice. Vezi detalii aici (pag 257 – 259)

    Analiza realizata de experti incearca o explicatie a stagnarii natalitatii dupa 2006: „Copii nascuti in anul 2003, primul an de redresare a natalitatii la femeile salariate, au implinit varsta de trei ani, cea de intrare la gradinita, in cursul anului 2006, anul in care s-a acutizat criza locurilor din gradinite in marile orase (in Bucuresti indeosebi), acolo unde se afla si cele mai multe dintre femeile salariate. Acestor copii li s-au adaugat in anii 2007-2008 cei nascuti in anii 2004-2005, sensibil mai numerosi iar criza locurilor in gradinite s-a accentuat. Nu este exclus ca perspectiva negasirii de locuri in gradinite sa fi descurajat alte femei salariate (cupluri) sa aiba copii”.

    Or, Guvernul Boc a ingnorat aceasta realitate: criza acuta a locurilor in gradinitele si cresele din Romania. Ca de obicei, a lovit in plin „clasa de mijloc”, anuntand reducerea concediului de la 2 ani la 1 an, dar fara sa ofere solutii pentru mamicile obligate sa revina la munca mai repede. Tocmai pentru a-si camufla populismul, Guvernul Boc nu pune la dispozitie cifre clare. Datele de mai sus au fost obtinute in urma documetarii din diverse surse publice.

    Taierea, prinsa in acordul cu FMI, are justificarea ei. Jumatate de miliard de euro platita anual sub forma de indemnizatie pentru mame reprezinta totusi un efort semnificativ pentru o tara cu economie precara, iar concediu extins platit timp de doi ani era deja un lux pe care putine tari europene si-l permit in vremuri de criza.

    Marea dezbatere, ratata din pacate de Guvern si televiziuni, din cauza excesului de populism, nu este neaparat legata de reducerea concediului maternal platit de la doi ani la un an. Marea intrebare evitata cu gratie este: care familii vor face copii in Romania? Cine va alimenta, pe termen lung, societatea romaneasca: saracimea sau „clasa mijlocie”?

    Rezultatele catastrofale ale politicii demografice realizate prin instrumentul populist al indemnizatiei minime (destul de mare cat sa fie socotita sursa de venit pe seama copilului) se pot observa cu ochiul liber la periferii. Din pacate, dezastrul se vede si in statisticile care vorbesc despre educatie: Romania a cazut si mai rau spre coada clasamentului, in asa numitul test PISA, care masoara performantele sistemului. Vezi detalii aici.

    O tara care incurajeaza lenea si saracimea sa se multiplice nu are cum sa-si imbunatateasca nivelul de educatie. Iar un Guvern care se pretinde de dreapta actioneaza cel putin bizar: enerveaza la culme „clasa mijlocie”, o descurajeaza sa faca copiii, dar asigura venituri iluzorii nevoiasilor, incurajati sa procreeze si sa consume din contributia celorlalti.

    2 gânduri despre “Dan Tăpălagă: Indemnizatia pentru mame, cifre si interpretari. Tentatia populismului sau pe cine incurajeaza Guvernul Boc

    1. Ma surprinde ca ati preluat acest articol aici. Dl. Tapalaga propune o selectie a copiilor foarte asemanatoare cu ideile lui Darwin.

    2. L-am preluat ca idee diferita despre dezbatere. Din punctul meu de vedere, romanii nostri s-au obisnuit sa stea cu mana intinsa la stat, indiferent de subiect, asa ca am o opinie cu totul contrara celei exprimate de Dan Tapalaga.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.