Monitorul Neoficial    preluat din  

Daniel Hannan: Dacă Tea Party e formată din niște nătărăi trași pe sfoară, de ce stă atât de bine?

Într-o primă fază, comentatorii de stânga au ignorat Tea Party: de-a lungul verii 2009, cu excepția Fox News, adunările Tea Party abia de erau reflectate. Apoi, pe măsură ce mișcarea a luat amploare, comentatorii au început să o batjocorească: ce adunătură lamentabilă de mârlani și conspiraționiști. Când acești Rebeli ridicoli au început să câștige alegeri primare, experții și-au dat asigurări unii altora că aceștia au făcut Partidul Republican neeligibil. Acum, cu o săptâmână înainte de ziua alegerilor, editorialiștii au venit cu o nouă abordare. Previzibil, au ajuns la concluzia că cei din Tea Party sunt o gașcă de idioți, niște naivi manipulați de puternice corporații de dreapta.

Guardian-ul de astăzi.  George Monbiot descrie Tea Party ca ”unul dintre cele mai mari exerciții de falsă conștiință pe care le-a cunoscut lumea” și continuă explicând că sărmanii proști care vin la mitingurile Tea Party sunt manipulați de către doi industriași bogați, Charles și David Koch.

E o expresie semnificativă aceasta, falsa conștiință. Îi aparține lui Friedrich Engels și a devenit un pilon al teoriei marxiste. Potrivit lui Marx, din cauză că proletarii nu înțeleg întotdeauna care le sunt adevăratele interese, democrația poate fi abuzată. Elementele reacționare și burgheze îi pot face pe muncitori să creadă că vor un lucru, deși ei au nevoie cu adevărat de altceva. Doctrina falsei conștiințe a fost utilizată de Lenin și apoi de Stalin pentru a-și justifica tirania.

33 comentarii la “Daniel Hannan: Dacă Tea Party e formată din niște nătărăi trași pe sfoară, de ce stă atât de bine?”

Citeşte sau adaugă un comentariu...

  1. Si varianta lor de peste oceanm EDL (English Defense League), o alta “adunatura de taranoi rasistim bogoti, fascisti si violenti”. Un articol interesant despre ei pe gates of vienna.

    If there is any hope at all, it has to come from the proles.

    fraza delicioasa a lui Orwell, din “1984″, care se potrvieste de minune in lumea noastra, in care majoritatea elitei intelectuale se pierde in abstractiuni si in surogate utopice pe care le substituie realitatii. EDL si Tea Party deja colaboreaza iar stinga continua demonizarea.

  2. 2George Daniel

    Azi in Adevarul libertarian Tea-Party erau prezentati ca fiind talibanii politicii americane :D

  3. Costin
    asocierea lor cu citatul din Orwell mi se pare dubioasa
    - in contextul cartii citatul este relativ enigmatic; il spune Winston, in excursia lui printre proletari acestia se prezinta deosebit de prost, de speranta ce sa mai vorbim… singura raza de lumina vine de la femeia care intinde rufe cintind, dar ma indoiesc foarte tare ca aceasta avea “constiinta de clasa”, dimpotriva, ea pare singura dintr-o alta epoca, in care “lucrurile aveau o ordine”
    - pare posibil sa-i atribuim lui Orwell insusi citatul, data fiind inclinarea lui spre stinga; dar a repetat de nenumarate ori ca socialismul, desi este un vis frumos, nu este practic si oricum nu il vedea ca pe o dictatura a proletariatului; singura ramine tot imaginea romantica a femeii cu rufele (de altfel, Orwell insusi declara ca a luat ce e mai rau din ambele lumi, urmarea morala iudeo-crestina, fara sa creada insa in paradis)
    - Tea Party nu se declara miscare a proletariatului; este sustinuta de Joe the Plummer, insa se revendica de la Forefathers
    - englezii au o istorie serioasa de miscari pornite din cartierele sarace care au fost deturnate si au esuat in extreme; si e pe undeva normal, entuziasmul romantic, fara repere solide nu are sanse prea serioase

  4. Trebuie sa depasim cateva teorii: salvarea nu poate veni nici din partea “poporului”, nici din partea “elitei”, ambele suferind de pe urma bolilor ultimului secol, ea trebuie sa fie un act individual si pentru realizarea lui fiecare om trebuie sa isi antreneze energiile si timpul pe care il are la indemana. Nu poti spune ca te bazezi pe elita deoarece elita a pierdut de mult contactul cu realitatea, asa cum nu poti afirma ca sprijini pe popor, intrucat segmente importante ale populatiei sunt la fel de pierdute, indobitocite de etatism si prea mult bine, traind clipa si fiind intr-o constanta fuga, negasindu-si locul sub soare. Haosul moral pe care il traim (fenomen care nu afecteaza o singura clasa, ci este regasit in toate sferele), este o dovada pura a impasului in care ne aflam.

    Civilizatia noastra a devenit o umbra a ceea ce a fost candva si nu putem cauta solutii miraculoase.

  5. 5dr pepper

    e joe zah plumber.
    plummer inseamna cu totul altceva in jargon.

  6. dr pepper
    mersi :)
    ma duc sa fac 10 flotari

  7. Liviu, cele 10 flotari sa fie pentru Senat, exact 10 trebe sa facem 51 :)

  8. Liviu, era să zic unde mă doare de chestia cu pricina (la ora asta doar cele 10 flotări mă interesează!). Dar dacă tot ai adus vorba, iaca un link interesant (din pagina dată de tine la #8): Protester Who Called Breitbart ‘gay’ Identified As Dem Official :)

  9. :D
    vazusem confruntarea lui breitbart; a iesit foarte fain atunci (este tot acolo, pe larg)
    identificarea cocoanei drept democrata e cireasa de pe tort :)

  10. 11dr pepper

    am vazut si eu video-urile puse de Pataphyl si Liviu.
    am citit ce scria pe lozincile lor. eu unul nu vorbesc engleza, am renuntat de mult la ea ca sa ma pot intelege si argoul l’am invatat in baruri.
    termenul de T-bag il stiam cu mult inainte sa fie asa de raspandit si fara dorinta sau intentia de a jigni pe cineva, am ajuns la concluzia ca oamenii astia in rautatea lor fenomenala si dorinta de a jigni cu orice pret au ajuns sa fie incredibil de stupizi.
    ca sa explic in doua cuvinte t bagee se afla la polul opus lui t bager.
    iar ei aflandu’se la polul opus, practic se insulta singuri.
    ma rog, nu stiu daca aici e locul potrivit sa explic asa ceva insa ma repet, oamenii astia ( si nu numai ei ci toti ce vor sa ii jigneasca pe cei de la tea party cu apelativul de t bager) sunt ridicol de stupizi.

  11. 12dr pepper

    vad ca nu mi’a aparut postul si poate e mai bine asa.
    am vrut doar sa aduc niste lamuriri.

  12. 13Cristina R.

    Liviu Craciun:

    1. Nu li se zice “Forefathers”. Li se zice “Founding Fathers” sau ” the Framers [of the Constitution]“.

    2. Joe the Plumber–cum bine te-a corectat dr pepper–e porecla unui instalator din Ohio, Samuel Joseph Wurtzelbacher, un “American obisnuit”, pe a carui strada s-a intimplat sa treaca Obama in campanie, in timp ce Joe batea mingia cu fiul sau in fata casei. Joe l-a intrebat pe catindat (unde esti, Nene Iancule, sa ma ajuti la transliterarea realitatilor din tarisoara nostra la America?) ca cum ar fi chestia cu impozitarea suplimentara a intreprinzatorilor mici. La care catindatul neo-marxist din America a raspuns, “Nu vreau sa-ti fur din buzunar, sa-ti expropriez cistigul …. Vreau doar sa le dau o sansa si celor care au mai putin ca tine la o parte, cit de mica, din banutii tai, ca sa fim toti fericiti…”

    3. Cit despre chestia asta:

    Tea Party nu se declara miscare a proletariatului; este sustinuta de Joe the Plummer, insa se revendica de la Forefathers
    - englezii au o istorie serioasa de miscari pornite din cartierele sarace care au fost deturnate si au esuat in extreme; si e pe undeva normal, entuziasmul romantic, fara repere solide nu are sanse prea serioase

    :

    In fine, Tea Party n-are cum sa se declare o “miscare a proletariatului”. Si-ar da duhul–si eu impreuna cu ei–mai inainte de a spune o asemenea gogomanie.

  13. Cristina
    1,2. ok, mersi
    3. nu inteleg, nu spunem acelasi lucru? in prezentarea EDL se face referire la citatul din Orwell; spuneam ca mi se pare dubios si ca, in cazul acesta, nu are cum sa fie ‘varianta de peste ocean a Tea Party’

  14. Au apărut primele 3 părți din 5 de la Uncommon Knowledge cu Daniel Hannan:

    partea a 2-a

    partea a 3-a

  15. 16DanCanada

    Referitor la Tea Party, Ann Coulter are un articol ca lumea astazi:

    You Don’t Have to be Crazy to be a Democrat, But it Helps:)

    (@DinCanada: nu se vedea link-ul la Site-ul Annei, am găsit articolul în altă parte. Pataphyl)

  16. 17Cristina R.

    Liviu Craciun:

    Poate te-am inteles gresit.
    Ce mi-e clar e ca faci un salt ilogic si nefondat istoric de la “Forefathers” (in exprimarea ta) la “englezii” care ar avea o “istorie serioasa de miscari pornite din cartierele sarace care au fost deturnate si au esuat in extreme.”
    Aici chiar mi-ai luat piuitul. N-am vrut sa fiu prea combativa si didactica, si din cauza asta nu mi-am mentionat rezervarea in postarea de aseara, dar nu-mi amintesc de nici o miscare “serioasa” pornita din “cartierele sarace” (se intelege ca aceste “cartiere” erau in orase) in Regatul Unit din anii emigrarii masive in America. Pe vremea aia exista un singur oras de tip cvasi-modern, Londra, dar nu cunosc nici o revolta pornita din ceea ce ar fi numit, in termeni moderni, un “cartier” sarac–decit, poate, revolutia artistica si sociala initiata de trupa capitalista (tipii functionau exact ca o companie privata moderna) a lui Shakespeare de la teatrul “Globe” instalat, initial, in sudul plebeu/proletar al Tamisei si sponsorizata, dupa lege, de un aristocrat, in cazul asta de Lordul Sambelan al Reginei–trupele de actori, la vremea aia, isi cistigau existenta pe drum, la tirguri si la castelele feudale, si erau considerate parte a castei celei mai de jos, de “vagabonzii”, daca nu-si asigurau o protectie feudala.

    Mult mai complicat decit credeai, nu-i asa?

    Daca ai vreu exemplu, te rog sa-l postezi

  17. Cristina
    is chestii ‘cu liniuta’, nu au legatura directa intre ele; am insirat citeva argumente pentru care mie mi s-a parut dubioasa asocierea aceea – EDL, miscare proletara – care, daca e reala, ii desparte fundamental pe cei de la EDL de cei din Tea Party (se afirmase mai sus ca EDL ar fi varianta de peste ocean a Tea Party)

    un exemplu celebru de miscare deraiata din uk: skinhead; a pornit ca un protest perfect pasnic si multirasial prin care unii, in special din carterele sarace, nu doar isi recunosteau statutul de marginali, dar faceau din acesta o emblema si se straduiau sa isi recistige demnitatea care simteau ca le este refuzata; a esuat, dupa cum stim, in grupari rosii anarhice sau neonaziste (de ascultat – the specials, a message to you rudy – nu e skinhead, e ‘ska revival’, face parte din seria de incercari de a recupera spiritul original al miscarii)

  18. 19Cristina R.

    Liviu:

    Dovedesti exact ce spuneam eu: miscarea Tea Party n-are nimic de-a face cu Europa moderna si post-moderna pe care o pezinti ca argument al opiniei tale:

    un exemplu celebru de miscare deraiata din uk: skinhead; a pornit ca un protest perfect pasnic si multirasial prin care unii, in special din carterele sarace, nu doar isi recunosteau statutul de marginali, dar faceau din acesta o emblema si se straduiau sa isi recistige demnitatea care simteau ca le este refuzata

    Habar n-am de skinheads si “miscarea” lor esuata. N-are absolut nici o legatura cu Tea Party.

    Tea Party isi trage seva nu din ghettourile marilor orase in care leftistii tin “minoritatile” pe plantatia statului asistential promovat de democrati care le spun ca sunt victime permanente ale omului alb, ci din statele numite aici, in deridere, “flyover country”, “the great unwashed”, “hillbilly country”, adica statele de dintre cele doua coaste ale continentului, the Midwest si Mountain, ca si unele state din sud, populate de mostenitorii pionierilor din secolul 19, in majoritate “minoritari” (nemti, irlandezi, olandezi, suedezi, norvegieni, polonezi, evrei, negri refugiati de pe plantatiile din sud) care s-au asezat in vasta America rurala, au cumparat pamint sau l-au cucerit de la triburile nomade indigene.

  19. Cristina
    zicem acelasi lucru!!! :)

    eu raspundeam la comentariul #1 al lui Costin; acolo este prezentat EDL ca fiind inrudit cu Tea Party, vezi acolo si un link spre un text despre EDL in care aceasta este prezentata, printre altele, ca ‘miscare proletara’; eu bombaneam la adresa ‘miscarilor proletare’ si impotriva unei asocieri intre astfel de miscari si Tea Party

  20. Liviu, si in articolul de pe gates of vienna se aduce vorba de posibila deraiere a miscarii EDL in timp, iar asocierea dintre miscarea Tea Party si EDL nu o fac eu ci o fac chiar ei. EDL de ex a avut reprezentanti la o demonstratie impotriva Ground Zero Mosque:

    Guardian: An Observer investigation has established that the EDL has made contact with anti-jihad groups within the Tea Party organisation and has invited a senior US rabbi and Tea Party activist to London this month. Rabbi Nachum Shifren, a regular speaker at Tea Party conventions, will speak about Sharia law and also discuss funding issues.
    The league has also developed links with Pamela Geller, who was influential in the protests against plans to build an Islamic cultural centre near Ground Zero. Geller, darling of the Tea Party’s growing anti-Islamic wing, is advocating an alliance with the EDL. The executive director of the Stop Islamisation of America organisation, she recently met EDL leaders in New York and has defended the group’s actions, despite a recent violent march in Bradford.

    Geller, who denies being anti-Muslim, said in one of her blogs: “I share the EDL’s goals… We need to encourage rational, reasonable groups that oppose the Islamisation of the west.”
    Devin Burghart, vice-president of the Kansas-based Institute for Research & Education on Human Rights, said: “Geller is acting as the bridge between the EDL and the Tea Party. She plays an important role in bringing Islamophobia into the Tea Party. Her stature has increased substantially inside the Tea Party ranks after the Ground Zero mosque controversy. She has gained a lot of credibility with that stuff.”

    Pamela Geller despre EDL:

    I share the EDL’s goals. When it was discovered that one of their EDL members was a BNP member, he was asked to resign his BNP membership or leave the EDL. The lines are quite clear. I do not support the BNP and never have, but I do support the EDL. We need to encourage rational, reasonable groups that oppose the Islamisation of the West and not leave it solely to fringe groups like the BNP, whose growth has sparked because of their opposition to the encroaching islamisation of the UK (their racial position is reprehensible).

    Am urmarit, desi nu foarte indeaproape, evolutia EDL de cind s-au infiintat acum un an si jumatate. Paul Ray este, din cite am intels fondatorul EDL in Luton, locul de unde a pornit totul. Important pentru ce fel ed organizatie este EDL ca este acest interviu cu Paul Ray de cam cu un an inainte ca EDL sa se formeze, 1 februarie 2008 cind el era in America si a aflat ca a fost pus sub urmarire de politia britanica. Se gindea serios sa ceara azi politic in Statele Unite.

    Cum spuneam, desi nu foarte atent, am fost urmari EDL din primele zile, si cel putin deocamdata, pina vor fi infiltrati (cred ca e greu sa nu se intimple, daca miscarea nu se asociaza cu vreun partid ca UKIP si inceteaza sa fie o miscare exclusiv proletara), nu am vazut nimic suspect. interviul cu Paul Ray din 2008 e important, iar aici Paul Ray vb despre formarea de dezv EDL, despre infiltrarea EDL de membri ai BNP, de care Paul Ray se distanteaza clar.
    Despre Paul Ray, si in acest reportaj CBN: Can Britain Survive Islam and Multiculturalism?.

    Nu stiu cit de coerent am reusit sa fiu pt ca nu-s in forma.

  21. Costin
    nu i-am urmarit nici eu prea indeaproape; insa mi se par in neregula citeva lucruri (unul l-am spus, ala cu miscarea proletara); nu dau verdicte, da is rezervat deocamdata

    nu mi-e clar ce se intimpla la protestele lor
    http://www.telegraph.co.uk/new.....ester.html

    uite si ce zicea lionheart acu 2 zile
    http://lionheartuk.blogspot.co.....y-men.html

  22. Liviu, sceptic sint si eu si nu ma astept ca EDL sa se tina bine pe termen lung. sint importanti mai mult la nivel simbolic. sint un semn ca britanicul (sau eruopeanul, in general) s-a saturat pina peste cap de situatia dementa creata de cei care ii conduc si incep sa reactioneze. Este doar inceputul unui conflict mult mai mare si mai violent ce va sa vina… cel intre “bastinasi” si islamistii care sint in numar din ce in ce mai mare, si din ce in ce mai violenti si neobrazati. EDL va fi probabil deturnata sau va disparea, dar aceasta evolutie, nu.
    Despre EDL, intr-o postare a lui Baron de pe Gates of Vienna (pe care il citesc de mai bine de trei ai si pe care am ajuns sa il respect foarte mult). pt ca EDL sa conteze intradevar ar fi nevoie ca miscarea sa nu mai fie una exclusiv a clasei muncitoare, clasa de mijloc sa se implice (de elita, nu e neaparat nevoie, crede Baron)…

    when I look at the EDL demos, I can tell that the protesters are almost entirely working-class. When I hear them interviewed, the impression is confirmed. There is nothing at all wrong with this — these men and women from the despised proletariat are the heroes of the English resistance, and deserve our highest esteem — except for the fact that the movement will never succeed without a generous leavening of middle-class participants.

    Mind you, the upper class does not have to be involved in order to guarantee success — the EDL can make it just fine without the toffs, thank you — but it desperately needs the middle class.

    ….
    Imagine a city center in Leicester or Durham or Gloucester. Watch a peaceful and orderly crowd assemble — just as the EDL does now — but instead of the jeans and T-shirts and hoodies, we see a crowd of men with neatly cropped hair wearing business suits. The women are wearing dresses, or even skirts and jackets.

    Everybody carries the same signs as they do now, and repeats the same slogans, but look at the difference in appearance. How will the BBC be able to play the “yobbo” and “skinhead” themes on the news that evening?

    And then imagine an interview with one of the participants. He doesn’t have to sound like Lord Pearson or someone else from the aristocracy, but his vowels can reveal his middle-class origins.

    How would ITN handle that?

    Once again, I realize that these suggestions will grate on the sensibilities of many EDL supporters. Class resentment in England is still deep and wide.

    But what if this is a necessity?

    …citeste intreaga postare. E foarte pertinenta.

  23. 24euNuke

    Nu prea înţeleg de ce trebuie să fie catalogată EDL drept o mişcare proletară. Prin ce anume se califică la această etichetă simplistă, deplasată aş spune chiar? Baza mişcării este formată din proletari, sau liderii săi sînt sculeri-matriţeri sau sindicalişti in fabricile rămase prin UK? Există vreo statistică in acest sens că dacă nu atunci atributul proletar este pur şi simplu gratuit. De altfel nu mi-aduc aminte ca printre revendicările EDL să se regăsească ceva elemente de proletcultism sau politicianism stîngist, nici nu ar avea cum pentru că Partidul Muncitoresc şi componenta sa islamică au monopolizat piaţa discursurilor massmedia in favoarea claselor năpăstuite, exploatate. Şi nici nu am sesizat vreo focalizare a acţiunilor-documentelor programatice către anume segmente ale societăţii, sau vreo adaptare a mesajelor publice la vreun auditoriu închipuit.

    Dacă stilul rudimentar, brutal al manifestului public este singurul argument aş recomanda o reanalizare a discursului rafinat dpdv stilistic, dar complet golit de sens al demagogilor de prin adunările post-naţionale, pentru că de atîta vreme se toarnă baliverne şlefuite in cercurile oficiale încît orice adevăr rostit fără înflorituri a ajuns un soi de bizarerie barbară menită să bulverseze sufletele sensibile ale oamenilor civilizaţi.

  24. Costin
    am citit si cred la fel;

    euNuke
    e o expresie nefericita sper; ce e real, e ca miscarea provine din patura asa numita ‘saraca’ – chestie care nu e nici rea nici buna in sine; insa porneste cu un handicap media si e vulnerabila in sensul ca poate deraia foarte usor, oricit de laudabile ar fi intentiile initiale (mai ales pentru ca organizeaza proteste de strada)

    spre deosebire de ei, Tea Party a depus un efort continuu de organizare, comunicare, atragere si/sau propunere de personalitati credibile, de aparare impotriva infiltrarilor sau devierilor, de clarificare si rafinare a ideilor sustinute, de explicare a lor, etc. e nevoie de toate acestea si de inca multe altele pentru o miscare de succes

  25. eunuke, poate nu atit proletara, cit muncitoreasca, pt ca membri sint muncitori, nu pt ca ar avea ambitii “proletare”. nu e nici bine, nici rau, cum zice si Liviu. it just is.

    desi Tea Party este mult mai bine fundamentata doctrinar, mai organiazata si nu este limitata la muncitori sau la oameni fara educatie superioara, lucrurile pe care le are in comun cu EDL sint mai multe decit lucrurile care o deosebesc: este o reactie la elite/conducatori care lucreaza impotriva intereselor cetateanului mediu. In SUA a luat forma Tea Party, in Europa prin urcarea in sondaje a partidelor anti establishment gen PVV si foarte timid EDL si Hells Angels in Danemarca. Daca vezi ca politia care ar trebui sa te protejeze, nu o face, la un moment dat nu mai poti sta cu miinile in sin vazind cum se darima totul in jurul tau. Esti inevitabil catalogat drept rasist, bigot, extremist, nazist, xenofob, islamofob, homofob, “claustrofob”. nici nu este important cum esti catalogat, important este ca esti pus la colt. Ti se arata cine este seful… in fine, spun banalitati acum :)

  26. 27euNuke

    ce e real, e ca miscarea provine din patura asa numita ‘saraca’

    cum îţi dai seama de originea/veniturile membrilor EDF? după vestimentaţie, după comportament? astea/s aiureli, şi aici greşeşte chiar şi domnu Baronu, pentru că gusturile clasei de mijloc in Europa au decăzut îngrozitor, de fapt ce zic eu clasa de mijloc, chiar şi printre prinţesele Angliei găseşti tot soiu de ţoape, împopoţonate, despuiate şi chitite să se manifeste cît mai public, stradal, în buricul pieţii dacă de poate. Tendinţa asta de aducere a mahalaleli in centrul atenţiei este generalizată pe continent, invadarea mainstreamului cultural de către periferie este de domeniul evidenţei, dar poate dumneata trăieşti in US şi nu ştii cît de rău stau lucrurile acum. Iar handicapul de presă este inevitabil pentru orice mişcare ce face pasul in afara ţarcului de opinii şi idei corecte, parafate ca atare de către oficiali.

    Asta nu înseamnă că iau apărarea EDL, şi eu cred că manifestările lor sînt rudimentare, dar nu pentru că se îmbracă prost ori pentru că relaţionează în graiul periferiilor, ci pentru nivelul revendicărilor este foarte jos, practic îşi zbiară in tîrg disperarea şi orgoliile rănite şi cam atît. Nu este prea clar ce îşi doresc ei, ce modificări legislative-administrative ar putea proteja Anglia de valul imigraţionist islamic.

  27. 28euNuke

    Costin, scriam in timp ce tu postai. in final reiese cam acelaşi lucru…EDL îs săraci, dar cu duhu, nu cu buzunaru…

  28. 29Cristina R.

    Costin A.:

    Absolut tot ce se scrie la The Guardian –chiar si in paginile de sport–trebuie citit cu un ochi sceptic, cu neincredere. Toate tacticile de dezinformare (citeste: minciuna nerusinata) ale comunistilor clasici functioneaza acolo. Inclusiv cind scrie:

    Geller, darling of the Tea Party’s growing anti-Islamic wing,

    Anti-Islamismul lui Geller, Robert Spencer, Andrew Bostom, etc. premerg cu cel putin 5 ani miscarii Tea Party. Am fost la nenumarate raliuri si sedinte ale Tea Party: absolut niciodata n-am auzit o platforma specific anti-Islamista, desi sunt multi militanti anti-Islam printre noi, ca mine insami, ca parte a agendei Constitutionaliste de suveranitate a statului in probleme de imigrare si libertati cetatenesti.
    Tea Party crede, intradevar, ca ideologia Islamului e incompatibila cu libertatile si drepturile cetatenilor conferite de Constitutie, dar a decis, strategic, sa se concentreze pe cauza penetrarii Islamismului in SUA: alianta sa cu neo-comunismul si statismul Big Government/Big Brother, totalitar, regulator al celor mai mici aspecte ale vietii individului de catre o clasa conducatoare cleptocrata dar ipocrita pentru ca vorbeste in numele “saracilor” si “oprimatilor”, o elita atotstiitoare formata la Harvard=Oxford=Al-Azhar (si, mai mult decit probabil, la Universitatea KGB, Moscova).

  29. Cristina, stiu ce le poate pielea celor de la Guardian, asta e si motivul pentru care am citat si din Pamela. Totusi, aversiunea ta pentru aceasta asociere intre Tea Party si EDL nu este, cel putin deocamdata, necesara. Cel putin deocamdata.

  30. Pentru Cristina: Mesajul de azi al Republicanilor din “județul” meu, sper că-ți va face plăcere! A Second Chance for the GOP

  31. 32Cristina R.

    Pataphyl

    Placut intradevar. Si mai placut unicul comentariu la articol:

    The Tea Party is NOT going away after this election. It will be stronger. Do NOT try to placate us with platitudes and “we understand now what you want” wistful words!

    Multzam.

    Cristina R., ex–dar inca neofilita–Panseluta

  32. controversa Tea Party-EDL loveste si in telegraph

    Mary Ridell vede militii violente anti-imigranti pe strazile Londrei, iar autorul moral este… ati ghicit, Tea Party
    http://www.telegraph.co.uk/com.....Right.html

    si acum trebuie scoasa piatra din lac…
    http://blogs.telegraph.co.uk/n.....far-right/
    http://blogs.telegraph.co.uk/n.....tea-party/

Comentează

*

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.