Daniel Uncu: Deghizarea stângii extreme

    Print Friendly, PDF & Email

    (articol publicat initial pe 23 iulie)

    Aşa cum am anticipat, asasinul de la Munchen nu are, conform recentelor declaraţii oficiale ale şefului Poliţiei muncheneze, Hubertus Andrae, nici o legătură cu Statul Islamic! Mai degrabă, afirmă acelaşi Hubertus Andrae, s-au găsit dovezi ale legăturilor asasinului cu neonazistul norvegian Anders Breivik, aflat în închisoare unde ispăşeşte o pedeapsă de 21 de ani de detentie pentru asasinarea a… 77 de persoane care participau la o tabără a activiştilor de stânga în localitatea Utoeya, în iulie 2011!

    Dacă, într-adevăr, aşa stau lucrurile, atunci înseamnă că Europa începe să se se confrunte, aşadar, în modul cel mai dramatic posibil, cu reacţia extremei drepte la politicile deconstructiviste identitar-european ale stângii, autointitulate „progresiste”. Politici care amorsează şi, iată, detonează asemenea tragedii, săvârşite de indivizi, afiliaţi sau nu la câte o organizaţie de dreapta extremă. Să ne aducem aminte că o altă tragedie, ce poate fi lesne înscrisă în aceeaşi tonalitate sumbră a conflictului ideologic paranoid, tocmai a avut loc în Marea Britanie, înainte de referendumul legat de apartenenţa Regatului Unit la Uniunea Europeană – asasinarea parlamentarei laburiste Jo Cox.

    Lucrurile sunt grave! Mă aştept, în acest context extrem de periculos, la un dezmăţ furibund al stângii progresiste, la un delir autovalidant. În sfârşit, iată, un atentat vine să spargă monotonia îngrozitoare a carnagiului săvârşit de jihadişti în ultimii ani, în Europa. În sfârşit, retorica corectitudinii politice şi a multiculturalismului cu orice preţ – chiar şi cu preţul atentatelor neonaziste…! – îşi găseşte logica justificatoare. Ca şi cum, vreodată, uciderea oamenilor nevinovaţi ar putea să valideze sau să justifice cumva o doctrină, o idee, un gând, un discurs, o politică…

    Aşa cum ştim, diferenţele dintre extrema stângă şi cea dreaptă ţin doar de triste şi, vai, atât de delicioase intelectual determinări gnoseologice de tip academic. La rigoare, însă, ele se întâlnesc sub acelaşi stindard execrabil al imbecilităţii umane. Dacă te duci suficient de mult la dreapta ai să întâlneşti acelaşi tip de idioţi ca şi în extrema stângă. Însă, în acest Occident căruia i se tot spune de ani de zile că trebuie să se simtă vinovat pentru echilibrul, bunăstarea, ordinea, prosperitatea, crestinimul şi cultura lui, extremismul de stânga – deghizat, acum, în progresism ! – este cel care întreţine necontenit acest sentiment autoinvalidant şi demolator.

    Sunt din ce în ce mai tare bântuit de o bănuială atroce: stânga extremă nu mai este reprezentată doar de Syriza sau de Podemos sau de AKEL în Cipru sau de trotskisti de tipul lui Nathalie Arthaud în Franţa sau al Katjei Kipping şi Bernd Riexingerr în Germania. Nicidecum! Extrema stângă, este în acest moment, de fapt, la cârma jocului politic euro-atlantic, camuflată de paravanul corectitudinii politice, care a înăbuşit societatea! Ea, această stângă extremă, este cea care dă Occidentului măsura propriei demolări din interior, asa cum au postulat corifeii Scolii de la Frankfurt, Georg Lukacs, Eric Fromm si Hebert Marcuse. Stânga extremă s-a cocoţat în clădirile bruxelleze pe iluziile de prosperitate şi pace ale europenilor . Ea nu mai foloseşte metodele consacrate de luptă armată – metode lesne identificabile ca aparţinând stângii extreme şi, tocmai de aceea nefrecventabile -, ci are la îndemână terorismul de sorginte islamică! Faţă de el, faţă de miile de victime europene (morţi şi răniţi) ale acestuia, stânga extremă se pozitionează halucinant: aproape împăciuitor şi plină de „corectitudine politică”. Ar putea, oare, această stângă să îşi permită să fie mai tranşantă în speţă – mult mai tranşantă ! – şi să îşi piardă, astfel, cea mai redutabilă pârghie demolatoare a democraţiei şi econonomiei capitaliste a Occidentului: terorismul de sorginte islamică? Dacă logica argumentaţiei mele este corectă, atunci răspunsul este … nu. Stânga nu va fi tranşantă. De fapt, discursul stângii se cantonează invariabil în încercarea perpetuă de a justifica terorismul islamic, transformând călăii în victime. Iar beneficiile se pot cuantifica şi electoral, având în vedere că populaţia musulmană din Europa votează majoritar cu stânga. De aceea, din perspectiva stângii extreme, deghizate progresist, devine justificabil – dacă eşti divorţat, dacă ai probleme financiare, dacă eşti şomer, dacă eşti depresiv, dacă te-ai certat cu şeful sau dacă cine ştie ce altă provocare se năpusteşte asupra ta, dacă eşti emigrant şi, mai ales, dacă eşti musulman – să te urci într-un camion şi să calci vreo 130 de persoane! Sau să poţi intra într-o patiserie şi mitralia tot ce mişcă. Sau să intri cu avionul într-un zgârie nori şi să omori vreo câteva mii de oameni. Sau să te arunci în aer în metroul aglomerat.

    Totul pare să se aşeze într-un puzzle pregătit de stânga extremă deghizată, a cărui imagine finală conturează grotesc folosirea multiculturalismului şi corectitudinii politice ca agenţi de fermentare ai crimei şi terorismului, care nu se vor sfii să arunce Europa în braţele demenţei intolerante, care a declanşat Al Doilea Război Mondial…

    Dan Uncu

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.