Daniel Uncu: Europa subconştientă si necesara Dreaptă

    Print Friendly, PDF & Email

    Europa se schimbă dramatic, năclăită de sângele şi durerea provocate de Islamul extremist, automartirizat şi cauţionat de delirul elitelor de stânga. Londra, Madrid, Paris, Amsterdam, Bruxelles, Nisa şi, aproape, niciodată Berlin. Doar un izolat Dusseldorf în 2011 şi o molestare în grup la Koln de Anul Nou 2015. Să fie, oare, doar o diferenţă de eficacitate intre forţele anti-teroriste europene, în general, şi cele germane, în special? Nu ştiu.

    Europa se schimbă deconcertant, sub tropăitul apăsat al radicalismului islamic, care infestează civilizaţia bătrânului continent, atât din interior, cât şi din exterior. Europa se autoinvalidează, pas cu pas, până la anihilare, vrăjită de discursul multiculturalist, potenţat de un cancelar german, fost activist de vârf al tineretului comunist din Germania Democrată, care a transformat propriul partid creştin-democrat (de centru-dreapta) şi o întreagă Europa stupefiată, în poligonul însângerat de trageri al smintitei stângi progresiste occidentale. Europa se deconstruieşte cultural, legal, cutumiar şi identitar, anesteziată de extazul idolatru al proiectului birocratic-european, care este incapabil să asigure, iată – pentru a câta oară? – siguranţa cetăţenilor săi şi care confundă, cu o criminală nonşalanţă, caritatea umană cu precaritatea siguranţei europenilor. Altfel, însă, aceiaşi birocraţi europeni, îşi exhibă grotesc ego-urile paneuropene în accent francez, luxemburghez şi belgian, un triptic perpetuu postat la umbra mlăştinoasă a Rusiei neoimperiale.
    Europa devine, cu siguranţă, altceva! Un spaţiu în care viitorul nu mai are ancore în trecutul iudeo-creştin. Si nici în logica responsabilităţii personale asumată prin obţinerea bunăstării personale prin spirit întreprinzător, privat. Europa dă semne că îsi predă viitorul în braţele unor promisiuni colectiviste şi aberaţii diluante istoric şi identitar ale ateismului neomarxist anti-occidental al Şcolii de Frankfurt, aşa cum am arătat de atâtea ori. Nu Michelangelo Buonarotti, nu Sfântul Augustin, nu Luigi Sturzo, nu Edmund Burke, nu David Hume, nu Alexis de Toqueville şi nici măcar Adam Smith. Nu! Pe fundal, Europa tropăie deşănţat în ritmurile comunistoide ale lui Herbert Marcuse, Erich Fromm, Theodor Adorno sau Jurgen Habermas, în timp ce prim planul este blurat cacofonic de ridicolul Hollande, de măscăriciul Tsipras, de deliranta Merkel sau de anarhistul Pablo Iglesias.

    Europa nu mai este un spaţiu în care identitatea sa culturală, istorică şi religioasă – bună, rea, perfectibilă – este cea care defineşte relaţiile interumane şi pe cele dintre stat şi cetăţean. Inovaţiile politice de laborator, cu pretenţii demiurgic-salvatoare fac reţetă, acum. Brexit-ul ne-a arătat cât de „valabil”, de „fast” şi de „ancorat în realitate” este acest mesianism intransigent… Iar America obamiană şi liber-stângistă este cea care dă tonul. În curând, prin mimetism, mă aştep ca toaletele publice europene să devină spaţii nu doar ale anxietăţii de gen dar şi, vai, ale invitaţiei la molestări sexuale, prin transexualism obligatoriu. În curând, democraţia europeană va începe să fie luată în râs – déjà, se întâmplă (!) – de exegeţii elitismului birocratic, care consideră că o Europa care se vrea unită, ar trebui să mai renunţe la demos şi să accepte doar kratos-ul, de dragul unui proiect deraiat şi anchilozat în ideosincrazii sfidătoare la adresa cetăţeanului. Asaltul invalidant al main stream media stângii europene, împotriva majorităţii suverane britanice, care a votat “Leave”, face parte din acest sindrom anti-democratic, care consideră că democraţia directă, exersată fie şi cât se poate de rar şi doar în chestiuni extrem de sensibile, suferă de “păcatul de moarte” al unui prezumtiv populism. Altfel spus, interogaţia plebiscitară este considerată malignă, în timp ce sfidarea birocratic-elitistă, mai ales cea de stânga, devine prin distorsionare şi manipulare, benignă. Dacă nu cumva, izbăvitoare şi curativă.

    Suntem, aşadar, în plină dictatură a unui paradox funcţional: democraţia este criticată vehement, pentru că se exprimă suveran, de chiar câinele de pază al… democraţiei, asmuţit de politicieni ajunşi, graţie mecanicii democratice (!), în funcţii legislative sau, indirect, executive paneuropene şi/ sau naţionale. Acest nonsens a fost şi este întreţinut şi de mediul academic, infestat şi devenit parte a existenţei neomarxismului occidental.

    Europa nu se mai află nici în situaţia în care Pactul Nord Atlantic se definea că fiind o umbrelă continentală la adăpostul căreia, Rusia trebuia să fie ţinută la distanţă, Germania trebuia să stea în banca ei iar America trebuia să fie păstrată în interior. Discursul suficient al liderilor Europei unite a ajuns chiar să admonesteze diplomaţia nord-americană că îşi permite să mai atragă atenţia asupra concubinajului deconstructivist democratic, precar moral-politic şi periculos nord-atlantic, de tip “ménage a trois” dintre Paris, Berlin şi Moscova putiniană. Cum îmi place să spun, dacă nu ar fi tragic, ar putea fi chiar comic…

    Europa tinde să se îndrepte către o nouă realitate, aşadar. Una în care excesul de corectitudine politică, abuzul multicultural, diluţia prevalenţei identitare, abandonul familiei tradiţionale, renunţarea la inserţiile creştine din viaţa indivizilor, indiferenţa “corectă” faţă de asaltul Islamului şi, nu în ultimul rând, cvasi-eşecul luptei pentru protecţia cetăţeanului în faţa valului de atacuri teroriste, transformă bătrânul continent în ceva ce încă nu s-a întrupat real-politik, dar care poate fi lesne întrezărit…

    Pentru ca un asemenea viitor să nu devină o certitudine, singura şansă pe care o avem, cu toţii, ca europeni, este ca Dreapta să câştige alegerile în următorii câţiva ani şi să înceapă reconstrucţia identităţii bătrânului continent.

    Ceea ce este valabil şi pentru România!

    Dan Uncu

    Un gând despre “Daniel Uncu: Europa subconştientă si necesara Dreaptă

    1. O singura rugaminte/observatie:

      Autorul sa rescrie articolul in limbaj politic/de propaganda si prietenii care pot sa-l distribuie cit mai larg, mai ales in Vest, dar si la noi, unde fostii PCR-isti si alti pescuitori in ape tulburi sint animati nu de ideologie ci de dorinta de imbogatire.
      Dreapta – libera initiativa, libertatea personala, proprietatea privata garantata, libera exprimare, responsabilitatea personala – e singura solutie, dar trebuie s-o inteleaga si bietul cetatean infricosat de corectitudinea politica.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.