Daniel Uncu: Frustrarea pro-gay a stângii progresiste

    Print Friendly, PDF & Email

    De când vreo 3 milioane de români au semnat petiţia referitoare la susţinerea familiei heterosexuale, întreaga suflare progresist stângistă a ţării spumegă în virtual şi în main stream. O descărcare furibundă de invective inundă spaţiul public autohton iar atunci când nu se înjură, se folosesc zeflemeaua, miştocăreală, clowneria tristă.

    Contraargumentele sunt halucinante şi evocă o gravă lipsă de înţelegere a democraţiei, o negare practic a dreptului la petiţie, venită din partea celor, care – culmea! – invocă drepturi civile tocmai în virtutea democraţiei. Petiţionarii sunt desfiinţaţi, anatemizaţi, crucificaţi. Ba că, este de-a dreptul revoltător că s-au adunat 3.000.000 care să semneze o asemenea petiţie, în loc să se adune să semneze o petiţie care să susţină… şi urmează o lungă lista de frustrări legate de toate problemele, reale sau imaginare, ale României. Ba că, sunt fără doar şi poate o adunătură de idioţi bigoţi. Ba că, vor să între cu lupa sau cu luneta sau cu obstrucţia în vaginul, anusul sau penisul altora – formulă folosită de contestat(i)arul în cauză a fost mult mai dură, dar mă abţin să o reproduc. Ba că, semnatarii demonstrează lipsă crasă de empatie, civism sau chiar inteligenţă. Si, cu siguranţă, sunt nişte farisei laşi. Sunt scoase la înaintare toate armele discursului progresist în materia noii lupte de clasă – minoritatea asuprită vs. majoritatea asupritoare, plan de clivaj care a înlocuit vechea dihotomie dintre clasa muncitoare asuprită şi burghezia asupritoare, după eşecul răsunător al discursului ecologist al aceleiaşi stângi -, aducându-se în discuţie contraargumente socio-economice, reproductive, biologic-degenerative şi, evident, cele ce derivă din drepturile sacrosant laice ale omului.

    Din această perspectivă, a drepturilor civile ale omului, lucrurile mi se par foarte clare, atunci când aducem în discuţie căsătoriile homosexuale: căsătoria gay nu reprezintă un drept civil, prin definiţie. Pur şi simplu. La fel cum nici căsătoriile cosangvine (între membri aceleiaşi familii), nici cele dintre minori şi nici căsătoriile bigame nu beneficiază de vreo recunoaştere în materie. În speţă, este evident că, nu se pune în nici un fel problema intervenţiei statului în patul cetăţeanului – aşa cum trâmbiţează deşănţat apologeţii deconstructivismului social -, ci este vorba despre o poziţionare a câtorva milioane (de-a dreptul revoltător, nu?…) de români faţă de încercările unei minorităţi sexuale de a obţine consacrarea unui drept civil, altfel decât prin logica dezvoltării organice, socio-economice a societăţii, invocând formatul cunoscut de acum, al discriminării… pozitive.

    Este, însă, evident pentru orice analist de bună credintă că statul, în cazul aberant în care şi-ar propune să intervină în patul cetăţeanului gay, nu se „implică” decât exact în acelaşi mod în care se abţine să recunoască aranjamentele maritale pe care tocmai le-am pomenit mai sus. Acordarea de drepturi civile se bazează pe schimbări socio-economice, care se produc în mod obiectiv în structura socială (sau, din când în când, prin mişcări revoluţionare, violente), determinând schimbări legislative pe măsură, nicidecum pe nevoile emoţional/sexuale ale corpurilor sociale. Inducerea ideii că mariajul gay ar reprezenta un drept civil de la sine înţeles – având în vedere dezvoltarea (?) societăţii omeneşti – reprezintă una dintre marile manipulări ale sacerdoţilor stângii, de fapt. Acest proces de gândire, care ne este servit în doze sufocante în fiecare zi, vine la pachet cu doctrina multiculturalismului, care devastează identitar Europa şi care face corp comun cu noua dialectică neomarxistă dintre minoritatea asuprită şi majoritatea asupritoare, aşa cum am mai spus. În plus, nu se pune problema vreunei discriminări a statului în materia drepturilor civile, pe relaţia cu comunitatea gay, din moment ce legea şi Constituţia consacră dreptul de a întemeia o familie. În ciuda faptului că persoanele homosexuale sunt reticente faţă de eventualitatea întemeierii unei familii heterosexuale, acest drept poate fi oricând accesat.

    Dar polemica pe tema familiilor homosexuale aduce în prim plan şi o altă chestiune extrem de controversată – ca să folosec un termen blând: adopţia copiilor. La acest capitol, ofensiva stângii este extrem de robustă şi de agresivă. Un studiu publicat de Family Research Council din Statele Unite dezvăluie, însă, o realitate la îndemna tuturor (http://downloads.frc.org/EF/EF08L45.pdf):

    „There is an abundance of evidence to demonstrate the dangerous consequences of homosexual behavior and the unstable nature of homosexual relationships. And despite the weaknesses of the research focused specifically on homosexual parents, there is significant evidence that their children suffer, particularly în the area of sexual adjustment.

    Meanwhile, a well-established and growing body of evidence (amply documented în FRC’s companion volume, The Family Portrait) shows that both mothers and fathers provide unique and irreplaceable contributions to the raising of children. Children reared în tradiţional families by a mother and father are happier, healthier, and more successful than children raised în non-tradiţional environments”.

    În traducere:

    „Există o mare varietate de dovezi pentru a demonstra consecinţele periculoase ale comportamentului homosexual şi caracterul instabil al relaţiilor homosexuale. Şi în ciuda punctelor slabe ale cercetărilor care s-au axat în mod special pe părinţi homosexuali, există dovezi semnificative că copiii lor suferă, în special în domeniul ajustării sexuale.

    Între timp, un corp bine stabilit şi tot mai mare de dovezi (pe larg documentate în volumul, „Portretul de familie”) arată că, atât mamele cât şi taţii aduc contribuţii unice şi de neînlocuit la creşterea copiilor. Copiii crescuţi în familii tradiţionale de o mamă şi un tată (heterosexuali – n.n.) sunt mai fericiţi, mai sănătoşi şi de mai mult succes în viaţă decât copiii crescuţi în medii non-tradiţionale”.

    Fie şi numai din această perspectivă, familia heterosexuală – cu toate provocările cu care se confruntă în condiţiile economice şi sociale actuale – rămâne locul comun al creşterii şi dezvoltării armonioase a copiilor.

    Închei, subliniind că aş fi putut aduce în discuţie şi argumente de ordin religios, creştin, în favoarea familiei heterosexuale. Am optat, însă, pentru cantonarea argumentului în zona laică, seculară, atât de dragă stângii, din motive de egalitate de şanse…

    Dan Uncu

    3 gânduri despre “Daniel Uncu: Frustrarea pro-gay a stângii progresiste

    1. Că tot veni vorba de zeflemea,mistocaraie si clownerie tristă..Dacă vreți să vedeți un tipar foarte interesant e suficient sa urmăriți puțin aceste pagini pe facebook:Dumnezeu,Academia de Stihl,Tibi Codorean(Scame din buricul mintii),Institutul Dacic de ortodoxism cuantic.Toate parcă sunt clone.Mi se pare ciudat cum s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie.Reactioneaza la aceleași lucruri(cele 3 mil de semnături fiind unul din ele)posteaza aceleași comentarii,folosesc același limbaj..miroase a armata de trolli de-ti mută nasul din loc.

    2. Haideti sa vedeti ultima fandare logica a progresistilor pe subiect: prezentarea ca argument a 74 de studii care cica ar fi favorabile casatoriei gay.

      ( http://whatweknow.law.columbia.....n-parents/ in masura in care sunt disponibile pe site-uri)

      O remarca care sare imediat in ochi e ca mai toate sunt facute pe familii gay inainte de anul 2000. In Olanda de exemplu e facut pe o generatie care s-a educat in anii 90 (Olanda a votat casatoria gay in 2001). Adica pe vremea cand mass media avea alt narrative in legatura cu subiectul, si existau alte modele parentale promovate peste tot. Pe urma multe studii sunt facute cu laba gastii, prin selectia esantionului (de genul hai sa comparam rezultatele unor copii crescuti de 2 lesbiene cu rezultatele unor copii crescuti in familii divortate, sau de un singur parinte). Asta asa, ca sa semene comparatiile, cat de cat.

      Pe urma inclusiv autorul acelui articol confunda scopul pentru care au fost facute studiile. Multe se refera numai la preferintele sexuale ale copilului, daca ele au fost modificate cu ceva sau nu. Si la presiunea din partea societatii, multe incercau sa afle nivelul de „homofobie” si „prejudice” din partea altora, cum percep ei de fapt acea „homofobie”, nu neaparat cat de bine au fost educati acei copii. De fapt, cand vine vorba de educatie, se vede ca cei crescuti de lesbiene ajung sa fie ei insisi intr-o relatie homosexuala de cateva ori mai mult ca ceilalti, crescuti intr-o familie traditionala. La cei crescuti intr-un cuplu de homosexuali procentul insa ramane aproape la fel, semn ca homosexualii nu au modifica atat de mult „gender identity”-ul copilului, asa cum o fac lesbienele. Insa acolo alta e problema (*cum se poate vedea in link-ul pus la final).

      Pe urma mai e un aspect, descoperit si de Ragner, si pus chiar acolo, pe site-ul fluturat de stangisti peste tot. Esantioanele sunt foarte mici. 50-70 de cazuri. Pe cand studiul lui (ala „negativ”) e pe 2000-3000. Si pe o perioada mai mare de timp. Si cand esantionul de control e format din familii standard, diferente sunt foarte mari. Ca sa nu mai zic ca raportarile in acele studii „pozitive” arata involuntar lucruri nasoale, despre care cam toata lumea stie dar nimeni nu zice nimic, de genul familiilor de gay care nu mai sunt impreuna dupa cativa ani (pentru ca se schimba parintii des), copiilor care sunt crescuti de 2 lesbiene care divorteaza in proportie de 50% ( 7% raman single parent etc). Culmea e ca toti stangistii mai au curajul sa compare aceste lucruri cu rata divorturilor sau a familiilor cu probleme la crestini..

      Alt aspect ignorat de stangisti sunt copii crescuti la casa de copii. Chiar daca nu au tata si mama, modelul paternal / maternal inca exista, adica au la ce se raporta chiar si prin absenta. Daca ar citi un pic literatura de specialitate, ar vedea ca suferinta principala a homosexualilor vine din dificultatile cu care se raporteaza la „Alteritate”, chiar din punct de vedere ontologic, nu neaparat biologic. Adica discutia despre mediu si cultura conteaza mult mai mult ca cine stie ce presupusa predispozitie biologica, sau tip de familie in care ei cresc (Emmanuel Levinas, Alterity and Transcendence 1999). Aici un film si o carte pot schimba modul in care se raporteaza un adolescent la sexualitatea lui intr-o masura la fel de mare ca faptul ca are sau nu parinti de acelasi sex sau nu. Mai ales cand de mic este indopat cu desene animate corecte politic, ce au procentajul corect de fete, baieti, si androgini asexuati.

      Aici foarte importanti sunt factorii de mediu, gen o pustoaica care vede cum doua tipe se saruta intr-un club, sau intr-un videoclip, si chestia asta ei i se pare „cool”. Poate avea parinti de sex diferit, daca mediul incurajeaza astfel de comportamente, ea va incerca aceste lucruri doar ca sa iasa in evidenta, sa fie si ea la fel, „la moda”. La fel cum un pustan intr-un mediu in care se bea mult, poate ajunge in coma foarte usor dintr-un exces de teribilism. De multe ori aceste lucruri avand consecinte tragice.

      In extrema cealalta mai exista metodele de indoctrinare folosite de NKVD. Faptul ca atasamentele copilului trebuiau date peste cap de la o varsta frageda era cheia indoctrinarii. El trebuia sa fie fidel statului, nu familiei, nu nevestei, nici macar copiilor, ca doar partidul era celula de baza a societatii, nu familia. Insa unde nici macar comunistii nu au reusit (pana si ei stiau ca exista acea alteritate si idee de „femeie vs barbat”, „bine vs rau”, „da sau nu”), acum totul se vrea a fi o relativizare la comun, totul trebuie sa fie amestecat. O pasta gri..

      ___

      The widely circulated claim that parents engaged in same-sex relationships do just as well as other parents at raising children—a claim widely known today as the “no differences” thesis—is not settled science. Two new peer-reviewed studies released this week by the academic journal Social Science Research challenge the claim that there are no differences in outcomes between children raised by parents who have same-sex relationships and those raised by their biological mother and father in intact, stable marriages.

      In the first article, family studies scholar Loren Marks of Louisiana State University reviews the 59 studies that are referenced in the 2005 American Psychological Association brief that came to the conclusion that there are “no differences.” Marks concludes that “not one of the 59 studies referenced … compares a large, random, representative sample of lesbian or gay parents and their children with a large, random, representative sample of married parents and their children. The available data, which are drawn primarily from small convenience samples, are insufficient to support a strong generalizable claim either way.”[1] Marks’s study casts significant doubt upon the older evidence on which the APA brief, and thus the “no differences” paradigm, rests.

      The second article, by sociologist Mark Regnerus of the University of Texas at Austin, presents new and extensive empirical evidence that shows there are differences in outcomes between the children of a parent who has same-sex relationships and children raised by their married, biological mother and father. This new evidence was gathered by Dr. Regnerus, the lead investigator of the New Family Structures Study (NFSS) of the University of Texas, which in 2011 surveyed 2,988 young adults for the specific purpose of collecting more reliable, nationally representative data about children from various family origins. (The Witherspoon Institute provided funding for this study.) Already, the NFSS has been acknowledged by critics to be “better situated than virtually all previous studies to detect differences between these groups in the population.”[2]

      As Regnerus explains, the NFSS is unique among gay parenting research in three ways:

      First, it compares the outcomes of children who reported having a mother who had a same-sex relationship with another woman (LM for short) or a father who had a same-sex relationship with another man (GF for short) with the outcomes of children who reported coming from an intact biological family (IBF for short). Most gay parenting research compares gay and lesbian parenting to single, divorced, and step-parent parenting, or conversely compares a select, and often socio-economically privileged, population of gay parents to a broad, representative sample of the general population.

      Second, the NFSS gathered responses from young adult children. Other gay parenting studies focus on the responses of parents for their views about what it is like to be parenting as a gay man or lesbian woman. The NFSS interviewed the sons and daughters of GFs and LMs after they had grown up and matured into young adults (ages 18-39). This allowed the children to speak for themselves about their past experiences and to report on how they are doing at present.

      Finally, the NFSS drew from a large, random sample of the U.S. population. To date, there is only one other gay parenting study that draws from a large, random sample, that of Michael Rosenfeld of Stanford University, who relies upon 2010 U.S. Census data. Every other gay parenting study thus far relies upon small or non-probability samples, which are inadequate for drawing conclusions about the population at large. Additionally, the NFSS gathered more data of interest to gay parenting researchers than did the U.S. Census, soliciting answers on a wide range of outcomes, including social, emotional, and relational well-being.

      http://www.thepublicdiscourse.com/2012/06/5640/

      Un subiect care nu se discuta nicaieri. Zeci de studii pe morbiditate. De la mood change, anxietate, tendinte suicidare, depresie, fobii, atacuri de panica, promiscuitate, dependenta de alcool, marihuana, fisting si alte comportamente deviante, mai toate sunt de 3-5-7 ori mai mari fata de esantionul de control. La criminal schizophrenia (un exemplu asemanator fiind gelozia intre homosexuali) e de 12 ori. La fisting e de 50. Pentru toate graficele exista trimiteri la studii, pot fi verificate daca e intr-adevar doreste cineva. Insa nici un progresist nu va face asta. Ei sunt multumiti cu studiile „pozitive” ce le confirma concluziile deja stabilite in avans, nu sunt deloc preocupati ca sunt turnate pe banda rulanta la kilogram fara nici un fel de retinere si peer review serios (dovada multitudinea de erori metodologice, falsuri evidente samd – cam ca la global warming, ca deh, e vorba de ideologie care normeaza realitatea ce trebuie sa supuna, nu invers). Stangistii oricum nu au inteles mare lucru din stiinta, nu e subiectul lor preferat. Ei mai mult cu propaganda. De aceea poate si celelalte studii ce sunt „contra” acestor lucruri sunt marginalizate, linkurile sterse permanent, atacate in instanta pe motive tampite gen discriminare si homofobie samd, ca nimeni nu are curaj sa zica absolut nimic.

      Viitorul luminos. I mean ok, daca la asta trebuie sa ne asteptam, poate ar trebui sa nu mi se mai para anormal. Poate acesti progresisti au dreptate, si sunt eu ramas in evul mediu cu anumite mentalitati. Desi daca ma gandesc mai bine, din punctul asta de vedere in evul mediu era mai rau. Ca sa nu mai spun ca in anumite regiuni din Orientul Mijlociu aceste obiceiuri au ramas inclusiv azi la fel, si la cate zeci de milioane de baieti au in plus (din cauza ecografelor si avortului selectiv – ca sa nu mai zic de traditiile lor milenare), poate asta e viitorul si noi nici macar nu realizam.

      http://www.mygenes.co.nz/whiteheadcomorbid10_2.pdf

    3. O precizare. Obisnuaiam sa folosesc termenii : ” familie traditionala”, familie homosexuala”, „familii heterosexuale”. Pana in momentul cand mi s-a atras atentia ca exista numai familia, aceea corespunzand definitiei cerute de viitorul referendum. Folosirea celorlaltii termeni este un deserviciu adus acestei familii. Asocierile homosexuale sunt confirmate numai prin uniuni civile.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.