Daniel Uncu: Pacifismul asasin al stângii şi societatea utopică (II)

    Print Friendly, PDF & Email

    Negarea realităţii obiective face ca ideologiile să eşueze în mod lamentabil, prin incapacitatea acestora de a se adapta realităţii. Nazismul şi comunismul sunt exemplele „de şcoală” în acest sens.

    scoala de la frankfurtOccidentul se ideologizează, vai, pe zi ce trece. Teoria critică a neomarxiştilor frankfurtieni, care proclamă abolirea cunoaşterii obiective ca metodă, face ca realitatea să fie negată, criticată şi dezavuată. Percepţia imparţială asupra realităţii cotidiene, în care extremişti islamişti asasinează în numele lui Allah oameni nevinovaţi, devine irelevantă în virtutea ideologiei lansate de Max Horkheimer şi rafinată de acoliţii săi. Faptele pe care simţurile noastre ni le dezvăluie sunt, conform Teoriei Critice a Şcolii de la Frankfurt, deformate şi preformate, pe de o parte prin caracterul istoric al evenimentului/obiectului perceput şi, pe de altă parte prin caracterul istoric al organului de percepţie, ne avertiza încă din 1937 şeful neomarxiştilor germani. Mai simplu spus, ceea ce vedem şi ceea ce se întâmplă nu este „adevărat”, căci adevărul este altul, carevasăzică. Noi nu putem vedea „adevarul” (?), caci evenimentul la care ne uitam este deformat de constrangeri istorice retrograde si, in plus, noi percepem evenimentul cu pricina prin prisma amprentei socio-istorice care ne face sclavii idiosincraziilor la fel retrograde. Afirmaţia „astăzi au loc atentate în Europa” este o afirmaţie cel puţin controversată din această perspectivă. De ce? Pentru că ea presupune atât posibilitatea cât şi realitatea. Ca să verificăm care dintre cele două proiecţii – posibilitatea sau realitatea – este adevărată, trebuie să apelăm la metoda empirică: să vedem ce se întâmplă, adică. Dar, un atare demers presupune că valoarea de adevăr sau neadevăr se bazează pe acceparea existenţei unei structuri… obiective a lumii. Ceea ce, pentru neomarxisti este o aberaţie retrogradă! Adevărul propavaduit de stânga progresistă este acela că societatea capitalistă şi democraţia sunt constructe ce suferă de determinism constrângător socio-istoric, de aceea realitatea obiectivă trebuie distrusă complet prin acţiune revoluţionară – marxist-culturală, cel putin – şi înlocuită complet cu o abstracţiune, o utopie tristă, care „să descătuşeze, tovarăşi!” societatea din lanţurile sclaviei, utopie numită… corectitudine politică! În virtutuea acestei paradigme, în Europa NU au loc atentate, ci reflexe ale politicilor occidentale exersate în Orientul Mijlociu. Ca atare, asasinii au circumstanţe atenuante, ba chiar devin agenţii schimbării societăţii capitaliste putrede, retrograde şi contingentate socio-istoric.

    Corectitudinea politică este o ideologie. Incapabilă să se ajusteze la realitate, ea nu poate decât să nege a priori realitatea, căci este tributară Teoriei Critice. Şi, dacă nu există posibilitatea de adaptare la realitate (care realitate…?), atunci realitatea trebuie pur şi simplu desfiinţată. Suprimată. Orice persoană care se pronunţă împotriva adevărului absolut al acestei noi ideologii trebuie exclus din viaţa publică, asasinat social şi falimentat financiar. Dacă nu cumva, la un moment dat, eliminat fizic… Şi, da, era să uit: toată zona conservatoare şi toată Dreapta în general sunt populate cu imbecili xenofobi, hateri, bigoţi. Neomarxismul a împărţit deja societatea în „buni” şi „răi”, pe un plan de clivaj între „progresişti” şi „retrograzi”, plan pe care întreaga civilizaţie occidentală alunecă spre dezintegrare. Stânga progresistă a găsit, în sfârşit, un răspuns la întrebarea pusă de Georg Lukacs în anii ’20 ai secolului trecut, „cine ne va salva de civilizaţia occidentală?”: teroriştii islamişti, la adăpostul corectitudinii politice cu toate conotaţiile ei nefaste!

    Pe butucul suprimării realităţii stau – alături de sceleraţi care urlă cu spume la gură „Allahu Akbar” în timp ce mitraliază, taie beregate, detonează bombe sau măcar violează câte-o nenorocită de „curvă” nemţoaică, franţuzoaică sau suedeză – mass media progresistă şi elitele politice occidentale, mediul academic, activiştii ONG-işti, minorităţile „oprimate”, indiferent care ar fi ele. Drogaţi cu toţii de utopia ideologică a emancipării sociale, aceştia dau sens noii lupte de clasă între majoritate şi minorităti. Emancipare faţă de ce? Faţă de creştinism şi morala creştină, faţă de familia heterosexuală, faţă de identitatea naţională şi europeană, faţă de istoria şi cultura occidentale. Culmea este că, această nebunie se desfăşoară sub imperiul apelului generos şi absolut frecventabil la înţelegere, acceptare şi iubire.

    Alteritatea să triumfe, aşadar! Da. Dar, doar atât timp cât nimeni nu se revoltă împotriva noii ideologii a corectitudinii politice, care deconstruieşte Occidentul!

    Dan Uncu

    Citiți partea I

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.