Dragos Paul Aligica: Conservatorismul de import vs dreapta adevarata

    Print Friendly, PDF & Email

    Suntem persecutati regulat -aici si aiurea- de entuziastii adevaratului conservatorism, adevaratei drepte, adevaratului liberalism, adevaratului nationalism si ai altor doctrine politice cu calificativ aletic, pure si fara adaosuri. Si trage tare iar cu adevarata dreapta, iara si iara povestile cu doctrinele de import, care fac si dreg si cu traditia romaneasca si cu fondul romanesc si cu specificitatea nationala etc etc etc… Decenii de experienta ne invata ca cea mai buna abordare e sa nu ii bagi in seama. Le trece. Apoi le vine iar. Iar le trece. Iar le vine…

    dragos paul aligicaNu am putut vreodata intelege si nu inteleg ce vor oamenii astia desi avem cea mai mare deschidere si cele mai bune intentii: Emotiile hormonale ce-i mana, clare. Dar in plan intelectual-practic habar nu am ce vor. Ce spun si propun ei in mod concret: (a) doctrinar si (b) ca design institutional?! Ii asculti si ii asculti, cum isi tot fac vant si tot isi iau avant si astepti sa sara odata si odata, sa vina si cu ceva concret dupa aceste lungi introduceri, sa spuna si ceva la obiect dupa atatea prolegomene…si… nimic. Te uiti la ei: Asa. Bun. Si?!

    Si nimic. Nu exista nimeni in universul asta care sa poata spune ce vor tinerii astia. O lunga introducere la ceva ce nu mai vine niciodata. In ce consta acel „specific national” politic-doctrinar, ce vor oamenii astia si ce au cu ideile institutionale si doctrinele ale stiintei politice moderne, occidentale?! Poate cineva sa articuleze? Sunt actiunea colectiva si agregarea preferintelor, identificate de doctrinele si stiintele politice clasice, occidentale ca centrale oricarei idei de ordine politica constituita, sunt ele inexistente, inoperante, diferite la noi?! Sunt principiile agregarii preferintelor prin mecanisme de vot si e algebra sistemelor de vot comparative -oricare ar fi ele- diferite in Romania?

    Este teorema juriului a lui Condorcet sau paradoxul agregarii a lui Arrow sau teorema votului median sau mecanismele public choice ale logicii grupurilor de interese, irelevante la romani?! Sunt principiile de design constitutional sau de administrare publica -care in mod normal sunt extensia tratarii problemelor de mai sus in plan institutional- cumva unice la romani si cer o abordare unica? Este logica insitutionala diferita la noi? Cum? Ce vor oamenii astia?!

    Respectarea „traditiei”. Ce traditie?! Ce doctrina romaneasca avem noi in sistemele de guvernanta si n-am aflat inca? Tot dar absolut tot ce a fost produs aici de sute de ani in materie de gandire politica si design constitutional- institutional e derivativ din idei si doctrine occidentale. Nu exista nimic, dar nimic, care sa poata fi identificat ca ceva specific romanesc care sa poata fi relevant, functional, operativ pentru constituirea si organizarea politica si economica a unei societati moderne in secolul 21. Ceva care sa se poata pretinde ca e o alternativa la 2000 de ani de evolutie in gandirea politic institutional-constitutionala care culmineaza cu regimurile democrat liberale occidentale contemporane. Cine pretinde contrariu trebuie sa arate ce si cum. Hic Rhodus, hic salta!

    Am inteles: nu vreti vot democratic si teoriile pe care se bazeaza, nu vreti constitutie cu drepturi ale omului si teoriile pe care se bazeaza, nu vreti economie bazata pe schimb liber si teoriile pe care se bazeaza, nu aia, nu aialalta ca nu sunt neaose si sunt de import si nu reprezinta sufletul poporului. Dar ce vreti, concret? Ce naiba de regim vreti? Obstile satesti. Voievozi. Bun. Asa. Si?! Termina gandul. Si?! Concret.

    Nici nu poti sa-i intrebi insa pentru ca e evident ca nici macar nu inteleg ce vrem de la ei. Se uita cu ochisorii lor mari si adevarati la tine, clipesc des si repeta fascinati de autoerotismul descoperirii propriei potente intelectuale de a spune: adevaratul conservatorism, adevarata dreapta, adevaratul nationalism, adevarata aia, adevarata aialalta… O imagine implicita a politicii romanesti in izmene si cu buciume pe dealuri si coline inverzite cu fete cu fote inflorate, alergand zglobiu in jurul sfatului batranilor etc etc. departe de finanta capitalului international si smintelile occidentale cu democratia constitutionala liberala. Si iar le trece. Si iar le vine…

    Si uite asa, ducem toti lupta ideologica. Ca de-aia s-a inventat facebook.

    Dragos Paul Aligica

    Un gând despre “Dragos Paul Aligica: Conservatorismul de import vs dreapta adevarata

    1. I love you, man!
      Is always an intelectual delight to read your articles!
      Bravo! Go Dragos,go,go,go…

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.