Prinsi in agitatia si verbiajul emotionat al momentului parem sa scapam din vedere un lucru esential. Ridicand problema Monarhiei avem in sfarsit posibilitatea de a dezbate public in mod serios chestiunea Republicii la romani. Fiind pusi in fata situatiei de a justifica Republica, avem o sansa unica de a clarifica si aseza pe temei serios –odata pentru totdeauna- argumentul Monarhist la romani. Punctul de plecare este destul de precar in ambele cazuri: Argumente sarace, primitive si de o parte si de alta.
Republica la romani are handicapul de a se fi nascut asa cum s-a nascut. Un act de forta, fara deliberare si dezbatere publica serioasa, fara garantia ca reprezinta o formula bine gandita si asimilata la nivelul opiniei publice. Legitimitatea sa ca forma de guvernare este vulnerabilizata de lipsa unui curent doctrinar-intelectual republican clar si ferm asumat public, menit sa-i dea sustinere. Republicanismul este mai degraba o expresia a noului status qvo, o obisnuinta comoda, o fomula modernizatoare acceptata ca atare, fara prea multe nelinisti intelectuale si interogatii.
Pe de alta parte, ideea monarhista la romani are handicapul de a fi mai degraba un curent emotional, paseist si melancolic. O imagine nostalgica a unei lumi utopice. Un construct bovaric in care se amesteca amintiri de famile, cronica life-style si critica social-politica prezenteista. Prezentandu-se ca o insiruire de slogane facuta de pe pozitii romantic-mitopoetice, Monarhismul romanesc azi este asadar mai degraba expresia unei afirmari identitare individuale decat o propunere argumentata sau un argument doctrinar-politic.
Premise ale dezbaterii
Evolutiile recente ar fi insa un motiv serios ca dezbaterea publica privind forma de guvernare in Romania sa prinda in sfarsit un contur serios. Varii nunti regale au incalzit inimile, PNT, prin noul sau sef, agita steagul restauratiei, mesaje monarhiste apar pe toate canalele si voci din zona Casei Regale anunta ca daca e cazul, exista vointa si putinta. Peste toate acestea a venit si Presedintele cu o declaratie ce a facut valuri.
Dezbaterea publica devine inevitabila. Ar trebui sa fie insa o dezbatere care sa aiba ca scop clarificarea, nu sloganul. Argumente, nu prezervarea unor tabuuri pioase sau indignari ipocrite. Daca din toata acesta conjunctura nu rezulta o mult intarziata si prea-necesara clarificare a argumentelor republicane si monarhiste, atunci totul e o pierdere de vreme. Iar daca vrem sa discutam, atunci doua sunt temele majore:
(1) Problema masurii in care forma de guvernare monarhica este dezirabila si viabila in general – si in particular la noi, aici si acum.
(2) Problema comportamentului si relatiei Casei Regale cu poporul roman in perioada interbelica, a ultimului razboi mondial si cea imediat urmatoare lui.
Temele ar trebui insa separate. Daca le amestecam, nu o sa ajungem prea departe. Intrand in tangente si interpretari cu privire la responsabilitate, vina, datorie, onoare, patriotism etc. intr-un anumit moment istoric foarte tulbure, riscam sa pierdem din vedere exact ceea ce e mai important. Anume problema cheie:
Care sunt argumentele doctrinare sau pragmatice in favoarea unei formule de guvernare si impotriva alteia? Mai precis, dincolo de apel la emotie si sentiment, pe ce se bazeaza argumentul monarhist in actul sau de contestatie pe care incearca sa-l formuleze impotriva Republicii?
Caci, din pacate pentru adeptii monarhiei, asimetria functioneaza in favoarea republicanismului. Republica e forma actuala de guvernare. In plus, argumentul republican este cel care are avantajul doctrinar in stiintele politice. Ce inseamna asta in mod concret? Inseamna ca asteptarea este ca in posibila dezbatere, monarhistii trebuie sa fie primii care formuleaza argumentul. Challengerul este cel fortat sa faca prima miscare.
Necesitatea si viabilitatea formulei monarhice in general
Prima tema care ar trebui atacata de argumentul monarhist este una generala. Ea deriva din insusi modul in care s-a cristalizat teoria politica moderna. Din aceasta perspectiva, forta argumentului cu privire la necesitatea si viabilitatea formulei monarhice este pur conjuncturala. Nu exista nimic logic, psihologic, sociologic, insititutional sau cultural care sa recomande in abstracto aceasta formula de guvernare. In anumite circumstante istorice, in anumite situatii, in anumite epoci, o astfel de formula se impune prin forta imprejurarilor sau se degaja ca alternativa satisfacatoare: Un suboptimal superior altor suboptimale. In alte circumstante, alte formule decat cea monarhica sunt preferabile.
Exista argumente serioase de natura generala – institutionala sau sociologica – pentru aceste “alte formule”, in teoria politica de azi. Argumente care depasesc sfera conjuncturalului. Nu acelasi lucru putem spune despre formula monarhica. Si cu atat mai putin privind pe cea a monarhiei ereditare. Deci monarhismul contemporan trebuie sa raspunda, vrea, nu vrea acestei provocari.
La nivel general asadar, un argument pro-monarhic trebuie sa raspunda unui baraj de intrebari cum ar fi: De ce sa fie mai bine sa incredintezi puterea in perpetuitate unei familii pe care o asezi in varful piramidei de autoritate, status si putere? De ce sa fie preferabil acest monopol ereditar unui sistem de rotatie la putere de sus pana jos, bazat pe decizie colectiva si competie intre indivizi? De ce o societate nu ar putea mentine niste standarde sociale sau crea o elita si fara ajutorul unei familii anume? Sau prin rotatia unor familii? Asta in cazul ca factorul conjugal-matrimonial este atat de important pentru societatea in cauza. Nu cumva ideea de a pune in centrul sistemului meritocratic national niste oameni ce in afara de accidentul biologico-biografic de a se naste intr-o familie “speciala” si al unui training atitudinal-comportamental special, nu au nici un alt merit, este un pic bizara?
E o discutie deschisa. In masura in care se poate face o observatie generala privitor la teoriile politice contemporane, ideea este insa ca nu exista un argument general valabil, care sa sustina teza monopolului ereditar sau de familie. Adica un argument general, bazat pe logica institutionala si nu pe entitati mistice, politic nebuloase si logic impenetrabile cum ar fi “voia lui Dumnezeu”, “ungerea divina” si “sangele regesc”. Singurele argumente generale demne de atentie pasagera sunt cele ale unor economisti ce incearca sa afirme superioritatea principiului monarhic folosind ca element cheie modelul “banditului stationar” al lui Mancur Olson sau modele inrudite ce folosesc rata preferintelor de timp.
In linii mari asta se traduce astfel: Un presedinte si camarilla sa sunt motivati de faptul ca stau la putere doar un numar predeterminat de ani si astfel jumulesc contribuabilii repede si intens. Un rege si camarilla sa o fac mai tacticos si pe termen lung, deci mai cu retinere si cap, pentru ca nu sunt fortati de ciclul electoral. Nu vor sa omoare gasca de jumulit pentru ca moare tot la ei in brate, nu la presedintele urmator. Avantaj: monarhia.
Problema este ca trecand peste faptul ca “jumulirea” contribuabilului este facuta in principal, atat in republici cat si monarhii constitutionale, de parlamentele alese democratic ce redistribuie de la un grup social la altul, aceste teze reduc toata teoria guvernarii la un sistem de preferinte si motivatii ale unor indivizi de la varful sistemului si uita cu totul de sistemul institutional real, de competitia politica si sociala, de contraponderile incrucisate ale institutiilor statului, de “checks and balances” etc. Pe scurt, simplifica nepermis.
Dar nu este locul aici sa intram in amanunte. Ideea este ca argumentul general in favoarea prinipiului monarhic este dificil si ca sansele de reusita sunt probabil mult mai mari cand este vorba de un argument conjunctural.
Necesitatea si viabilitatea formulei monarhice in context romanesc
Notam prin urmare ca atat timp cat argumentul logic privind preferabilitatea universala a formulei monarhice continua sa fie lipsa la apel, ne ramane argumentul conjunctural: “In contextul X, din tara Y, formula moharhica este singura viabila. Din varii motive celelalte formule nu sunt implementabile sau fezabile.”
Aici ar fi loc de o discutie cu adevarat interesanta. Si aici este locul unde ar fi de asteptat ca argumentul monarhist la romani sa fie cel mai bine reprezentat. Cu conditia ca cineva sa ne dea materia prima necesara unei discutii. Din pacate nici azi si nici ieri nu s-a auzit niciun argument satisfacator. Ne referim aici la un argument pragmatic formulat pe un fundament institutional, economic, sociologic sau politologic. Cauza monarhista ar fi evident mult mai bine servita de astfel de argumente decat de speculatii metafizico-juridice, hermeneutica obosita in jurul unor notiunii precum “lege salica”, “abdicare”, “coroana” sau evocari lacrimogene a varii episoade istorice sau de familie, cu morala altfel ambigua.
Intrebari: Poate deci cineva sa formuleze un argument credibil privind necesitatea imperioasa a restauratiei in Romania, aici si acum? Daca da, care este natura acestuia? Care este baza sa teoretica, care este substanta sa empirica si factuala? Care sunt resorturile sale strategice si pragmatice? Pe ce ne bazam?
In loc de concluzii
Sa repetam: forta argumentului cu privire la necesitatea si viabilitatea formulei monarhice este pur conjuncturala. Nu exista nimic logic, psihologic, sociologic, insititutional sau cultural care sa recomande in abstracto aceasta formula de guvernare. Dar in acelasi timp, nu exista nimic logic, psihologic, sociologic, insititutional sau cultural care sa nu recomande aceasta formula de guvernare in anumite contexte si conjuncturi. In anumite circumstante istorice, in anumite situatii, in anumite epoci, o astfel de formula se degaja ca un suboptimal superior altor suboptimale.
Intrebarea este deci: Este sau nu este actuala situatie a Romaniei una dintre acele circumstante favorabile monarhiei? In posibila dezbatere, monarhistii trebuie sa fie primii care formuleaza argumentul. Challengerul este cel fortat sa faca prima miscare. Problema este ca argumentul lipseste.
Ar parea un motiv de satisfactie pentru republicani. Nu ar trebui sa fie. Republicanismul romanesc are nevoie de o dezbatere serioasa si sustinuta pentru a se reinventa, reconstrui si relansa. Sa nu uitam cat de greu a fost si cat a durat pana sa ajungem sa avem o noua dreapta intelectuala – moderna si articulata – in Romania. Constructia republicanismul romanesc de secol 21 – si prin implicatie a monarhismului romanesc de secol 21- va fi probabil un proces la fel de lung si laborios.
[...]
Dragoș Paul Aligică
