Dragos Paul Aligica: Regele a murit, de fapt, de mult

Print Friendly, PDF & Email

Ceea ce individual si personal e poate acceptabil (desi, sincer, in cazul de fata fiind vorba de o personalitate publica, linia e greu de tras) devine la nivel colectiv si public ceva bizar, un spectacol poate Borgesian, poate Ionescian, poate Caragialesc, poate Conradian: Povestea unei tari ipotetice, cu un popor ipotetic, cu un rege ipotetic, intr-un spatiu al unei mentalitati colective ipotetice, undeva intre suprarealism, drama si farsa, la un capat de lume si civilizatie in care echilibrul intre forma si fond continua sa gliseze nesigur: „Kitsch? Nekitsch? Ce sa alegi? Sa rabzi in cuget vitregia sortii? Sau Kitschul sa-l ridici?! Sa mori? Sa dormi? Si domind sa visezi…”

Si Regele care de fapt nu era Rege, moare. O moarte si ea cam ipotetica -mai mult ceremoniala si formala- pentru ca moartea cea relevanta avusese loc de mult, se desfasurase incet, in timp, in aproape toate aspectele ei, dar mai ales in aspectul social si politic care conteaza in ultima instanta pentru naratiunea nuvelei si subiectii istoriei in cauza. Si brusc, din adancurie superficialitatii, ipocriziei, facaturii, ingalarii, iresponsabilitatii si oportunismului, o explozie colectiva…cum doar in romane, nuvele, teatru, pe scurt doar in fictiunea literara mai poti imagina…

O intrebare se ridica peste toata aceasta poveste: De ce? De ce in toti acesti ani -daca lucrurile stau asa cum transpare colectiv acum- de ce omul asta NU a fost de fapt si de drept regele tarii ipotetice in cauza? De ce niciodata in ultimii 27 de ani (daca restul anilor mai pot fi explicati) NU a existat o miscare politica reala, solida, concreta in acest sens? Unde au fost si cum au actionat aceste majoritati covarsitoare pe care le vedem manifestandu-se post mortem cu atata ardoare, determinare si loiala pietate?! Unde a fost creierul si cartierul general al acestei emotii, vointe si memorii colective si al acestor forte sau miscari colective?

Bizarul situatiei, penduland intre ficiune si realitate, lasa cititorul perplex. Puneti-va in locul sau. Nuvela este exceptionala. Se termina cu un bulversant: A fost sau nu a fost? Asa cum se termina toate evenimentele colective in acel spatiu Conradian-Borgesian, un Nostromo Latino-American in Balcanii lui Ionesco si Caragiale.

A fost sau nu a fost? A fost sau nu a fost Revolutie? A fost sau nu a fost Rege? A fost sau nu a fost un Popor? O tara? O istorie? Unde au fost astia toti pana acum 72 de ore si cum se explica toata povestea asta ciudata, cu fiinta si nefiinta…

„Fiinţă – nefiinţă: ce s-alegi?/ Mai vrednic oare e să rabzi în cuget/ A’ vitregiei praştii şi săgeţi/ Sau fierul să-l ridici asupra mării/ De griji – şi să le curmi? Să mori: să dormi/ Atât; şi printr-un somn să curmi durerea/ Din inimă şi droaia de izbelişti/ Ce-s date cărnii, este-o încheiere/ Cucernic de râvnit. Să mori, să dormi,/ Să dormi – visând, mai ştii?” (Hamlet – trad. de Leon Leviţchi şi Dan Duţescu.)

Dragos Paul Aligica

Un gând despre “Dragos Paul Aligica: Regele a murit, de fapt, de mult

  1. Daca Regele Mihai I ar fi dat un semnal clar si hotarat dupa 1989 ,este posibil ca astazi Romania sa fie Regat. Asa putem sa fi mahniti ,dar mai ales sa avem sentimentul ca nu a dorit nici macar sa incerce sa isi asume responsabilitatea . Fiindca nu a facut-o putem crede ca ori nu s- simtit in stare , ori ca putea fi santajat. P.S. Nu imi iese din cap ca Regele Mihai I a fost singurul sef se stat caruia URSS i-a acordat cea mai inalta decoratie sovietica pentru faptele exceptionale din al doilea razboi mondial.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.