Dragos Paul Aligica: Tineri ganditori pe care tara nu putea sa-i mai incapa

Print Friendly, PDF & Email

Din seria „Tineri ganditori pe care tara nu putea sa-i mai incapa”. Mostra: „Din pacate, nu ‘renumele’ ii declasifica pe acestia ci ideile pe care le vehiculeaza. Eu unul nu apartin decat marginal culturiii lui Liiceanu si Blandianei, dar pot sa spun cu mana pe inima ca oamenii astia sunt ramasi in urma, unul pe jumatate si celalalt de tot, ca valori la care se raporteaza omul modern din vest.”

De unde ies, frate, copiii astia care ilustreaza perfect limba si gandirea de lemn a anilor 50 cu atata autoerotism, lipsa de constiinta de sine si abanon?!? Elementele noului care tot avanseaza si avanseaza pe noi culmi ale progresului si civilizatiei, depasind elementele vechiului muribund si in retragere. Si auzi: „valori la care se raporteaza omul modern din vest”. Indubitabil se vorbeste aici de pe pozitii axiologice pe trei sferturi -poate chiar patru cincimi- mai avansate decat avanposturile cele mai avansate ale celui mai avansat om modern din vest. Desi, regretabil, mai sunt si anumite ramaneri in urma: elemente intelectuale sovaielnice (50% ramase in urma) si unele de-a dreptul retrograde (100% ramase in urma). Stavile in calea progresului. Si ca sa fie tacamul complet: „poate sa spuna cu mana pe inima”. Asta inteleg: ca pe creier e imposibil.

Nu mi s-a intamplat niciodata asa ceva. E plin fluxul meu de facebook de tineri si mai putin tineri, mai mult sau mai putin titrati, care din motive care imi scapa se recunosc in tiplogiile listate in ultimele doua comentarii de pe acesta pagina. Si reactioneaza in varii moduri, cu varii grade de durere, frustrare, jale, revolta si bravada.

Problema e ca oamenii mei nu pot discerne intre mesaj si mesager si ca nu fac decat sa ilustreze prin nume si prenume si fotografie exact tema discutiei. De ce nu se pot abtine sa o faca desi e atat de evident ca nu e cazul si momentul sa se devoaleze asa naiv?! Iata o sursa de perplexitate desi probabil nu ar trebui sa fie cazul, dat fiind ca aici lucram, ca sa zic asa, cu materialul clientului …

Dragos Paul Aligica

6 gânduri despre “Dragos Paul Aligica: Tineri ganditori pe care tara nu putea sa-i mai incapa

  1. „De unde ies, frate, copiii astia care ilustreaza perfect limba si gandirea de lemn a anilor 50” are (cel puțin) O explicație.

    Dincolo (sau în spatele) ”Imbecilul aspirațional sau parazitul media” (soldați-pioni de sacrificiu prin însăși imbecilismul lor manifest) șede un morman de drdoci super-titrați în diverse universități anglo-saxone. Ei nu fac declarații aberant-stupefiante, ci scriu. Scriu din greu și sînt traduși cu entuziasm (imbecil ? interesat ?) în limba română.

    Mă refer la patru persoane:
    – Ian Morris – De ce Vestul deţine încă supremaţia – Şi ce ne spune istoria despre viitor
    – Jared Diamond – Viruşi, arme şi oţel. Soarta societăţilor umane
    – Kenneth Pomeranz – Marea divergenţă – China, Europa şi naşterea economiei mondiale moderne
    – Margaret MacMillan – Războiul care a pus capăt păcii

    Citindu-le m-a cuprins exasperarea (disperarea) întîlnind nenumărate poncife ale propagandei sovietice, plus alte imbecilisme derivate (ecologie după ureche). Cîteva exemple:

    – Ian Morris: „Amiralul eunuc Zheng He, cînd a pornit de la Nanjing spre Sri Lanka, în 1405, se afla la comanda a aproape trei sute de vase. Printre acestea se numărau nave-cisternă ce transportau apă potabilă și imense „corăbii-tezaur”, cu cîrme realizate cu o tehnică avansată, cabine etanșe și instrumente complicate de semnalizare. În rîndul celor 27.000 de navigatori conduși de Zheng se aflau 180 de doctori și farmaciști. Spre deosebire de el, Cristofor Columb, cînd a pornit de la Cadiz, în 1492, avea doar 90 de oameni pe trei corăbii. Vasul lui cu cea mai mare cocă disloca doar a treizecea parte din apa dislocată de cea mai mare corabie a lui Zheng. Avînd 26 de metri, era mai scurt decît catargul principal al navei lui Zheng și era doar de două ori mai lung decît cîrma acesteia. Columb NU DISPUNEA DE APĂ POTABILĂ și nici de doctori adevărați. Zheng avea busole și cunoștea Oceanul Indian suficient cît să umple o hartă de șase metri. Columb rareori știa unde se află, cu atît mai puțin despre locul spre care se îndrepta.”
    Faptul că ”nenorocitul” de Columb a descoperit America nu are vreo mare importanță ci scurtele lui catarge și lunguiețele hărți chinezești.

    – Jared Diamond preia din voleu (sau invers): „…a trimis flote puternice, de sute de corăbii… de-a curmezişul Oceanului Indian,… cu zeci de ani înainte ca cele trei mici corăbii ale lui Columb să traverseze ÎNGUSTUL Ocean Atlantic…”

    – Kenneth Pomeranz (despre aceleași mari descoperiri): „noroc geografic, Marea Britanie a fost norocoasă, Europa de Vest…; a devenit norocoasă…, Europa a tras lozul cîştigător…”

    Așadar dominația europeană (imperialistă cf. Lenin & Comp) asupra restului lumii se datorează strict unei serii de noroace incredibile (ce spune teoria matematică nu contează – e tot ”imperialist”-europeană).

    Madam Margaret MacMillan, „profesor de istorie internațională la Oxford University, fost rector al Trinity College”, nu se ocupă de mărunțișuri precum ”îngustul” ocean Atlantic și lungimea catargelor lui Columb – o, nu ! Ea ne vorovește despre ”După umilinţa înfrîngerii de către Japonia în 1904-1905, Rusia RESIMȚEA O NEVOIE PRESANTĂ DE A SE REAFIRMA CA MARE PUTERE.” + …epidemia de gripă – din 1918 – (probabil un rezultat al răscolirii pământului încărcat de microbi din nordul Franţei şi Belgiei)… În bună tradiție hipioto-ecologistă (adică zbier-dar-habar-nu-am-despre-ce-vorbesc) Margie confundă bacteriile cu virușii. Oricum, ideea cu ”germenii” (germs) care, ascunși de secole prin subsolul belgian insuficient ”arat”, abia așteptau să lovească, înveselește de-ți vine a plînge.

    Pe lîngă toți gomoșii ăștia Jean-Paul Sartre, Joan Baez sau Edward Snowden CHIAR SÎNT DOAR NIȘTE PIONI.

  2. @1 a propos de cei patru autori enumerați:

    „Există o anumită formă de de idioțenie care le este interzisă oamenilor obișnuiți. Numai filosofii au acces la ea.”

    Olavo de Carvalho

  3. Să mă scuze Olavo de Carvalho dar autorii menționați nu sînt filosofi nici în vis ci doar niște hipioți întîrziați și cam semidocți care din înaltul pozițiilor universitare ne bagă pe ușa din dos străvechea propagandă sovietică. Vezi-l și pe J. B. S. Haldane, (realmente un valoros om de știință):
    „Am suferit de gastrită cincisprezece ani la rînd pînă cînd l-am citit pe Lenin care mi-a arătat ce merge rău în societatea noastră şi cum poate fi ea vindecată. De atunci nu am mai avut nevoie de medicamente.”

    Căci să înlocuiești perversele savanterii impuse cu tancul de ”academicienii” moscoviți prin ”liber consimțite” aiureli vestice nu înseamnă progres, ci doar smerenie intelectuală, tipică unor elite încă ne-desprinse de pășunism. După ce, timp de un secol, importarăm de-a valma tot soiul de forme fără fond franțuzești, apoi înghițirăm cu noduri diverse ticăloșii miciuriniste, nici astăzi nu ne putem elibera din magma complexelor specifice ”culturilor mici”, hăpăind gunoaie pulitzeriene. Oricare combinație imaginabilă de ”E”-uri nu poate face atîta rău la ficat cît ramolisment produce în creier un discurs plin de enunțuri inconsistente, dar ferm-arogante, precum cele emise în cărțile despre care vorbim. Numai bune pentru români, cărora nu le trebuie multă marfă ”pseudo-intelectualistă” ca să-și bulbuce venele de pe tîmple, deja mult solicitate în sfertodocta ”iepocă de aur”.

  4. @4 Nu de asta era vorba. Nu am pus citatul pentru că s-ar referi la domeniul de specialitate al celor patru. Ci pentru că se referă la un anumit nivel de pretenții sclifosit-intelectuale. Ideea era că această formă de idioțenie e întâlnită numai în rândul elitelor, nu e accesibilă omului de rând.

    Nu aș pune la un loc importurile franțuzești dinainte de război cu miciurinismele. Pe vremea aceea, (sec XIX- XX la început) aveai ce importa dpdv cultural din Franța, chiar dacă nu tot ce s-a importat pe atunci din Franța era bun și valoros. Dar suma algebrică a fost pozitivă, iar importul nu s-a făcut cu forța.
    Miciurinismele erau cretinătăți, pe care nimeni nu le-ar fi importat în mod spontan. Au fost impuse, dar nu poate nimeni dovedi că au fost înghițite – fie și cu noduri – adică acceptate, chiar și parțial.

    În zilele noastre, problema nu e importul, ci lipsa de discernământ. Occidentul încă mai e pluralist. E plin și de gunoaie, da, iar acestea provin în mare măsură din deceniile de subversiune gramscist-frankfurtiană, a căror origine nu e autentic occidentală, ci sovietică.

    Putem să ne mișcăm natural și cu folos în cultura Occidentului, fără complexe, nici de inferioritate nici de superioritate (că e cam tot aia).
    Dacă zicem, de exemplu, că gunoaiele din cărțile de care vorbim sunt „numai bune pentru români”, nu dovedim că ne-am eliberat de complexe. Nu toți românii sunt discipoli ai acelor cărți.
    Dar soluția nu e nici să oprim orice import cultural din Vest și să trăim doar din producții locale. În Vest nu se produc numai aiureli. Nici chiar acum, după decenii de marxism cultural. Vestul a produs anticorpi față de acesta, mai produce încă multe lucruri foarte valoroase, care ne-ar prinde bine și nouă.

    Soluția e discernământul. Ceea ce presupune studiu. Efort. Și înțelepciune.

  5. De acord ! Problema ar fi că un personaj sagace și bine informat precum Cristian Ghinea prezintă ditirambic cărțile primilor trei autori. Cît despre MacMillan a avut parte de o lansare di granda cum nu prea am văzut. Adică toți ăștia ne sînt vîrîți pe gît într-o manieră sau alta.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.