Dragoș Paul Aligică: Vot la 16 ani – ce se ascunde în spatele poveștii

Print Friendly, PDF & Email

In mod regulat, prietenul meu, Cristian Preda, noteaza en passant, pe blogul sau, un gand. Ceva de felul: Tinerii ar putea vota de la 16 ani. Se intampla deja așa in diverse tari,cum ar fi Austria. Iar noi inca nu am pornit nici macar o dezbatere desi accesul neingradit la informație și democratizarea tinerei generații ar fi putut sa dea de gandit in acest sens. Mass media prinde mingea din zbor, o rostogoleste. Cristi are astfel ocazia sa revina cu lamuriri si elaborari. De exemplu: “Votul poate fi organizat in timpul saptamanii, cu conditia ca timpul de votare sa fie foarte lung, iar angajatorii sa acorde patru ore libere, platite, pentru ca angajatii sa isi exercite votul.” Etc.etc.etc.

Este momentul in care intervine subsemnatul. Pozitia sa este de ani buni reprezentata de materialul de aici.

Adaug anul acesta o nota, o anexa. Cred ca e importanta. Daca v-ati amuzat deja cu textul meu traditional, puteti sari direct la anexa. Ea explica de ce in spatele povestii aparent amuzante se ascunde o chestiune extrem de importanta.

Anume: Nu varsta e ceea ce conteza in sistemul electoral. Varsta e un instrument, e un mod de a identifica o alta variabila esentiala mecanismului de decizie colectiva. E un mod de a aproxima un factor mai greu de identificat pe alte cai, mai laborioase.

[…]

Pe scurt: Votul o fi el un “drept al omului” dar este in acelasi timp si un element cheie al unui process politic complicat. Este modul de participare la un mecanism extrem de complex prin care se iau decizii colective de importata capitala: Se imparte putere, resurse, se redistribuie,se impoziteaza, se fac reguli noi, se hotarasc lucruri ce vor afecta generatii viitoare. Mii si milioane de oameni sunt afectati de el, de vot.

[…]

Nu dam automat drept tuturor de conducere a autoturismului. Nici la 18 ani, sau 21 de ani sau chiar 31 sau 51 de ani. Trebuie sa dovedeasca intai ceva. Ce? Ca stiu niste reguli publice si ca stiu sa tina volanul in mana, sa folosesesca frana in trafic etc. Ca au responsabilitatea si informarea necesara. Ca sunt pregatiti si responsabili cand vine vorba de o chestiune atat de importanta cum e condusul masinii in public.

Cand e vorba de volanul treburilor publice insa iata ca pare absolut normal sa vorbim despre varsta. Atat. Varsta. Am uitat ca varsta era doar un mod imperfect de a vorbi despre altceva. Accentul s-a mutat pe ceva ce inaintasii nostri democrati, in lupta cu aristocratia si monarhia, au folosit ca element de aproximare, variabila heuristica: varsta. Chestia cu capabilitatea sau competenta devine azi pentru noi, nu secundara ci total marginalizata. Desi acum cand sistemul democratic este instaurat, ar trebui sa devina elementul central al preocuparilor noastre.

Se asuma deci ca ceva numit “competenta civica” e ceva de la sine inteles, ceva ce vine automat odata cu varsta. Ai 18 ani: gata, brusc te loveste in creier o noua stiinta a chestiilor publice si o noua responsabilitate publica te strange la stomac. Poate ca in vechime puteai spera ca in timp, cu emanciparea maselor si educatia publica, se va ajunge la asta. Dar azi, cand stim ce stim, vedem ce vedem, am invatat ce am invatat, a continua aceasta farsa e o bataie de joc evidenta.

Intrebare: Cine practica acesta bataie de joc, cel ce o constata sau cei ce au transformat-o in doctrina de guvernare, mit si tabu?

In aceasta logica, in care nu ceri NIMIC de la votat, dar nimic, nu ai nici cea mai mica asteptare de la el, evident ca bariera varstei devine ceva arbitrar. Evident ca discutia despre varsta devine fireasca. Cand competentele pe care trebuie sa le ai pentru a participa la decizia publica sunt -de facto- zero, cand asteptarile sunt zero, 18 ani e discriminatoriu, chiar 3 ani e discriminatoriu. De ce 16 si nu 12? De ce 12 si nu 9?

[…]

Sa fie foarte clar: Suntem democrati, detesatam formele de guvernare elitiste, aristocratice, dictatoriale si etatiste. Dar suntem blocati la mantinela. Am ajuns ca de frica preotimii corectitudinii politice sa nu mai putem sa gandim la modalitatile de imbunatatire a mecanismelor sistemului democratic. Ideea de competenta civica, de capabilitate politica, a ajunsa sa fie rostita in soapta si pe la colturi. Ne e frica sa spunem lucrurilor pe nume.

[…]

Am ajuns asadar sa operam exact ca in monarhie: Nu competenta conteaza. Ci nasterea si varsta. Atat. Nu cred ca inaintasii nostri, marii ganditori democrati si republicani ai secolelor trecute, asta au avut in minte cand au gandit acest sistem pentru noi. Si totusi: iata-ne unde am ajuns: ne luptam cu un drept divin sub amenintarea constanta si reala a acuzei de lezmaiestate.

Dragoș Paul Aligică

6 gânduri despre “Dragoș Paul Aligică: Vot la 16 ani – ce se ascunde în spatele poveștii

  1. In alta ordine de idei ( sau tot in aia ?)
    Daca tot sunteti prieteni ( Cu Cristi Preda zic) ati putea sa ne dezvaluiti ce consuma cand scrie ie blog? Nu de alta dar pare destul de rupt de realitate, bref, destul de fericit. Vreau si eu !

  2. Bine, putem argumenta şi în celălalt sens, putem aştepta 21 că atunci avem voie la alcool sau suntem majori la americani, sau 26 sau cât o fi, de ce deputaţi să aştepte atâta să fie aleşi şi noi nu să îi alegem etc. un argument personal mai degrabă pro. În 92 nu am putut vota, aveam 16, a trebuit să aştept 96, când deja 20: discriminare 🙂

  3. articolul lui DPA din 2009, din R22 http://www.revista22.ro/votul-.....-6621.html

    Votul la 16 ani: hazard sau necesitate?

    de Dragos Paul Aligica Nu exista comentarii
    Nu cu mult timp in urma, prietenul meu, Cristian Preda, nota en passant, pe blogul sau, un gand: Tinerii ar putea vota de la 16 ani. Se întâmplă deja așa în Austria. Si oricum, procesul maturizării se produce cu siguranță înainte de 18 ani. Iar noi inca nu am pornit nici macar o dezbatere desi accesul neîngrădit la informație și democratizarea tinerei generații ar fi putut să dea de gândit în acest sens.
    Ideea a prins imediat la alti prieteni. Biju Morar a preluat-o cu entuziasm pe blogul sau, la doar cateva ore: “O idee foarte buna! Această idee ar merita o dezbatere publică serioasă!”. Intotdeauna precautul Cristi Patrasconiu, chiar si in entuziasme ponderat si circumspect, posteaza si el, cateva ore mai tarziu: “Da. Este ceva la care trebuie gandit cu seriozitate”. Dan Tapalaga prinde mingea din zbor. Profitand de o sincopa creata de faptul ca niciun blogger obscur din Washington nu a mai emanat vreo opinie personala demna de a fi reprodusa pe Hotnews cu titlul de mare revelatie de politica externa Americana, Dan lanseaza pe site-ul sau o discutie in toata regula. Invitat: Cristi Preda, care are astfel ocazia sa revina cu lamuriri si elaborari: “Votul poate fi organizat in timpul saptamanii, cu conditia ca timpul de votare sa fie foarte lung, iar angajatorii sa acorde patru ore libere, platite, pentru ca angajatii sa isi exercite votul.”
    Este de asteptat ca cineva ca care a luat viteza la Revelionul din a zecea si apoi a tinut-o asa, in aceeasi stare, cu mici intermitente pana dupa Banchetul din a douasprezecea (adica cineva precum autorul acestor randuri), sa aiba initial o reactie marcata de scepticism. Din motivele mai sus pomenite, oameni ca subsemnatul nu au o memorie clara a principiilor doctrinare imbratisate in perioada respectiva a vietii (daca as fi presat, as spune ca probabil erau o combinatie de idei imprumutate de la AC/DC –Back in Black- , Gica Petrescu – Hai noroc şi iar noroc – si de la autorul influentei lucrari, Pisica in Cizme) asa ca trebuie sa se inteleaga ca scepticismul meu initial are ratiuni mnemonice si epistemice, nu principiale.
    Ideea nu pare insa rea. Intr-adevar, intr-o lume moderna in care datorita revolutiei informatice poti avea acces instant la porn de calitate, de pe orice meridian, la orice ora, tinerii sunt mai informati ca oricand. Vremurile s-au schimbat si practicile politice trebuie sa le urmeze. Mai putem compara generatia de azi cu cea de acum 20 si ceva de ani, cand un Playboy de contrabanda, uzat si cu pagini lipsa, satisfacea apetitul de cunoastere nu al unei clase, ci al unui liceu intreg?! Evident ca nu. Deci discutia pare sa aiba premise solide.
    La o analiza mai atenta, propunerea are insa si fisuri. Nu atat de mult la nivel de principiu, cat la nivel operational. Sigur ca 16 ani este o varsta adecvata exercitarii dreptului de vot. Dar pe masura ce judecam mai temeinic, incepem sa avem si unele indoieli. Ne vine brusc in minte Dick Sand, la bordul lui Pilgrim, sub comanda Capitanului Hull, “un novice de 15 ani” dar “cu un viitor promitator in flota lui James Weldon”. Iata cum priveste un tanar analist (care si-a pus gratuit la dispozitie pe Internet studiul) lucrurile:
    “Dupa inca cateva zile pe mare apa se facut brusc rosie din cauza crustaceelor. Vazand asta capitanul Hull isi dadu seama ca prin preajma trebuie sa fie o balena deoarece aceasta este cea mai usoara modalitate pentru balene sa se hraneasca. Intradevar o balena se arata numaidecat in fata acestora in acel moment instinctul de vanator al capitanului intra in actiune si acesta pleca indata dupa balena cu intentia de a-si umple butoaiele pentru ulei ramase. Acesta lasa corabia pe mana tanarului Dick si a celor 5 negri deoarece avea nevoie de echipaj sa prinda balena. Capitanul lansa pescadronul si porni spre balena. Dupa multe ore pescadronul capitanului fu lovit de coada balenei scufundat iar echipajul pieri in apele mari. Acum la conducerea lui Pilgrim era doar un baiat de 15 ani.”
    Nu mai intru in detalii. Ideea este ca prin tot ceea ce a urmat, Dick Sand a castigat deplin meritat titlul si renumele de “Capitan la 15 ani” precum si admiratia lui Jules Verne. Pare absurd sa negam dreptul de vot unui tanar destoinic precum Dick. Cinsprezece ani pare deci varsta optima.
    Aceasta insa doar daca nu urmam sfatul lui Cristi Patrasconiu si nu meditam mai adanc. Daca o facem, ajungem la alte concluzii. Victor, Ursu, Ionel, Maria, Lucia intr-un cuvant, Ciresarii, pot fi acuzati de orice dar nu de faptul ca nu ar fi niste tineri informati, de incredere si muncitori. Vorbim de volumul 1. Nu vorbim aici de celelalte volume, care de altfel nici nu sunt asa interesante ca primul. Iar dupa stiinta mea, in volumul 1 eroii nu implinisera inca 15 ani – si numai noi stim prin cate provocari si teste si pericole au trecut cu succes. Oricum, una peste alta, 14 ani pare o varsta mai rezonabila decat absurd de restrictivul 15 ani.
    Dar ajunsi aici ne aducem aminte de Tic. Nimeni nu poate sa spuna ca unul ca Ionel (care oricum puncteaza prost la notorietate si popularitate) ar trebui sa aiba drept la vot dar cineva ca Ticusor, un baiat informat, simpatic si cu simt practic, nu. Tic era mezinul Ciresarilor. Deci, sa zicem, 13 ani. Treisprezece ani pare varsta cea mai adecvata pentru un sistem electoral sanatos.
    Intervine insa aici problema Pistruiatu. In episodul 1, in care se intalneste prima data cu Sergiu Nicolaescu in depozitul acela din Giulesti (Sergiu Nicolaescu find, va reamintesc, ranit si in pericol de moarte) Pistruiatu’ avea, zic eu, in cel mai bun caz 12 ani si jumatate. Asa ca puncteaza masiv pentru categoria 12 ani. Poti sa lasi categoria asta vitregita electoral cand stim bine potentialul dovedit de un Pistruiatu?
    Nu este nevoie sa mergem din aproape in aproape pana la Veronica. Sarim direct la ea. Veronica nu imi pare totusi o persoana pe care sa nu te poti baza. Din contra. A reusit sa iasa din incurcaturi destul de grele si a facut-o intotdeauna cu gratie si ingenuitate. Nu mi s-ar parea normal sa fie vaduvita de un drept natural, dreptul la vot. Cati ani sa fi avut Veronica? Hai sa zicem 5 ani.. Acum ne mai apropiem de adevar. Pare intr-adevar varsta electoral-optima.
    Ajunsi in acest punct ne lovim de o problema fundamentala. Asa cum stim, Veronica are cateva interactiuni destul de consistente cu Motanul Danila (“cel mai aprig motan”). Or aceste interactiuni ne-au dat prilejul sa constatam ca acest motan, Danila, dincolo de anumite slabicuni de caracter (normale de altfel) parea un tip destul de echilibrat, informat si muncitor. De aici o idée…
    Acesta este locul in care eu personal trag o linie. Cu riscul de a fi considerat incorect politic, etnocentrist samd as zice ca exista totusi o limita si niste criterii in povestea aceasta cu votul si ca trebuie sa fim rezonabili si responsabili. Este posibil ca in Danemarca motanii sa voteze si Danila sa fie un tip cu totul special. Dar nu ar trebui sa exageram. Ganditi-va unde am ajunge daca deschidem aceasta poarta: maine poimanine ii vedem pe Tom si Jerry alergandu-se prin sistemul nostru electoral, urmariti indeaproape de un echipaj ProDemocratia, cu rezultatele colaterale binecunoscute din programul TV cu acelasi nume.
    In plus, anul trecut sistemul nostru electoral a trecut déjà printr-o asa numita reforma majora, de fapt o escrocherie nationala de proportii istorice.. Poate ca rezolvarea acesteia ar trebui sa fie prioritara inainte ca sa ne trezim ca mai apar unii ca sa ne explice ca pagubele materiale produse de Tom si Jerry trebuie decontate din bugetul national – si ca pentru a preveni alte pagube similare, este nevoie de un fond de nu stiu cate miliarde destinat educatiei politice infantile, fond pe care ar trebui sa-l gestioneze, evident, tot ei. Deci as zice ca sub Veronica sa tragem linie. Cinci ani. Nici mai mult, nici mai putin. Daca insa prietenii mei revin si au un argument convingator sa coboram limita la patru ani, sunt insa gata sa reconsider. Si este posibil sa o faca. Cand esti inteligent, sofisticat intelectual si citit, poti sa argumentezi convingator cu privire la aproape orice. Intrebarea este: chiar trebuie s-o si faci?

  4. Bine ca l-ai asezat tu Costin in pagina ( articolul din 2009 a lui Dragos Paul Aligica). In timpul saptamanii am vrut s-o fac eu, dar eram intre atatea altele, ca am uitat. De asta revenisem acum. Bine ca intre timp s-a rezolvat . By the way, mi-a facut placere sa-l recitesc, pentru ca am ras din nou ( dincolo de faptul ca si argumentul umoristic-sarcastic al autorului e pertinent). Prima data cand l-am citit, am cedat nervos ( m-am oprit, ca nu mai puteam; lacrimam de ras) la Veronica si Motanul Danila. Acum, la o noua lectura, am rezistat.
    tt: cu tot respectul pentru ideile tale politice (corecte sper) si entuziasmul civic-electoral de la 16 ani, sau pentru maturizarea si emanciparea timpurie ( a unor adolescenti), ele raman totusi o epocala exceptie, iar schimbarile indraznete si progresiste, mai ales cand privesc mari colectivitati, ar trebui abordate cu mai multa prudenta, rezerva si intelepciune. De astea ( prudenta si intelepciune) nu beneficiem ( din pacate) niciunii dintre noi, oricat de inteligenti, cititi sau sofisticati am fi, de la varste fragede. Nici macar la „douazeci si”. Iata, se dovedeste ( a se vedea Cristi Preda) ca unii nu beneficiaza nici la varste inaintate 😀

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.