Dragoș Stănculescu: Pușcăriabilii USL, în frunte cu Voiculescu, vor o nouă suspendare a lui Băsescu

Chiar dacă vara este pe sfârșit, unii pușcăriabili nu au somn și visează cu ochii deschiși în continuare la mazilirea președintelui Traian Băsescu, cel care le stă în gât multora din USL. Astfel, la doar două zile de la întoarcerea lui Băsescu la Cotroceni, regizorul celei de-a doua suspendări a președintelui a ieșit din nou la rampă. Este vorba de turnătorul ordinar la Secu „Felix” Voiculescu, cel care riscă până la 12 ani pentru spălare de bani în dosarul ICA. Și cum dosarul său e aproape de finalul judecății, Voiculescu a dat urgent un interviu în care a vorbit de necesitatea suspendării din nou a președintelui, chiar în această toamnă, în apropierea alegerilor generale, pentru ca în perioada suspendării eternul interimar Crin să poată numi viitorul premier al României.

La ideile lui Felix s-a raliat urgent al doilea om din PNL, Fenechiu, zis și Relu Pușcărie, care riscă de asemenea ani buni de închisoare pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în dosarul „Afacerea Transformator”, în care statul a fost prejudiciat cu vreo două milioane de euro. Și cum dinspre PSD nu a venit deocamdată nicio susținere pentru acest gen de acțiune, un soi de kamikaze politic înainte de alegerile din noiembrie, e ușor de presupus că scenariul suspendării e îmbrățișat cu ardoare doar de pușcăriabilii din Parlament, nu puțini la număr, pentru care exemplul Adrian Năstase funcționează ca un duș rece. Exponentul politicienilor cu dosare grele în justiție, oracolul „Felix”, a proorocit ieri în cadrul unui interviu pentru Agerpres că Băsescu va cădea. Din nou.

De data aceasta, Felix a explicat și mai ales în ce termeni. Întrebat dacă consideră oportună o nouă suspendare, Felix a răspuns afirmativ: „O consider posibilă și legitimă. Românii doresc demiterea lui Traian Băsescu, iar articolul 95 din Constituție permite fără nicio problemă declanșarea unei noi proceduri de suspendare. Însă, dacă se va mai iniția o asemenea procedură, ar fi recomandabil să se desfășoare la sfârșitul lui octombrie, începutul lui noiembrie, astfel încât referendumul pentru demitere să poată fi organizat în aceeași zi cu alegerile parlamentare, din respect pentru cetățeni și din rațiuni economice”, a declarat Voiculescu, odată ce reporterul i-a ridicat mingea la fileu.

Referendum plus alegeri parlamentare
Felix are și un plan bine elaborat în această nouă schemă a debarcării lui Băsescu de la Cotroceni, pentru a avea mai mult spor și a-și asigura cvorumul, Voiculescu spune răspicat că noul referendum ar trebui sincronizat cu alegerile parlamentare care, cel mai probabil, vor avea loc la începutului lunii decembrie. „O consider posibilă și legitimă. Românii doresc demiterea lui Traian Băsescu, iar articolul 95 din Constituție permite fără nicio problemă declanșarea unei noi proceduri de suspendare. Însă, dacă se va mai iniția o asemenea procedură, ar fi recomandabil să se desfășoare la sfârșitul lui octombrie, începutul lui noiembrie, astfel încât referendumul pentru demitere să poată fi organizat în aceeași zi cu alegerile parlamentare, din respect pentru cetățeni și din rațiuni economice”, a adăugat stăpânul de facto al Antenelor. Dintr-o dată, Felix a devenit responsabil când vine vorba de bani publici, izvor nesecat de la care se adăpat mereu în cariera sa de „capitalist”.

[…]

Liberalul Fenechiu, zis și Relu Pușcărie, îi ține isonul
Evident, ideile trăsnite ale lui Felix prind contur în tabăra liberală. Acolo unde Voiculescu poate apăsa butoanele care trebuie. În astfel de situații, posibilii săi colegi de ce celulă intervin pentru a materializa această idee de a-l vedea dus pe Băsescu. Unul dintre cei mai vocali în această privință este liberalul semidoct cu aere de șmecheraș de pe dealurile Moldovei, Relu Fenechiu. Deși inteligența sa nu a debordat niciodată iar probleme în justiție îi sunt mari cât casa, liberalul împărtășește și el visurile umede ale lui Felix. Imediat după anunțarea decizie Curții Constituționale cum că referendum este invalidat, Fenechiu a luat rapid în mână microfonul lui Felix de la Antene și a declarat răspicat din curtea sediul PNL că el este de părere că se impune în momentul de față o nouă suspendare a lui Băsescu.

Nici ieri, odată cu apariția interviului lui Felix, liberalul Fenechiu nu s-a putut abține. „Marea majoritate a românilor care au mers efectiv la vot au optat pentru demiterea lui Traian Băsescu „, spune Fenechiu. „Acest lucru ne obligă să terminăm acțiunea declanșată, având în vedere și deciziile controversate ale Curții Constituționale”, a adăugat Fenechiu.

[…]

Ilici îl apostrofează și el pe Felix
Bătrânul Ilici nu crede nici el că nu își are rost discuția despre o nouă suspendare a lui Traian Băsescu, generată de liderul Partidului Conservator, „Felix” Voiculescu, cel care a spus că o asemenea operațiune ar putea avea loc în octombrie sau noiembrie anul acesta. „Ma lasă rece, nu știu de ce se tot bagă Voiculescu în asemenea chestiuni”, a declarat fostul șef de stat pentru Ziare.com. „Nu vreau să fac alte comentarii pe aceasta temă”, a adăugat el.

[…]

Dragoș Stănculescu

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.