Duane Butcher: SUA felicită România pentru o misiune bine îndeplinită

Tocmai m-am întors din Afganistan, unde l-am însoţit pe prim-ministrul Victor Ponta, care, în 29 iunie, a felicitat trupele române pentru încheierea, cu distincţie şi onoare, a misiunii lor de luptă de 12 ani. În această perioadă, soldaţii, jandarmii şi poliţiştii români şi-au îndeplinit curajos sarcinile, ajutând la destructurarea unei reţele teroriste, antrenând forţele de securitate afgane şi apărând poporul afgan de brutala insurgenţă talibană.

Timp de peste un deceniu, peste 25.000 de bărbaţi şi femei din România au stat umăr la umăr cu aliaţii şi partenerii NATO în Afganistan. Referindu-se la faptul că nicio misiune nu a fost prea periculoasă pentru trupele române, vicepreşedintele Joe Biden a spus în timpul recentei sale vizite în România că soldaţii români au dovedit „doar curaj şi nici un fel de rezerve”.

Angajamentul României faţă de Afganistan nu a fost lipsit de sacrificii naţionale însemnate: îi onorăm pe cei 23 de soldaţi care şi-au pierdut vieţile şi pe cei 129 care au fost răniţi în efortul de a transforma lumea într-un loc mai sigur pentru noi toţi.

Aceste sacrificii nu au fost în zadar. În această perioadă, în Afganistan s-au realizat progrese democratice, sociale şi economice remarcabile:

— În 2002, doar 900.000 de băieţi afgani mergeau la şcoală. Acum, circa 8.000.000 de copii sunt înscrişi la şcoală, o treime dintre ei fete. În 2002, doar 6% dintre afgani aveau acces constant la electricitate. Astăzi, 28% din populaţie are acces constant la electricitate, inclusiv peste 2.000.000 de persoane din Kabul, care au acum electricitate 24 de ore din 24. În 2002, doar 9% din populaţia afgană se afla la doar o oră de mers de un punct de îngrijire medicală, în timp ce astăzi, procentul este de aproape 60% din populaţie.

— România a contribuit la pregătirea soldaţilor şi poliţiştilor afgani, care devin de acum şi mai responsabili de propria securitate. Salutăm angajamentul României de a continua activităţile de mentorat şi consiliere a afganilor după 2014.

— În câteva zile, autorităţile electorale vor anunţa rezultatele alegerilor prezidenţiale istorice din Afganistan. În acest an, al 25-lea de democraţie post-comunistă pentru România, aţi sprijinit milioane de afgani la începutul propriului drum spre un viitor paşnic şi democratic.

Cu toate acestea, vor exista zile dificile. Însă nu există nicio îndoială că Afganistanul este pe un drum mai bun, graţie activităţii României acolo.

În ultimii ani, naţiunile noastre au consolidat NATO. Amplasamentul româno-american al sistemului de apărare antirachetă de la Deveselu este programat să devină operaţional anul viitor. Alianţa a crescut numărul de exerciţii aeriene, terestre şi navale comune pentru a răspunde actelor agresive ale Rusiei din Ucraina. Piloţii români participă la zborurile NATO de avertizare timpurie şi control din spaţiul aerian al României, care sunt vitale pentru a înţelege situaţia din Ucraina. Aplaudăm de asemenea paşii luaţi de România pentru a-şi creşte bugetul destinat apărării la 2% din PIB – o măsură pe care ar trebui să o ia toţi aliaţii NATO.

În concluzie, SUA mulţumesc României pentru curajul şi angajamentul de care a dat dovadă în Afganistan. Bărbaţii şi femeile din România au făcut această ţară mândră de ei. Apreciem şi disponibilitatea României de a-şi asuma, pentru pacea şi securitatea internaţională, un rol de conducere în viitoarele încercări cu care se va confrunta Alianţa, de la ameninţările cu rachete balistice venite din statele care încalcă dreptul internaţional, până la intervenţiile militare ruseşti.

Însărcinatul cu afaceri al SUA a.i.
Duane Butcher

30 iunie 2014

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.